Antena 3 CNN Sport Ponta, către federaţiile sportive: Dacă întârziaţi cu legea, nu mă mai găsiţi în funcţie

Ponta, către federaţiile sportive: Dacă întârziaţi cu legea, nu mă mai găsiţi în funcţie

Ponta, către federaţiile sportive: Dacă întârziaţi cu legea, nu mă mai găsiţi în funcţie
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    28 Mar 2013   •   14:31

Premierul Victor Ponta i-a îndemnat pe oficialii din Ministerul Sportului să grăbească redactarea unui pachet de legi privind sprijinirea sportului, amintindu-le că le-a propus să elaboreze aceste legi încă de anul trecut.

Şeful Guvernului susţine că acum este ocazia să facă schimbări, atât timp cât el este în funcţie şi sprijină iniţiativele din sport.

"V-am spus că nu pot eu să fac pachetul legislativ privind promovarea sportului, care să includă o strategie pentru următorii 15-20 ani. Haideţi să începem odată, veniţi cu pachetul legislativ, sunteţi în întârziere. Dacă vă aştept prea mult, nu o să mă mai găsiţi în funcţie, dacă nu vă mişcaţi suficient de repede. Sigur, nu vorbesc de o zi sau de o lună, dar a trecut aproape un an de când am avut aceeaşi discuţie", le-a spus Ponta.

El a precizat că îşi asumă, alături de ministrul Sportului, adoptarea de către Parlament a acestui pachet legislativ, dar a atenţionat că o astfel de strategie va avea rezultate concrete abia peste aproximativ zece ani.

În iulie 2012, premierul spunea că este dispus să îşi angajeze răspunderea în Parlament pe o astfel de lege. El a cerut atunci Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport (ANST) să includă în acest pachet toate modificările pe care le doresc legate de legislaţia sportului. Reprezentanţii ANST au convenit să formeze un grup de lucru care să redacteze acest pachet legislativ.




×
Subiecte în articol: Victor Ponta
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close