UEFA, forul de conducere al fotbalului european, a anunțat joi că arbitrul somalez Omar Artan, căruia i s-a interzis intrarea în SUA deși trebuia să arbitreze la Cupa Mondială 2026, a fost desemnat arbitru central pentru Supercupa UEFA din 2026, care va avea loc pe 12 august la Salzburg, între câștigătoarea Champions League, Paris Saint-Germain, și câștigătoarea Europa League, Aston Villa. Meciul servește drept meci de deschidere a sezonului pentru competițiile europene de club, scrie Politico.
„Fotbalul este făcut pentru a conecta oamenii, iar UEFA dorește să-și arate respectul față de Omar și abilitățile sale remarcabile de arbitraj”, a declarat președintele UEFA, Aleksander Čeferin.
Autoritățile americane l-au întors de pe Aeroportul Internațional din Miami pe Artan la începutul acestei săptămâni, în ciuda faptului că FIFA l-a selectat să arbitreze meciuri la Cupa Mondială.
Andrew Giuliani, responsabilul grupului operativ al Casei Albe pentru Cupa Mondială, a declarat pentru BBC că „deși nu pot intra în detalii despre informațiile derogatorii în acest sens, vă pot spune că a fost decizia corectă luată de vamă și de patrula de frontieră și susțin această decizie”. Ulterior, un oficial american a spus că accesul i-a fost interzis din cauza „asocierii sale cu presupuși membri ai unor organizații teroriste”.
FIFA și președintele său, Gianni Infantino, au fost criticați intens din cauza respingerii arbitrului, consecințele eclipsând o mare parte din săptămâna de începere a turneului și punând în lumină politicile de frontieră ale administrației Trump.
„Omar Artan este un arbitru tânăr, dar deja experimentat, excelent, care și-a dovedit calitățile la cel mai înalt nivel competițional al Confederației Africane de Fotbal”, a mai spus președintele UEFA, Aleksander Čeferin.
Cupa Mondială 2026 începe joi, 11 iunie, cu meciul Mexic - Africa de Sud, de la ora 22. Cupa Mondială 2026 este transmisă la TV și online de Grupul Antena, prin Antena 1, Antena 3 CNN şi AntenaPLAY.
Meciurile care vor avea loc în Canada, SUA şi Mexic pot fi urmărite în exclusivitate pe canalele menționate, iar toate informațiile legate de competiție vor fi regăsite pe pagina dedicată de pe antena3.ro.