Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a declarat miercuri seara, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” de la Antena 3 CNN, că, în urma verificărilor de sâmbătă, de la Spitalul Sfânta Maria din Iași acolo unde au murit șapte copii după ce au fost infectați cu o bacterie, au fost descoperite nereguli extrem de grave. Potrivit acestuia, în saloanele de pe secția ATI nu sunt chiuvete, iar ușile sunt din lemn. „Un haos administrativ și procedural mai mare ca acolo eu nu am văzut niciodată”, a adăugat acesta.
Potrivit minsitrului, Direcția de Sănătate Publică din Iași a trimis prima recomandare epidemiologică abia cu câteva ore înainte ca acesta să ajungă la Iași.
„Ce am identificat la Iași, la o primă privire, când am hotărât sâmbătă să mă duc să văd la fața locului să văd cum stă situația.... Un haos administrativ și procedural mai mare ca la Iași eu nu am văzut niciodată niciunde. De la managerul interimar, la șeful de secție, la epidemiologul spitalului, la directorul medical. Nu au fost în stare să îmi explice cap-coadă ce au făcut atunci când a apărut primul caz. Pentru că prima mea întrebare: Care au fost măsurile pe care le-ați luat?
Trei oameni, patru oameni cu care am stat de vorbă în trei ore aproape nu au putut să-mi descrie protocolul și procesul pe care l-au urmat în această situație, tocmai pentru a reduce răspândirea infecției și către alți copii. Este adevărat că în toată această perioadă am fost în contact permanent, evident, cu șeful Corpului de Control, cu șeful Inspecției Sanitare de Stat și cu echipa mea, care este încă la Iași și am o serie de rezultate din analiza din acest control. Lucrurile sunt, deși nu am citit întreg raportul, pentru că a ajuns acum, înainte să vin la dumneavoastră, forma lui finală, dar imaginea este evidentă. Nu s-a respectat niciun protocol specific pentru aceste situații.
Protocolul spune că ar fi trebuit ca să facă teste în permanență, să verifice în permanență. Protocolul este relativ simplu, dacă încerc să explic în cuvinte cât mai simple și fără tehnică medicală. În momentul în care au avut primul caz, ținând cont că vorbim aici de o secție de neonatologie, de ATI, de nou-născuți, copii și așa mai departe, ar fi trebuit să se activeze în maximum 24 de ore și a doua zi să preleveze teste de microbiologie de pe suprafețe din cât mai multe puncte din această unitate sanitară, pentru a identifica dacă germenele este deja răspândit sau nu.
A doua măsură pe care puteau să o ia și nu au luat-o este evident acest lucru. Nu există nici măcar un document, un proces verbal sau o recomandare pe care epidemiologul spitalului sau conducerea unității sanitare să o fi transmis către secția de ATI. Ar fi trebuit măsuri suplimentare de protecție din partea personalului, dezinfecție suplimentară, o concentrație diferită, manevre specifice, medical vorbind, o protecție suplimentară a manevrelor și așa mai departe. Nu există nimic din toate acestea. A murit primul copil acolo.
Nu am nicio explicație, nu au făcut nimic. Este strigător la cer, pentru că timp de aproape două săptămâni nu au făcut nimic. Mai grav de atât, au raportat cu întârziere către Direcția de Sănătate Publică numărul de cazuri de pacienți infectați cu același germene patogen. Și, mai grav de atât, Direcția de Sănătate Publică din Iași a trimis prima recomandare epidemiologică De abia cu câteva ore înainte să ajung eu la Iași. Deci, care a fost, de fapt, întârzierea? Întârzierile sunt cumulate.
Vorbim aici o dată de o întârziere de reacție din partea conducerii unității sanitare, din partea epidemiologului spitalului, care la nivelul spitalului nu a luat măsurile într-un timp rapid sau suficient de rapid astfel încât să elimine sau să reducă riscul și potențialul de a răspândi germenele patogen, pe de o parte, și, pe de altă parte, Direcția de Sănătate Publică, care are în atribuții aceste activități și aceste lucruri nu a reacționat. Lipsa de reacție, lipsa de nerespectare a protocoalelor și a măsurilor care există în aceste situații, din păcate, se suprapune cu o gravă lipsă de administrație a unității sanitare. Și aici apar următoarele concluzii dacă doriți, ale mele, dar bazate pe raportul Corpului de control, care din punctul meu de vedere nu au nicio explicație, nu au nicio scuză. Și le pot împărți, dacă doriți, în câteva categorii”, a declarat Alexandru Rogobete.
În secția ATI nu exista chiuvetă, iar testele testele microbiologice au ieșit negative
Ministrul a declarat că situația este revoltătoare. În urma verificărilor la care a participat sâmbătă, acesta a descoperit că în secția ATI nu exista chiuvetă, iar ușile erau din lemn. De asemenea, el susține că testele microbiologice au ieșit inițial negative.
„Eu nu înțeleg cum s-a primit aviz de funcționare pentru secția de ATI din acel corp renovat cu bani europeni. Atât timp cât secția de ATI nu are chiuvetă cu apă caldă sau cu apă rece în fiecare salon. Conform legislației în vigoare, într-un salon de ATI ești obligat să ai punct de spălare a mâinilor. Ușile din saloanele ATI sunt de lemn, complet ilegal, pentru că acele suprafețe nu pot, nu pot fi dezinfectate, nu există circuite în microbuz, absorb, formează un fel de biofilm, un fel de suprafață. E un mediu propice să ai aceste infecții.
