Acolo unde munţii ating cerul din Pakistan, şamanii spun că vorbesc cu zânele. Misterele din Valea Ishkoman

Valea Ishkoman din nordul Pakistanului este străjuită de vârfuri înzăpezite și traversată de un pârâu glaciar cu ape palide. Cireși înfloriți, de un roz pal, mărginesc serpentinele înguste ce coboară spre un hostel. Pe vârfurile înalte, o șamană pretinde că vorbește cu zânele, notează BBC. 

Sursa amintită a prezentat experienţa de neuitat a unui turist în Valea Ishkoman: "Am parcurs 650 km cu motocicleta până la această pensiune pentru călători, unde activitățile includ relaxarea alături de oi, savurarea ospitalității pakistaneze și vizitarea unor șamani care îți pot dezvălui destinul.

Urc cu greu pe o pantă acoperită de grohotiș, încercând să țin pasul cu o turmă de oi albe și lânoase. Fiecare pas nesigur declanșează o mică surpare de pietriș sub noi. Neperturbate, oile își continuă drumul, navigând pe coasta abruptă și periculoasă ca și cum ar cunoaște traseul pe de rost și conducându-mă, asemenea unor ghizi experimentați, către un punct de belvedere.

Se opresc brusc și încep să pască. Îmi trag sufletul și privesc peste valea Ishkoman din nordul Pakistanului, străjuită de vârfuri înzăpezite și traversată de un pârâu glaciar cu ape palide. Cireși înfloriți, de un roz pal, mărginesc serpentinele înguste ce coboară spre Coyote Den Ishkoman Hostel, refugiul meu montan și pastoral pentru această săptămână, timp în care voi face drumeții pe vârfuri înalte și mă voi consulta cu o șamană despre care se spune că vorbește cu zânele", a povestit turistul, care a continuat:

Sursa foto: Getty Images

Pe un traseu lung și pitoresc

"Pentru a ajunge în valea montană Ishkoman, situată la mare altitudine în regiunea pakistaneză Gilgit-Baltistan, am plănuit o călătorie de 650 km pornind din Islamabad, lăsând în urmă traficul și smogul capitalei pentru a mă bucura de cerul liber.

Situată la granița cu Coridorul Wakhan din Afganistan, Ishkoman este una dintre regiunile montane cel mai puțin vizitate din Pakistan. Călătorii care doresc să ajungă rapid acolo aleg, de obicei, un zbor scurt (dar recunoscut pentru lipsa de punctualitate) până la Gilgit, urmat de un drum de patru-cinci ore cu taxiul. Călătoria cu autobuzul pe uscat poate dura peste 20 de ore. Însă, pentru a savura peisajele extrem de variate ale Pakistanului, nimic nu se compară cu plăcerea de a porni la drum pe șosea.

Pentru călătoria de trei zile prin munți, am închiriat o motocicletă de 150 cmc decorată în stilul „phool patti”, cu motivele multicolore specifice picturii de pe camioanele pakistaneze. Am ieșit din rețeaua de străzi perpendiculare a Islamabadului, apoi am accelerat spre nord, pe autostrada Karakoram. 

Karakoram, cea mai înaltă șosea internațională asfaltată din lume, urmează traseul vechiului Drum al Mătăsii, șerpuind la înălțime deasupra apelor turcoaz ale fluviului Indus, care curge mult mai jos. Pe parcursul drumului de la Besham City spre Chilas și mai departe, către Gilgit, poarta de intrare în nord, șoselele suspendate pe marginea prăpăstiilor dezvăluiau, după fiecare viraj strâns, vârfuri zimțate acoperite de zăpadă, inclusiv masivul impunător Nanga Parbat, cu o înălțime de 8.126 de metri.

După bazarurile animate din Gahkuch, drumul s-a îngustat, transformându-se într-o simplă panglică de asfalt care șerpuia prin relieful vălurit, îndreptându-se spre zonele izolate ale văii Ishkoman. Timp de trei zile, m-am oprit doar pentru a face fotografii, a dormi la pensiuni de pe marginea drumului și a savura ceai fierbinte alături de ofițeri în uniformă, la punctele de control ale poliției. În cele din urmă, ajuns la Chatorkhand, am pășit obosit prin porțile din lemn ale complexului „Coyote Den”.

Un refugiu idilic

De când am sosit, am petrecut nenumărate ore plimbându-mă prin incintă – însoțit de oi – și culegând fructe de kaki împreună cu Sana Marwat și Alex Reynolds, coproprietarii acestei proprietăți vaste, concepute ca o pensiune accesibilă pentru călători și motocicliști.

„Ishkoman este renumit pentru măiestria în zidărie”, spune Reynolds. „Lemnul folosit la construcție provine în întregime din pini și plopi locali, iar piatra a fost extrasă din cursurile de apă din apropiere.” Rezultatul este un ansamblu de căsuțe din piatră, presărate într-o grădină plină de trandafiri. Ferestrele sunt decorate în partea superioară cu vitralii, pereții sunt împodobiți cu covoare locale viu colorate, iar cina este servită întotdeauna în stil familial, în sala de mese cu pereți din lut.

Deși cuvântul-cheie aici este relaxarea, vizitatorii pot, de asemenea, să parcurgă un traseu de drumeție din apropierea localității Nalter înapoi spre Valea Ishkoman. „Este o traversare de 45 km, cu o durată de trei-patru zile, care include trecătoarea Pakora, situată la o altitudine de 4.700 m, și traversarea unui ghețar”, spune Reynolds.

