Atacul hackerilor asupra Binance oferă o imagine despre viitorul banilor: Miliarde blocate în câteva minute, oriunde în lume

Un atac informatic de 6,3 miliarde de dolari asupra platformei Binance, atribuit Coreei de Nord, a demonstrat că industria criptomonedelor poate bloca rapid active financiare transferate peste granițe, o capacitate de care sistemul bancar tradițional nu dispune în aceeași măsură. Potrivit unei analize publicate de The Telegraph, acest episod evidențiază atât potențialul tehnologiei de a contribui la reconstruirea ordinii monetare internaționale, cât și necesitatea unor reguli comune care să împiedice folosirea abuzivă a puterii de înghețare a activelor.

În decurs de 30 de minute de la descoperirea atacului, pe 29 octombrie, emitentul de stablecoin-uri Tether a anunțat că a înghețat peste 1,5 miliarde de dolari în monedă digitală furați. Circle, un alt emitent important de stablecoin-uri, a blocat inițial peste 800 de milioane de dolari, majorând ulterior suma la peste 1,1 miliarde de dolari. Alți emitenți și operatori blockchain s-au alăturat efortului.

Până pe 3 noiembrie, Binance a anunțat că aproximativ 2,85 miliarde de dolari fuseseră înghețați sau interceptați.

Analiza The Telegraph subliniază caracterul neobișnuit al acestei intervenții, în condițiile în care criptomonedele au fost concepute inițial ca mijloace de plată rezistente la cenzură, care funcționează în afara sferei de control a guvernelor și băncilor. Cu toate acestea, industria cripto a demonstrat că posibilitatea de a cenzura tranzacții, de a îngheța active și de a aplica sancțiuni peste granițe începe să devină o caracteristică a sistemului, nu o defecțiune.

Publicația ridică astfel întrebarea dacă această capacitate reprezintă o abatere de la principiile fondatoare ale criptomonedelor sau dacă, dimpotrivă, demonstrează că tehnologia dezvoltă instrumente de care sistemul bancar tradițional are nevoie.

Una dintre diferențele importante dintre cele două sisteme ține de posibilitatea recuperării banilor transferați. Băncile pot anula sau solicita returnarea anumitor plăți, mai ales dacă intervin rapid. Însă, odată ce fondurile ajung prin tranzacții legitime la terți din alte jurisdicții, recuperarea lor devine mult mai dificilă.

Drepturile de proprietate, instanțele locale și legislațiile naționale contradictorii complică intervenția autorităților. Guvernele occidentale nu pot pur și simplu să ordone tuturor băncilor din lume să predea fondurile asupra cărora există dispute.

În acest context, stablecoin-urile oferă o alternativă cu potențial major. Emitenți precum Tether și Circle pot bloca tokenurile indiferent de locul în care se află acestea și de normele juridice aplicabile în jurisdicția respectivă.

Totuși, această capacitate nu echivalează cu existența unei forțe de poliție globale. Miliarde de dolari din furtul de la Binance rămân în afara controlului emitenților, în special în cazul activelor rezistente la cenzură, precum Bitcoin. În plus, înghețarea fondurilor implică și riscuri juridice pentru companiile care emit stablecoin-uri.

Coordonare la nivel internațional pentru blocarea activelor

Cu toate acestea, jurnaliștii de la The Telegraph observă apariția unei forme de aplicare a măsurilor de control financiar coordonate la nivel internațional, care se bazează pe o infrastructură tehnologică comună, nu pe autoritatea juridică a unui anumit teritoriu. Evoluția ridică întrebări despre viitorul banilor convenționali, care nu dispun de aceleași capacități.

Potrivit The Telegraph, problema este cum poate fi reconstruit sistemul monetar internațional astfel încât să reziste atacurilor facilitate de inteligența artificială, într-o lume în care statele nu au încredere unele în altele, jurisdicțiile concurente refuză să renunțe la autoritate, iar sistemul existent nu poate fi oprit în siguranță în timp ce se negociază înlocuirea lui.