Apoi, testele care s-au făcut la nivelul secției, testele microbiologice, mă refer, în mod paradoxal, toate au ieșit negative, mai puțin cel de ieri, făcut de către Inspecția Sanitară de Stat, Ministerul Sănătății, care a ieșit pozitiv. Nu vreau să speculez.
Mai degrabă aș spune că testele nu au fost prelevate corect sau suficient. Mi-e greu să cred și nu vreau să cred că un laborator al unei instituții a dat un rezultat fals sau mușamalizat. Însă pot să cred că testele nu au fost prelevate corect”, a mai adăugat ministrul Sănătății.
Alexandru Rogobete: „Vor exista consecințe”
Ministrul a adăugat că vor exista consecințe și că va fi trimisă cât de curând o plângere la Parchet pentru cei care au gestionat situația în felul acesta.
„Vor exista aceste consecințe. Va fi trimisă o plângere la Parchet pentru cei care au gestionat în felul acesta, care au dus la moartea acestor copii și care, iată, în momentul de față este uluitor că se poate întâmpla așa ceva. Cu siguranță mâine voi transmite Parchetului General raportul Corpului de Control al ministrului Sănătății și raportul Inspecției Sanitare de Stat, pentru că există o serie de neconcordanțe în ceea ce au găsit inspectorii mei, iar situația și modul în care a fost gestionată această unitate sanitară este strigător la cer.
Mai adaug o altă chestiune, dacă doriți, descoperită de Inspecția Sanitară de Stat, și aici am dubii mari în modul în care s-a realizat dezinfecția la nivelul suprafețelor din această unitate sanitară, pentru că protocolul dat de către conducerea unității sanitare, respectiv de către serviciul pentru prevenirea infecțiilor asociate activității medicale din spital, nu respectă protocolul producătorului soluțiilor dezinfectante, adică nu s-a respectat nici concentrația și nici timpul de acțiune pe care îl recomandă producătorul acestor dezinfectanți în a fi utilizat”, a mai adăugat ministrul Sănătății.
„Am dubii mari cu privire la modul în care s-a realizat dezinfecția în această unitate sanitară”
El a mai adăugat că are dubii cu privire la modul în care s-a realizat dezinfecția în spital.
„Am dubii mari cu privire la modul în care s-a realizat dezinfecția în această unitate sanitară, deoarece nu s-a respectat - spun un lucru grav - producătorul soluțiilor dezinfectante. Nu s-a respectat nici concentrația, nici timpul de acțiune recomandat de producător”, a mai spus oficialul.
El a mai precizat că spitalul este reabilitat și dat în folosință în 2023, pe un program de fonduri europene.
De asemenea, potrivit acestuia, un caz asemănător a avut loc la Târgu Mureș, însă cadrele medicale au luat măsurile necesare.
„Opinia publică și oamenii asociază infecțiile nosocomiale cu infrastructura veche, iar eu vă dau exemple de spitale ce nu au fost reabilitate unde nu se întâmplă acest lucru. Oamenii respectă protocoalele și sunt conștienți de acest fapt. Am avut un caz asemănător la Târgu Mureș, dar epidemiologul și echipa au luat măsurile necesare. Nu am avut o asemenea tragedie ca la Iași, unde infecția s-a extins la trei copii”, a mai adăugat acesta.
Rogobete: „În terapie intensivă cunoști personal moartea”
„Infecțiile nosocomiale există peste tot în lume. Niciodată nu s-a reușit reducerea la zero a infecțiilor asociate activității medicale. Putem reduce fenomenul transmiterii în terapie intensivă între pacienți.
În terapie intensivă cunoști personal moartea. Acolo înveți să gestionezi această emoție numită moarte. Este o luptă directă cu ea.
Te face mai echilibrat în relația cu tine, cu lumea, cu tot ce se întâmplă în jur”, a mai precizat acesta.
Ministerul Sănătății va finanța sume cu destinație fixă pentru achiziționarea de dezinfectant
Potrivit acestuia, printre măsurile principale care vor fi luate în această perioadă se numără trainingul personalului din secțiile ATI, regândirea și introducerea de criterii și indicatori de performanță pentru managementul spitalelor și, nu în ultimul rând, secțiile ATI vor fi extinse.
„Măsurile ce vor urma în perioada imediat următoare: ne vom apleca mai mult pe trainingul continuu al personalului medical și nonmedical din secțiile ATI pe zona de infecții nosocomiale.
În Belgia, fiecare angajat din secția respectivă face același training în fiecare an și sunt examinați: controlul infecțiilor nosocomiale. Cine nu promovează nu mai are voie să lucreze într-o terapie intensivă. Și noi ar trebui să ne concentrăm mai mult pe trainingul personalului.
A doua măsură: secțiile ATI vor fi extinse, acolo unde se poate, în prima fază, cu medic epidemiolog care va avea rolul de a monitoriza zi de zi statusul infecțiilor asociate activității medicale. Va fi responsabil cu monitorizarea manevrelor medicale executate și va putea atenționa și sancționa atunci când aceste lucruri nu sunt respectate.
Vom înființa un program nou în care Ministerul Sănătății va finanța sume cu destinație fixă pentru achiziționarea de dezinfectant, materie primă etc.
Regândirea și introducerea de criterii și indicatori de performanță pentru managementul spitalelor. Îi evaluăm după criterii care nu au mai fost schimbate de 14 ani. Nu poți evalua performanța unui manager fără să o raportezi la performanța spitalului. Cu cât este mai implicat, mai dedicat să atragă fonduri europene, să ofere training personalului, cu cât sunt mai dedicați să monitorizeze ce se întâmplă în spitalul lor, acest lucru se vede și în încrederea pacienților”, a încheiat ministrul Sănătății.