Tocmai această izolare constituie una dintre principalele atracții ale regiunii Ishkoman.

„Am ales să construim Coyote Den în Ishkoman pentru că este una dintre zonele cel mai puțin alterate ale Munților din Nord”, explică Reynolds. „De asemenea, comunitatea de aici este, în ansamblu, una cu un nivel ridicat de educație și, prin urmare, mai deschisă la minte și mai tolerantă.” Viața la munte este și mai pragmatică, atât femeile, cât și bărbații muncind în afara casei, la ferme. Majoritatea populației din vale este formată din musulmani ismailiți, o ramură a islamului șiit care pune un accent deosebit pe interpretările mistice și pe bogatele semnificații interioare ale credinței.

Sorbind dintr-un vin roșu dulce, de casă, mă relaxez pe perna așezată pe podea în chid, o încăpere tradițională pakistaneză destinată întâlnirilor. Bătăile rapide ale tobei "dadang" și rezonanța plină de emoție a corzilor de "rubab" umplu încăperea, în timp ce câțiva bărbați din localitate se rotesc, executând, nu pentru mine, ci pentru ei înșiși, dansul specific regiunii, "Dani Hareep". În lipsa unei conexiuni Wi-Fi stabile sau a televizorului, îmbrățișez modul local de a petrece timpul liber: o seară plină de râsete și dansuri tradiționale pline de vervă.

În acest climat religios specific, o femeie pe nume Rashida, o șamană care comunică cu zânele muntelui, vestitoare ale destinului, se numără printre cei mai îndrăgiți locuitori ai comunității. Mâine, cu ajutorul echipei de la „Coyote Den”, îi voi face o vizită.

Femeia care vorbește cu zânele muntelui

A doua zi dimineață, mă urc în bena prăfuită a camionetei lui Marwat pentru drumul de 20 de minute care traversează râul și urcă muntele până la locuința Rashidei. Localnicii îi vizitează familia de generații întregi, însă Marwat spune că și oaspeții pensiunii trec cu plăcere pe la ea.

În folclorul local din Chitral, anterior răspândirii islamului în regiune, "peri" (zânele) sunt ființe înaripate și luminoase, care există la granița dintre lumea umană și cea divină. Se credea, în mod tradițional, că șamanii comunicau cu ele și le cereau îndrumarea. Deși această tradiție a intrat într-un declin accentuat în ultimul secol existând, se pare, tot mai puțini practicanți, cele două sisteme de credință continuă să coexiste. Cel puțin fluxul constant de musulmani credincioși care intră și ies din casa Rashidei nu pare să vadă nicio contradicție în a căuta sfaturi din sfera mistică.

Ce au transmis "zânele"

Așezată la o masă mică în locuința ei cu pereți din pământ, cu privirea ațintită asupra unei oglinzi fixate sus pe peretele altfel gol, Rashida se pregătește să transmită răspunsurile venite de la zâne. După cum ea însăși afirmă, ea acționează ca un intermediar între lumea oamenilor și cea supranaturală.

Cu Marwat și Hakim Ulluh, ghidul din Coyote Den, asigurând traducerea, o asediez pe Rashida cu întrebările mele arzătoare, transmise cu migală printr-un complicat lanț lingvistic. „Doar în valea Ishkoman se vorbesc zece limbi”, explică Marwat. „Khowar, sau chitrali, este cea mai răspândită aici și diferă complet de urdu, limba națională a Pakistanului.”

Trecând de la khowar (Rashida) la urdu (Ulluh), apoi de la urdu la engleză (Marwat) și invers, analizăm viitorul meu.

Unde voi ajunge când mă voi opri, în sfârșit, din a călători neîncetat dintr-o țară în alta? (Se pare că în Noua Zeelandă.) Ar trebui să-mi schimb cariera? (Nu.) Voi divorța vreodată de soțul meu iubit? (Din fericire, nici asta nu se va întâmpla.)

În sprijinul femeilor din Pakistan

După patru zile tihnite, petrecute lenevind în hamac, plimbându-ne pe malul râului alături de oi și sorbind ceai cu lapte, preparat în stil montan, la umbra dudului din curte, am pornit împreună cu Reynolds să explorăm valea la pas.

În timp ce urcăm pe versantul instabil, spre cascada Dain, ea își exprimă dragostea pentru Pakistan și explică modul în care a reușit, respectând totodată rigorile tradiției și ale religiei, să pună pe picioare o afacere care le oferă femeilor posibilitatea de a-și câștiga independența.

„Jumătate din personalul de la Coyote Den este format din femei, ceea ce este destul de neobișnuit într-o regiune în care femeile nu au locuri de muncă remunerate în afara casei”, explică ea. 

„Le oferim un program de lucru flexibil, astfel încât să poată merge acasă la prânz pentru a se ocupa de masa copiilor, și ne asigurăm că nu sunt nevoite să lucreze deloc după apusul soarelui, decât dacă este absolut necesar.”

Traversez râul Ishkoman, un curs de apă vijelios, alimentat de ghețari, pe un podeț îngust din scânduri de lemn, în timp ce valea se întinde larg în fața mea. Venisem în Pakistan în căutare de aventură, dar m-am trezit tânjind, în schimb, după singurătate. Undeva în această vale izolată de pe străvechiul Drum al Mătăsii, am găsit-o", a relatat turistul experienţa de neuitat, pentru sursa amintită.