Ultima mare încercare de reconstrucție a ordinii monetare internaționale a avut loc în 1944, la Bretton Woods, unde 44 de țări s-au reunit timp de 22 de zile. Cu toate acestea, negocierile decisive s-au desfășurat în mare parte între Marea Britanie și Statele Unite, Washingtonul având o influență economică covârșitoare, care i-a permis să își impună voința.

Asemenea condiții nu mai există în prezent. Statele Unite nu mai pot dicta aranjamentele monetare la fel de ușor cum au făcut-o în relația cu o Mare Britanie epuizată financiar. În plus, lumea nu își mai poate permite același lux al timpului sau al negocierilor desfășurate în secret.

Într-o epocă a piețelor în timp real, negocierile prelungite riscă să destabilizeze chiar sistemul pe care ar trebui să îl reformeze, în timp ce puterile rivale pot exploata vulnerabilitățile existente înainte de încheierea unui acord asupra unei noi ordini monetare.

Nici măcar un asemenea acord nu ar garanta însă reziliența sistemului. Aranjamentul inițial de la Bretton Woods urmărea să controleze dezechilibrele globale prin raportarea monedelor la dolar, care putea fi convertit, la rândul său, în aur la un preț fix de 35 de dolari uncia. Deși a funcționat mai bine de un sfert de secol, sistemul s-a dovedit, la rândul său, vulnerabil.

În 1973, după ce negocierile multilaterale s-au dovedit prea lente pentru a permite repararea în continuare a sistemului, autoritățile monetare au fost nevoite să accepte forțele pieței. Monedele au fost lăsate să fluctueze liber, iar sistemul rezultat a devenit cunoscut, în linii mari, sub denumirea de „non-sistem”.

Timp de decenii, flexibilitatea acestuia a părut avantajoasă. În timp, însă, a devenit vulnerabilă la o altă formă de exploatare. Oferind statelor suverane o autonomie monetară mai mare, non-sistemul a renunțat, în esență, la capacitatea de a supraveghea dezechilibrele internaționale. Piețele s-au dovedit incapabile să rezolve conflictele dintre jurisdicțiile juridice concurente sau să împiedice statele să profite de autonomia monetară pentru a diminua valoarea activelor financiare interne.

Dezechilibrele rezultate sunt acum atât de adânc înrădăcinate, încât un nou acord monetar pare din ce în ce mai necesar, susține autorul. Cu toate acestea, puterile concurente au puține motive să facă concesii. În plus, progresele din domeniul inteligenței artificiale și al războiului cibernetic oferă statelor ostile noi modalități de a lua ostatică infrastructura financiară. Presupusul rol al Coreei de Nord în atacul asupra Binance arată cum pot fi exploatate asemenea vulnerabilități.

Lumea financiară, adaptată la un model din domeniul securității cibernetice

The Telegraph consideră că vechea abordare, bazată pe negocierea unei noi ordini monetare, nu mai este adecvată, întrucât actorii ostili pot exploata inclusiv procesul de negociere.

În schimb, propune ca lumea financiară să preia un model din domeniul securității cibernetice și să construiască noul set de reguli după modelul unui protocol de internet: acesta să fie lansat, testat prin atacuri din lumea reală și îmbunătățit pe măsură ce vulnerabilitățile sunt identificate.

Un asemenea sistem monetar ar trebui însă să rezolve probleme mult mai complexe decât cele legate de software. Ar trebui să corecteze vulnerabilitățile din mecanismele de decontare, guvernanță și control al capitalului și, în același timp, să împiedice statele să folosească infrastructura financiară pentru a-și destabiliza rivalii.

Mai presus de toate, noul sistem ar trebui să reziste riscului ca o parte implicată să folosească chiar regulile unei națiuni pentru a-l submina. The Telegraph indică în acest sens situația Euroclear, din Belgia, ca exemplu al unui asemenea risc.

În continuarea analizei, The Telegraph aduce în discuție și cazul World Liberty Financial (WLF), compania de criptomonede asociată cu Donald Trump, care s-a alăturat eforturilor de răspuns la atacul asupra Binance, înghețând rapid stablecoin-uri USD1 în valoare de 27 de milioane de dolari. Implicarea sa este considerată relevantă și pentru că firma este deja implicată într-o dispută juridică privind propriile competențe de înghețare a activelor și de guvernanță.