Antena 3 CNN › Emisiuni › România Inteligentă › Aplicația InfoCons verifică alertele pentru produse periculoase din alte 15 țări. Ce trebuie să știe românii de Black Friday 2026

Aplicația InfoCons verifică alertele pentru produse periculoase din alte 15 țări. Ce trebuie să știe românii de Black Friday 2026

R.M.
2 minute de citit Publicat la 18:40 06 Noi 2026 Modificat la 18:40 06 Noi 2026
Consumatorii sunt sfătuiţi să verifice ofertele de Black Friday. Sursa foto: Getty Images

În perioada reducerilor de Black Friday 2026, românii trebuie să fie atenți la ofertele care pot ascunde capcane. Sorin Mierlea, președintele InfoCons, a explicat vineri, la Antena 3 CNN, că prin intermediul aplicaţiei InfoCons, consumatorii pot consulta alertele privind produsele nealimentare periculoase din încă 15 ţări membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Noua funcţie este utilă în special persoanelor care fac cumpărături de pe platforme internaţionale de comerţ electronic.

Aplicaţia a fost actualizată şi cu noi funcţii pentru vizualizarea alertelor.

„Cele 15 țări sunt țările suplimentare din OCDE, ceea ce înseamnă că toate alertele din țările OCDE plus țările Uniunii Europene le putem vizualiza și putem avea astfel un instrument care să ne arate dacă, Doamne ferește, pe o platformă națională, o platformă europeană sau internațională, avem la o super-ofertă și de Black Friday nu știu ce piesă auto, bijuterie, haină, cosmetice sau tot felul de gadget-uri. 

Iar faptul că, din păcate, în ultimele săptămâni a crescut numericul de alerte de produse cu risc major pentru sănătate sau integritatea corporală, peste 1.700 de alerte în doar în ultima lună, de produse periculoase și neconforme, de la anvelope până la autoturisme, de la bijuterii până la gadgeturi, de la cosmetice până la haine sau haine de copii, cred că trebuie să înțelegem că, mai ales într-o astfel de perioadă, când discutăm despre o furie, de un shopping compulsiv, pe care încercăm fiecare, datorită scăderii nivelului de trai, să găsim produse la un preț mai accesibil, să nu cumva să cumpărăm produse care, în momentul în care sunt notificate de către o autoritate competentă cu risc, înseamnă că acel risc este grav pentru sănătate”, a declarat Sorin Mierlea.

Întrebat dacă riscul semnalat este legat de produs, dar și de platforma pe care este comercializat produsul, acesta a răspuns că:

„100%, iar faptul că putem astfel să verificăm și să validăm simplu, eficient și gratuit, doar scanând codul de bare, urmărind fotografia, este un plus. Iar pe cealaltă parte, să nu uităm, nu înseamnă că dacă produsele sunt în reducere foarte mare, nu înseamnă că avem reducere și la drepturile pe care le avem.

Avem aceleași drepturi de retur, avem același dreptul de a returna produsul fără a avea ambalajul original, avem același drept în care a cumpăra un produs de o anumită siguranță, conformitate cu un standard minim al Uniunii Europene de securitate, sunt drepturi minimale care nu se reduc nici măcar în perioada de reduceri”, a mai precizat președintele InfoCons.

Totodată, acesta a mai subliniat că aplicația este disponibilă în 33 de limbi, astfel încât utilizatorii să poată consulta alertele de neconformitate și atunci când se află în străinătate.

„Este în 33 de limbi. Dacă ești în Statele Unite sau în Coreea de Sud, dacă ești în Emiratele Arabe, în Turcia sau în Finlanda, ai în limba maternă toate informațiile cu privire la alerte de neconformitate, fiindcă, mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre noi suntem cetățeni, nu numai europeni, și avem drepturi, suntem cetățeni globali. 

Astăzi, globalizarea și faptul că ne ducem dintr-o parte în alta, cumpărăm de pe o platformă din Argentina sau din China, ne face să fim cetățeni globali, iar drepturile de protecție a consumatorilor ar trebui să fie la îndemâna fiecăruia, ca de fiecare dată când cumpărăm să înțelegem că suntem comisari de protecția consumatorilor, mergem în control și ceea ce este bun, premiem cumpărând, ceea ce ar trebui să fie rău, să îl sancționăm prin a nu cumpăra, dar a face și un exercițiu civic cetățenesc, chiar și o sesizare”, a încheiat Sorin Mierlea, președintele InfoCons.

 

 

Citește mai multe din România Inteligentă
» Citește mai multe din România Inteligentă
TOP articole