Antena 3 CNN Politică Tanczos Barna: „Am fost foarte aproape să pierdem fonduri europene”

Tanczos Barna: „Am fost foarte aproape să pierdem fonduri europene”

Radu Tudor
2 minute de citit Publicat la 21:41 15 Iul 2025 Modificat la 08:05 16 Iul 2025
agerpres_18411639
Vicepremierul Tanczos Barna. Foto: Agerpres

Vicepremierul Tanczos Barna a spus marţi, în direct la Antena 3 CNN, că presiunile asupra calendarului de măsuri fiscale a venit "chiar de la Bruxelles". "Răbdarea s-a cam terminat", a confirmat vicepremierul, spunând că "am fost foarte aproape să pierdem fondurile europene".

"Presiunea pe calendarul pe care l-am implementat a venit clar de la Bruxelles. Primele măsuri au fost prezentate Comisiei Europene, unde, din păcate, răbdarea s-a cam terminat și mi-au dat un calendar foarte clar despre cum trebuie să demonstrăm că România readuce echilibrul bugetar și merge pe alt drum decât cel din 2023, când deficitele au crescut foarte mult. Cu siguranță, nici premierul Bolojan, nici noi, nu am fi început cu majorarea TVA sau cu această discuție pe CASS.

Ne-au dat un calendar relativ clar: până pe 8 iunie trebuia să prezentăm asumat, iar acel pachet trebuia aprobat cât se poate de repede în parlament, de aceea am mers pe varianta asumării răspunderii. Cu siguranță, ca impact bugetar, pachetul prezentat e cu un ordin de mărime mai mare decât valoarea sumelor care se vor tăia de la indemnizațiile din companiile de stat, ce se va tăia de la parlamentari sau de la alte categorii de angajați sau persoane plătite din bugetul de stat, dar intenția guvernului a fost foarte clară. Trebuie să tăiem privilegiile, dar ordinea s-a inversat un pic", a explicat vicepremierul.

El a continuat, spunând că "la sfârşitul lunii" va veni următorul pachet, care include "măsuri prin care se va elimina şi privilegiile de la instituţiile autofinanţate, unde salariile sunt 10.000 de euro".

"Urmează acele măsuri prin care se vor elimina și privilegiile de la instituțiile autofinanțate, unde salariile sunt de ordinul miilor de euro – 10.000 de euro. Acolo, cu siguranță, vom reveni și cu reduceri de personal și de salarii.

La sfârșitul lunii va veni și pachetul doi. În timpul verii, cu siguranță, cele trei pachete se vor completa și vom avea o imagine completă a măsurilor și un sistem mai suplu, mai puțin costisitor și mai mulți bani pentru investiții, mai mulți bani pentru cetățeni și pentru întreprinderile care au nevoie de investiții sau pe măsuri de sprijin", a spus el.

El a subliniat că Preşedintele Nicuşor Dan a insistat până în ultima clipă să nu se majoreze TVA-ul, adăugând că "am fost foarte aproape să pierdem fondurile europene".

"Domnul președinte a insistat până în ultima secundă să găsim soluții fără majorarea TVA-ului. Rezultatul este următorul – când s-a prezentat un prim pachet Comisiei, impactul a fost mult prea mic ca să fie acceptat și atunci a venit această recomandare. Eu nu-i spun un "to do list", e o recomandare, poți să ții cont sau poți să zici tu, stat-membru, România, că nu, dar îți asumi consecințele. Am fost aproape de o procedură de suspendare a fondurilor europene. România a primit aceste recomandări nu acum o săptămână, ci acum aproape un an de zile", a subliniat el.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close