Antena 3 CNN Life Știinţă Astronomii au descoperit o exoplanetă uriașă, aflată la 63 de ani-lumină de Pământ. Are cea mai slabă luminozitate observată vreodată

Astronomii au descoperit o exoplanetă uriașă, aflată la 63 de ani-lumină de Pământ. Are cea mai slabă luminozitate observată vreodată

R.M.
2 minute de citit Publicat la 23:29 15 Iul 2026 Modificat la 23:29 15 Iul 2026
Planeta Beta Pictoris b a fost fotografiată în urmă cu aproape 18 ani / sursa foto: Getty

Un grup de astronomi a descoperit o exoplanetă, denumită Beta Pictoris d, situată la aproximativ 63 de ani-lumină de Pământ, cu ajutorul telescopului Very Large Telescope (VLT) al Observatorului European Austral (ESO), informează miercuri agenţia de presă EFE, citată de Agerpres. Exoplaneta ar avea, potrivit astronomilor, cea mai slabă luminozitate detectată vreodată la un corp ceresc.

Beta Pictoris d este o planetă gigantică gazoasă, precum Jupiter sau Saturn, deşi are o masă de 2,4 ori mai mare decât prima dintre cele două, conform unui comunicat emis miercuri de ESO.

Cu toate acestea, Beta Pictoris d este mai mică în comparaţie cu planetele împreună cu care orbitează steaua Beta Pictoris, denumite Beta Pictoris b şi Beta Pictoris c.

Beta Pictoris b şi Beta Pictoris c au amândouă o masă de aproximativ zece ori mai mare comparativ cu cea a lui Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar.

Beta Pictoris d a rămas ascunsă ani de zile ochilor astronomilor, în parte deoarece este "relativ rece şi, prin urmare, extrem de estompată în comparaţie cu steaua gazdă", potrivit ESO.

O analiză a imaginilor realizate de-a lungul anilor asupra sistemului Beta Pictoris a dus, însă, la detectarea Beta Pictoris d, care rămânea "ascunsă" în fotografii. "Imaginea directă, în care lumina unui obiect este captată ca într-o fotografie, funcţionează doar în cazul planetelor suficient de luminoase încât să poată fi observate alături de stelele lor gazdă, care sunt mult mai strălucitoare", a precizat ESO, referindu-se la motivul pentru care Beta Pictoris d a rămas nedetectată de astronomi.

Potrivit lui Markus Bonse, astronom al ESO din Germania şi coautor al studiului privind descoperirea acestui corp ceresc, planeta recent descoperită este de o sută de ori mai puţin luminoasă comparativ cu Beta Pictoris b, celebra planetă din acelaşi sistem. Acest lucru o face "cea mai estompată exoplanetă fotografiată vreodată direct de pe Pământ", a declarat cercetătorul, citat pe site-ul ESO, eso.org.

Planeta Beta Pictoris b a fost fotografiată în urmă cu aproape 18 ani, fiind surprinsă în una dintre "cele mai emblematice imagini din domeniul astrofizicii", potrivit Agenţiei spaţiale americane, NASA. ESO a surprins la acea vreme, în sistemul Beta Pictoris, o imagine directă a unei planete care orbita în jurul unei alte stele, unde, iniţial, oamenii de ştiinţă vedeau doar un disc de praf cosmic.

După descoperirea Beta Pictoris b a urmat cea a Beta Pictoris c şi, graţie utilizării instrumentului ERIS al VLT, Markus Bonse şi echipa sa au identificat Beta Pictoris d.

Instrumentul a fost descris de ESO drept o nouă tehnologie integrată în marele său telescop VLT, concepută pentru a obţine "cele mai clare imagini" din spaţiu, graţie spectrografiei şi tehnologiei în infraroşu.

Descoperirea "Beta Pictoris d" a fost confirmată, potrivit ESO, de o altă cercetare independentă, publicată tot miercuri, realizată de agenţiile spaţiale din Statele Unite, Europa şi Canada, care au utilizat Telescopul Spaţial James Webb. 

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole