Regele Harald al V-lea al Norvegiei, cel mai în vârstă șef de stat din Europa, a murit vineri, la vârsta de 89 de ani, după o perioadă în care starea sa de sănătate s-a deteriorat treptat. Monarhul era internat în spital din 17 august.
Harald V a condus Norvegia din 1991 și a devenit, în cei peste 35 de ani de domnie, una dintre cele mai stabile și respectate figuri ale vieții publice norvegiene.
Harald V s-a născut la 21 februarie 1937, la reședința familiei regale de la Skaugum, în Asker, în apropiere de Oslo. A fost fiul regelui Olav al V-lea și al prințesei moștenitoare Märtha și nepotul regelui Haakon al VII-lea. Harald a fost membru al Casei de Glücksburg și a devenit rege al Norvegiei la 17 ianuarie 1991, după moartea tatălui său.
Cine a fost Harald al V-lea al Norvegiei - Copilăria, marcată de război
Harald a fost singurul fiu al lui Olav al V-lea și al prințesei Märtha și a fost desemnat moștenitor al tronului norvegian. S-a născut într-o perioadă în care monarhia norvegiană era încă relativ recent reinstalată. Bunicul său, Haakon al VII-lea, devenise primul rege al Norvegiei după dizolvarea uniunii cu Suedia în 1905.
Copilăria lui Harald a fost însă marcată de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial și de ocupația germană a Norvegiei.
În 1940, după invazia germană, familia regală a părăsit Norvegia. Regele Haakon al VII-lea și prințul moștenitor Olav au ajuns în Marea Britanie, unde au continuat activitatea reprezentativă și politică pentru Norvegia ocupată. Harald, mama sa și surorile sale au ajuns în Statele Unite.
Familia regală s-a întors în Norvegia după încheierea războiului. La 7 iunie 1945, Harald și familia sa au revenit în țară și au fost întâmpinați de mii de persoane la Oslo.
Experiența războiului a făcut parte din generația care avea să formeze Norvegia postbelică, iar Harald avea să devină, câteva decenii mai târziu, unul dintre principalele simboluri ale continuității statului norvegian.
Educația și pregătirea militară
Harald a urmat o pregătire care a inclus atât studiile civile, cât și instruirea militară. În 1959, a absolvit Academia Militară Norvegiană, continuând tradiția militară a familiei regale.
Bunicul său, Haakon al VII-lea, fusese ofițer de marină, iar tatăl său, Olav al V-lea, fusese educat la Academia Militară Norvegiană și ocupase funcții importante în cadrul forțelor armate.
Harald a continuat această tradiție. În calitate de rege, a fost cel mai înalt ofițer militar al Norvegiei, deținând rangul de general în Armată și Forțele Aeriene și pe cel de amiral în Marină.
Constituția norvegiană îl definește drept comandant suprem al forțelor terestre și navale, însă responsabilitatea militară efectivă aparține guvernului. Șeful Apărării este principalul consilier militar al guvernului și al ministrului apărării.
Harald a menținut contacte regulate cu conducerea forțelor armate, a primit șefii structurilor militare în audiență și a participat la ceremonii, comemorări și exerciții militare. A fost prezent, de asemenea, la manifestări dedicate veteranilor și la exerciții militare internaționale organizate în Norvegia.
În 2021, Harald a inaugurat Monumentul Național al Veteranilor la fortăreața Akershus din Oslo, monument dedicat personalului norvegian care a participat la operațiuni internaționale după 1945.
Pasiunea pentru navigație și Jocurile Olimpice
Dincolo de rolul său instituțional, Harald a fost cunoscut pentru pasiunea sa pentru sport și, în special, pentru navigație.
A reprezentat Norvegia la trei ediții ale Jocurilor Olimpice: Tokyo, în 1964, Mexico City, în 1968, și München, în 1972.
Navigația a rămas una dintre principalele sale pasiuni, iar activitatea sportivă a ocupat un loc important în perioada în care era prinț moștenitor.
Sportul i-a oferit, de asemenea, o imagine diferită de cea solemnă asociată în mod obișnuit unui viitor rege. Harald a fost văzut de-a lungul anilor nu doar ca moștenitor al tronului, ci și ca un sportiv pasionat.
Povestea de dragoste cu regina Sonja
În 1959, Harald a cunoscut-o pe Sonja Haraldsen, fiica lui Karl August Haraldsen și a lui Dagny Haraldsen.
Relația dintre cei doi a durat nouă ani înainte ca aceștia să primească permisiunea de a se căsători.
Căsătoria a reprezentat o schimbare importantă pentru tradiția monarhiei norvegiene. Sonja Haraldsen nu provenea dintr-o familie regală sau nobiliară, iar alegerea unui partener din afara aristocrației europene era neobișnuită pentru un prinț moștenitor la acea vreme.
Relația a generat dezbateri privind viitorul monarhiei și a fost considerată o ruptură de la practica tradițională.
Logodna a fost anunțată oficial la 19 martie 1968, după ce regele Olav al V-lea și-a dat acordul pentru căsătorie.
Harald și Sonja s-au căsătorit la 29 august 1968, în Catedrala din Oslo. Prin căsătorie, Sonja Haraldsen a devenit prințesă moștenitoare a Norvegiei.
În 1991, după urcarea lui Harald pe tron, ea a devenit regina Sonja.
Cei doi au rămas împreună pe parcursul întregii domnii a lui Harald, formând unul dintre cele mai importante cupluri ale monarhiei norvegiene.
Cei doi copii și succesiunea la tron
Regele Harald și regina Sonja au avut doi copii.
Fiica lor, prințesa Märtha Louise, s-a născut la 22 septembrie 1971.
