Un cuplu din București a plecat relaxat la munte, împreună cu copiii. Au petrecut o zi minunată, însă pe drumul spre casă au primit un telefon. Bărbatul a călcat imediat pedala de accelerație. E incredibil ce s-a petrecut06 Dec
Fetiţa care a salvat, după moarte, alţi doi copii. Mama Emiliei a povestit cum a luat decizia de a-i dona organele fiicei05 Dec
Incendiu uriaș în Constanța, la un bloc de garsoniere. Cel puțin 17 persoane, printre care și copii, au fost evacuate03 Dec
Ecaterina Andronescu, reacție în cazul copiilor care au fost ținuți în frig după Centenar: Mi se pare o lipsă de responsabilitate crasă, iar Inspectoratul Școlar va face o anchetă02 Dec
Incident în Ungaria. Un autocar cu copii români, atacat cu pietre la Budapesta chiar de Ziua Naţională01 Dec
Situație critică în Dâmbovița. Cinci copii au ajuns de urgență la spital după ce au înghițit calmante puternice27 Noi
Trei copii din Vaslui, martorii unor scene cumplite. „Într-o criză de nervi, a luat un ceaun cu apă clocotită şi l-a aruncat peste ea”24 Noi
Caz șocant în Iași. Doi copii de șase și zece ani au ajuns în comă alcoolică, imediat după ce au plecat de la școala14 Noi
Situație șocantă la Oradea. Mai mulți jandarmi sunt acuzați că aplică electroşocuri copiilor cu probleme psihice dintr-un internat 07 Noi
Bona nu a mai rezistat și a luat decizia să plece din casa Andreei Bănică! Adevăratul motiv pentru care femeia nu mai vrea să stea în locuința artistei 06 Noi
Accident într-un parc de distracţii din Marea Britanie. Peste 20 de copii au căzut de pe un tobogan gonflabil - VIDEO04 Noi
Țara în care oamenilor le este greu să își crească copiii: „Le-am spus că nu vreau să-i dau, dar nu pot să îi cresc”02 Noi
România, asaltată de ninsori şi vânt puternic. Trei oameni au murit din cauza vremii extreme - VIDEO25 Oct
Nu a mâncat nimic pe toată perioada sarcinii, dar a născut un bebeluș perfect sănătos. Cum arată femeia care nu a mai mâncat de 9 ani 22 Oct
Un spital a găsit o metodă ingenioasă pentru a diminua teama copiilor în drum spre sala de operații 19 Oct
Bătaie în faţa unei şcoli din Alexandria. „Scandalul a apărut între nişte femei care veniseră să-şi ia copiii de la şcoală”18 Oct
Cum s-a desfăşurat prima săptămână de cursuri la "Clubul de excelență" al Fundației Dan Voiculescu07 Oct
Un nou joc pune în pericol viața copiilor. Ce se întâmplă atunci când se întâlnesc. „Consecințele ar fi putut fi tragice”06 Oct
Ce le spune Ricky Martin băieților lui când întreabă de ce au doi tați: ”Copiii mă întreabă și eu le răspund…”03 Oct