Antena 3 CNN RO 3.0 Cristian Buşoi: "Prin REPowerEU, vrem şi vom reuşi să avem zero importuri din Rusia. E mult mai bine să luăm gaz din interiorul Uniunii Europene"

Cristian Buşoi: "Prin REPowerEU, vrem şi vom reuşi să avem zero importuri din Rusia. E mult mai bine să luăm gaz din interiorul Uniunii Europene"

Cristian Buşoi, Președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European, a vorbit în cadrul summitului "Restart & Repower România - Noua strategie energetică şi de dezvoltare", despre reducerea la zero a importurilor de gaz din Rusia.

Cristian Buşoi: "Prin REPowerEU, vrem şi vom reuşi să avem zero importuri din Rusia. E mult mai bine să luăm gaz din interiorul Uniunii Europene"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    29 Apr 2024   •   12:15

Postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, alături de cotidianul Jurnalul, organizează, în cadrul proiectului RO 3.0, summitul "Restart & Repower România - Noua strategie energetică şi de dezvoltare".

"Cred că s-a schimbat deja percepţia în ceea ce priveşte nevoia de a privi lucrurile mai echilibrat. Cred că vom rămâne şi în perioada următoare cu un focus puternic pe transformarea generată de green deal, de pactul verde european. Obiectivele anului 2030 sunt nişte obiecte aflate deja în legislaţie. Ele trebuie duse la îndeplinire. Pot fi discutate, tranziţia poate fi rediscutată, deja ştiţi că există un target şi pentru 2040, însă, în paralel, complementar cu green deal, se discută din ce în ce mai mult de un pact industrial, industrial deal.

În comisia pe care am condus-o, pe care o conduc încă până la 30 iunie, am fost printre primii care am ridicat problema nevoii de a fi mult mai focusaţi şi pe nevoile industriei europene.

Într-adevăr, alături de Răzvan Popescu, alături de reprezentanţii OMV Petrom, am avut surpriza plăcută să văd că ceea ce încercă să construim cu proiectul Neptun din ultimul timp a generat o favorabilitate destul de importantă", a precizat Cristian Buşoi, în cadrul summitului "Restart & Repower România - Noua strategie energetică şi de dezvoltare".

"Prin REPowerEU, vrem şi vom reuşi să avem zero importuri din Rusia"

"Sigur că e de muncă foarte mult şi o prezenţă şi un dialog consistent cu ecosistemul de la Bruxelles, nu doar Parlamentul European - Comisia, presa europeană, toate acestea pot fi de ajutor pentru ca oportunităţile pe care le oferă România pentru securitatea energetică să fie mai bine înţelese şi să fie acceptate şi susţinute.

Vorbim de gaz şi potenţialul Mării Negre, Neptun Deep, dar putem deveni şi un exportator de electricitate, deoarece cu toate proiectele pe care le avem în vedere, unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, reactoarele modulare, toată febra aceasta binevenită a investiţiilor în regenerabile, cu tot ceea ce poate susţine, de asemenea, şi Comisia Europeană, prin Fondul de Modernizare, proiectul din PNRR, plus celelalte investiţii în co-generare cu gaz vor genera, cel puţin teoretic astăzi, o cantitate de electricitate foarte importantă, care poate transforma România în exportator de securitate energetică.

Potenţialul Mării Negre, gazul din Marea Neagră, produs mult mai eclogic, cu taxe şi impozite în interiorul UE, cu standarde de mediu mult mai ridicate, nu vreau să generez vreun incident diplomatic, dar dacă ne uităm la Nordul Africii, la Qatar, la Azerbaijan, nu putem pune standardele de mediu ale Romgaz, ale OMV Petrom şi ceea ce se va întâmpla În Neptun Deep cu standardele de mediu din aceste zone.

Până la urmă, evident, prin RePower EU, vrem şi vom reuşi să avem zero importuri din Rusia, să diversificăm sursele de aprovizionare, dar e mult mai bine să luăm gaz din interiorul Uniunii Europene, chiar dacă gradual consumul va scădea în următorii ani şi în următoarele decenii decât să-l importăm din afara Uniunii Europene", a mai spus Cristian Buşoi.

SUMMITUL RO 3.0 ”RESTART & REPOWER, ROMÂNIA - Noua strategie energetică și de dezvoltare” | Antena 3 CNN

Managerii cei mai performanți din industria energetică, membri de vârf ai Guvernului și Parlamentului, experți în domeniul resurselor regenerabile se reunesc astăzi, într-un summit organizat de Antena3 CNN, pe platforma RO 3.0.

Publicată de Antena 3 pe Duminică, 28 aprilie 2024

×
Mugur Isărescu lasă de înţeles că se va ajunge la îngheţarea salariilor în România
x close