Antena 3 CNN Actualitate Locale Primarul din Livezile, acuzat că a agresat sexual o angajată chiar în birou, a fost reținut pentru viol. PSD l-a suspendat din partid

Primarul din Livezile, acuzat că a agresat sexual o angajată chiar în birou, a fost reținut pentru viol. PSD l-a suspendat din partid

D.C.
3 minute de citit Publicat la 17:51 24 Noi 2025 Modificat la 18:26 24 Noi 2025
BeFunky-collagehsvsfv
Totul ar fi fost filmat cu un telefon mobil iar capturi din acest film au apărut pe contul primarului. Foto: Capturi foto Antena 3 CNN

Traian Simionca, primarul PSD din Livezile, Bistrița-Năsăud, acuzat că ar fi agresat sexual o angajată, după ce mai multe imagini filmate cu telefonul mobil au fost postate pe o rețea socială, a fost reținut pentru agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri, violarea vieții private și viol, potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Bistrița-Năsăud.

UPDATE 18:20 Edilul a fost suspendat din calitatea de membru al PSD, în urma reținerii.

„Codul de Etică şi Conduită al PSD prevede că persoanele pentru care „s-a început urmărirea penală sau au fost trimise în judecată”, ori se află în arest preventiv, arest la domiciliu sau control judiciar, nu vor beneficia de susținerea politică a PSD pentru ocuparea unei funcţii politice sau administrative. În aceste condiții, până la finalizarea anchetei/dosarului penal/eventualei acțiuni în instanță, domnului Traian Simionca i se aplică aceste prevederi, prin urmare este suspendat din calitatea de membru.”, au transmis social democrații.

Știrea inițială: „În continuarea cercetărilor efectuate şi pentru administarea probelor în cadrul unui dosar penal întocmit la data de 5 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, au pus în aplicare trei mandate de percheziție. 

Perchezițiile au fost efectuate astăzi, 24 noiembrie, la domiciliile unor persoane fizice și la o instituție publică.

Totodată, pe numele unui bărbat, de 56 de ani, din Livezile, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere. 

Bărbatul în cauză a fost condus la sediul Poliției, iar, după audieri, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. 

La percheziții au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile și medii de stocare.

Cercetările în acest caz sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri, violarea vieții private și viol.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis Poliția. 

Imaginile șocante apărute pe Facebook-ul primarului din Livezile


Primarul PSD din comuna Livezile din județul Bistrița-Năsăud, Traian Simionca, a apărut, la începutul acestei luni, în câteva imagini în care pare că agresează sexual o femeie. 

Totul ar fi fost filmat cu un telefon mobil iar capturi din acest film au apărut pe contul primarului, ca şi cum le-ar fi postat chiar el din greşeală. La acea vreme, edilul a spus că nu-şi explică ce s-a întâmplat şi neagă vehement că ar fi încercat să-şi forţeze angajata să întreţină relaţii sexuale cu el. Ba mai mult, a spus că pozele ar fi trucate. Primarul a intrat în concediu imediat după incident.

După apariția imaginilor în spațiul public, polițiștii au deschis un dosar penal. 

Fotografiile par a fi capturi dintr-o filmare în care edilul ar încerca să dezbrace cu forţa o femeie şi să întreţină relaţii sexuale cu ea. Totul în biroul lui din primărie. Scenele par filmate cu un telefon mobil şi postate din greşeală. Imediat imaginile au făcut înconjurul internetului. Primarul spune că a aflat din presă şi a negat că imaginile ar fi reale.

Ancheta poliției și concediul e odihnă

Poliţiştii au început cercetările în cazul primarului imdiat după ce imaginile au fost făcute publice, iar Traian Simionca şi-a luat concediu de odihnă după izbucnirea scandalului. Femeia care ar fi fost agresată sexual a intrat în concediu medical. 

"Este o situaţie pe care o regretăm profund, care a pus instituţia noastră într-o imagine proastă, n-a mai contat ce am făcut bun sau rău. Lăsăm autorităţile să îşi facă treaba, să vedem care este adevărul. Ce pot să vă spun este că suntem profund afectaţi. Colega noastră este, în momentul de faţă, în concediu medical şi, sincer, sunt îngrijorată privind starea ei psihică", a declarat pe 6 noiembrie Emanuela Mihalachi, secretară la primăria din comuna Livezile, judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru Antena 3 CNN.

„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu privire la săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri şi violarea vieţii private”, a transmis la acea dată Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud. 

Primarul Traian Simionca a spus că imaginile au fost modificate cu AI

Și primarul a avut o reacție după apariția imaginilor:

„Cineva a filmat ceva, că se vede că e filmare sau cu inteligenţa artificială... ceva, dar nu pot să vă spun mai mult. Am vorbit cu un avocat, se lucrează să vedem cine şi cum. Acele poze trucate, că se pare că a fost făcut un video. Dacă vă uitați atent și de acolo au ajuns să se schimbe totul și prin inteligența asta artificială e posibil orice”. 

Traian Simionca a mai ținut să menționeze că el, de fapt, are o relație foarte bună cu angajata în cauză și cu familia ei.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close