Antena 3 CNN Sport Simona Halep dă în judecată compania canadiană care produce suplimentul alimentar din cauza căruia a fost acuzată de dopaj

Simona Halep dă în judecată compania canadiană care produce suplimentul alimentar din cauza căruia a fost acuzată de dopaj

După ce a primit o suspendare de patru ani pentru dopaj, Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care produce suplimentul alimentar din cauza căruia a ajuns în această situație.

Simona Halep dă în judecată compania canadiană care produce suplimentul alimentar din cauza căruia a fost acuzată de dopaj
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Sep 2023   •   09:49

Tenismena Simona Halep a decis să dea în judecată compania canadiană care a produs suplimentul alimentar contaminat.

Avocatul Bogdan Stoica susține că procesul pe care Simona l-a deschis deja împotriva companiei canadiene este unul civil și nu va putea influența verdictul TAS din scandalul de dopaj.

Campioana intenționează să ceară despăgubiri de câteva milioane de dolari, iar cauza este separată de cea din dosarul în care a fost suspendată de Tribunalul Sport Resolutions de la Londra.

Suplimentul despre care Simona Halep este convinsă că a fost contaminat cu Roxadustat, se numește Keto MCT, iar substanța respectivă este interzisă prin regulament de Agenția Mondială Antidoping (WADA).

Citeşte şi: Simona Halep răspunde la "înţepăturile" lansate de Serena Williams sau Eugenie Bouchard

După un an de la suspendarea inițială, care a fost pentru o perioadă de doi ani, tenismena constănțeană a pierdut toate punctele și nu mai figurează în clasamentul WTA. 

Fosta campioană de la Wimbledon și de la Roland Garros, în vârstă de 31 de ani, a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat, un stimulator de sânge interzis, la US Open, anul trecut.

×
Subiecte în articol: Simona Halep caz dopaj
Parteneri
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept
x close