Antena 3 CNN Sport Mesajul transmis de clubul Atletico Madrid, după dispariția lui Daniel Prodan

Mesajul transmis de clubul Atletico Madrid, după dispariția lui Daniel Prodan

Mesajul transmis de clubul Atletico Madrid, după dispariția lui Daniel Prodan
Sursa foto: Foto: Facebook
17 Noi 2016   •   09:21

Este doliu în fotbalul românesc, după ce Daniel Prodan, fotbalist din Generația de Aur, s-a stins din viață la vârsta de 44 de ani, în urma unui infarct.

Deși a activat doar un sezon și jumătate pentru echipa Atletico Madrid, timp în care a marcat patru goluri în 34 de meciuri, clubul a reacționat la aflarea tristei vești.

"Daniel Prodan, fostul jucător al clubului nostru, a murit la vârsta de 44 de ani din cauza unui atac de cord. Fotbalistul a jucat pentru Atletico un sezon şi jumătate. El a sosit în ianuarie 1997 şi a plecat în iunie 1998. În 2012, căile clubului nostru şi cele ale jucătorului român s-au reintersectat atunci când Atletico a jucat finala Europa League la Bucureşti, capitala ţării natale. Acolo a văzut Atletico său cum a câştigat titlul european şi el era ambasador al finalei. Preşedintele, managerul general şi conducerea noastră transmit condoleanţe familiei lui. Odihneşte-te în pace, Daniel Prodan", a fost comunicatul postat de Atletico Madrid.

 

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close