Fiul lor, prințul moștenitor Haakon Magnus, s-a născut la 20 iulie 1973 și este moștenitorul tronului Norvegiei.
Prințul moștenitor Haakon este căsătorit cu prințesa moștenitoare Mette-Marit. Cuplul are doi copii, prințesa Ingrid Alexandra și prințul Sverre Magnus.
Ingrid Alexandra este a doua în ordinea succesiunii la tron, după tatăl său.
Astfel, după moartea lui Harald, continuitatea monarhiei norvegiene se află în mâinile prințului moștenitor Haakon, care a preluat deja tot mai multe responsabilități oficiale în ultimii ani.
Casa regală a Norvegiei, zguduită de scandaluri: trecutul controversat al lui Mette-Marit și problemele lui Marius Borg Høiby
În ultimul an, imaginea familiei regale norvegiene a fost afectată de o serie de controverse care au adus în prim-plan atât trecutul prințesei moștenitoare Mette-Marit, cât și problemele judiciare ale fiului acesteia, Marius Borg Høiby.
Mette-Marit, care tocmai a devenit regină, a atras atenția presei și prin trecutul său de dinaintea căsătoriei cu acesta, inclusiv prin relațiile sale din tinerețe și consumul de droguri, aspecte readuse în discuție de scandalurile recente. Aceasta se confruntă și cu probleme grave de sănătate și a fost internată de mai multe ori în spital, iar în luna iunie a fost supusă unui transplant de plămâni.
Una dintre cele mai grave controverse îl vizează pe Marius Borg Høiby, fiul lui Mette-Marit dintr-o relație anterioară. Høiby, care nu deține un titlu regal și nu face parte oficial din Casa Regală, a fost implicat într-un dosar penal amplu. Anul acesta, el a fost judecat la Oslo pentru zeci de acuzații, printre care viol, violență domestică și agresiuni. În iunie 2026, instanța l-a condamnat la patru ani de închisoare, după ce l-a găsit vinovat, între altele, de două acuzații de viol.
În paralel, Mette-Marit a fost criticată pentru relația pe care a avut-o în trecut cu Jeffrey Epstein, miliardarul american condamnat pentru infracțiuni sexuale. Documente făcute publice în 2026 au evidențiat contacte și corespondență între cei doi, iar prințesa moștenitoare și-a exprimat regretul pentru faptul că a menținut această relație. Mette-Marit a declarat că a realizat ulterior că Epstein era o persoană cu care nu ar fi trebuit să aibă legături și că a întrerupt contactul cu acesta în 2014.
Scandalurile au alimentat dezbaterea privind imaginea și viitorul monarhiei norvegiene. În același timp, familia regală s-a confruntat și cu controverse legate de prințesa Märtha Louise, fiica regelui Harald al V-lea și sora prințului moștenitor Haakon, în special în legătură cu relația și căsătoria acesteia cu Durek Verrett.
Deceniile petrecute ca prinț moștenitor
Harald a petrecut mai multe decenii în calitate de prinț moștenitor, participând la activități oficiale și reprezentând familia regală în Norvegia și în străinătate.
Înainte de a deveni rege, a îndeplinit numeroase atribuții constituționale și reprezentative și a participat la activități legate de diplomație, forțele armate, sport și viața publică norvegiană.
În 1990, în perioada în care starea de sănătate a regelui Olav al V-lea se deteriorase, Harald a preluat temporar funcția de regent.
După moartea lui Olav, la 17 ianuarie 1991, Harald a devenit rege al Norvegiei.
La 21 ianuarie 1991, a depus jurământul de respectare și apărare a Constituției în fața Parlamentului norvegian, Storting.
La 23 iunie 1991, Harald și regina Sonja au fost consacrați în Catedrala Nidaros din Trondheim. Ceremonia a avut loc în conformitate cu dorința cuplului regal și a reprezentat momentul solemn de confirmare a noului rege și a noii regine.
Harald a păstrat motto-ul familiei regale folosit de tatăl și bunicul său: „Alt for Norge” – „Totul pentru Norvegia”.
Regele unei monarhii constituționale: Rol și atribuții
Norvegia este o monarhie constituțională, iar atribuțiile regelui sunt în principal reprezentative și ceremoniale.
Regele este șeful statului și reprezintă continuitatea instituțională a monarhiei și a statului norvegian.
Printre atribuțiile sale s-au numărat participarea la Consiliul de Stat, primirea ambasadorilor străini, deschiderea oficială a sesiunii Parlamentului și reprezentarea Norvegiei în cadrul vizitelor oficiale și de stat.
Regele și regina au participat, de asemenea, la evenimente naționale, ceremonii și activități publice în întreaga țară.
În fiecare an, cuplul regal a efectuat vizite în diferite regiuni și localități ale Norvegiei, unde a participat la întâlniri cu reprezentanți ai comunităților locale.
Harald a avut și un rol reprezentativ în momentele de criză națională. După atacurile teroriste din 22 iulie 2011, regele a exprimat public durerea și solidaritatea națională și a vizitat zonele afectate.
O domnie marcată de prezență publică
Pe parcursul domniei, Harald a avut un program extins de activități publice în Norvegia și în străinătate.
Regele și regina au participat la ceremonii naționale, întâlniri cu reprezentanți ai societății civile, evenimente culturale și sportive și activități dedicate comunităților locale.
Palatul Regal a organizat, de asemenea, evenimente pentru a recompensa contribuțiile voluntarilor, sportivilor și persoanelor care au avut o contribuție semnificativă la societatea norvegiană.
În ultimii ani, Harald s-a implicat și în teme legate de bunăstarea copiilor și condițiile de viață ale acestora.
În 2025, regele a primit scrisorile de acreditare ale 24 de ambasadori, activitate care face parte din atribuțiile sale de șef al statului.
