Înlocuirea centralelor pe cărbune nu reprezintă o chestiune "de ideologie", ci una de randament economic, a declarat vineri premierul interimar Ilie Bolojan. Acesta a arătat că centralele pe cărbune care nu sunt modernizate "funcţionează în pierdere puternică", care presupune "costuri masive", iar în aceste condiţii înlocuirea lor "era o necesitate".
Pe de altă parte, Bolojan a menţionat că din punct de vedere economic centralele pe cărbune s-au dovedit ineficiente.
"În ceea ce priveşte centralele pe cărbune, aşa cum s-a dovedit în această perioadă, nu de un an, doi, de mulţi ani de zile, erau ineficiente din punct de vedere economic şi, practic, înlocuirea lor nu era un deziderat ideologic sau neapărat de green deal, deşi, în mod de cert, această idee de a reduce poluarea ţine şi de această, să zicem, ideologie. Era, pur şi simplu, o realitate economică care nu poate fi contestată.
Astăzi, datorită randamentelor scăzute, certificatelor de CO2 şi sistemelor de producţie, dacă nu ai modernizat aceste centrale, ele funcţionează în pierdere puternică, ceea ce înseamnă costuri masive şi, atunci, înlocuirea lor cu centrale pe gaz mai eficiente era o necesitate", a transmis premierul interimar.
Premierul a vorbit şi despre motivele pentru care unele decizii nu s-au luat iar altele s-au luat prost în ceea ce priveşte sectorul energetic: "Eu cred că este o combinaţie de mai mulţi factori".
"Noi ne-am angajat să înlocuim o producţie pe cărbune care este ineficientă cu o producţie pe gaz. Am avut pentru asta cinci ani la dispoziţie şi în loc să înlocuim, de exemplu, centrala de la Craiova nu am înlocuit-o, în loc să înlocuim o parte din centralele din Valea Jiului de pe cărbune pe gaz, pentru că avem toate sistemele în zonă, nu am făcut acest lucru. De ce? Am făcut proiecte supradimensionate, care odată scoase la licitaţie nu au avut ofertanţi atât ca urmare a proiectării eronate, care nu s-a bazat pe consumuri dar şi evaluării unor preţuri care nu au corespuns realităţii, am avut politici care nu au susţinut stocarea. Deci a fost o combinaţie de decizii greşite, de schimbări de miniştri, de politici, de incompetenţă, poate uneori şi de rea-voinţă", a argumentat primul ministru.
Ilie Bolojan consideră că pentru situaţia energetică a României "au o răspundere toţi cei care au avut poziţii de răspundere în domeniul energetic".
"Şi eu, ca premier, pentru acest an în care am fost în funcţie, nu pot să fug de lucrurile care nu au fost cele mai reuşite în România. Deci fiecare ministru, fiecare director de companie, fiecare om implicat în sectorul energetic cu poziţie de conducere are o răspundere direct proporţională cu funcţia pe care a obţinut-o. Aici nu e vorba de politică, e pur şi simplu o problemă de răspundere de management şi administrativă", a explicat Ilie Bolojan.
Legea privind decarbonizarea a trecut săptămâna aceasta de Parlament în forma care prevede că scoaterea din exploatare a capacităţilor de producere a energiei electrice pe bază de lignit şi huilă poate avea loc numai după îndeplinirea mai multor condiţii printre care instalarea, racordarea şi punerea în funcţiune comercială a uneia sau mai multor capacităţi ori surse alternative de producere a energiei cu emisii reduse de carbon, variantă susţinută de PSD.
Legea va merge la promulgare, preşedintele Nicuşor Dan anunţând deja că va uza de toate prerogativele constituţionale, inclusiv de solicitarea de reexaminare, astfel încât România să poată depune cererile de plată rămase şi să nu piardă miliarde de euro din PNRR. Ministrul Fondurilor Europene Dragoş Pîslaru a avertizat că există risc ca cererile de plată 5 şi 6 din PNRR să fie blocate.
Comisia Europeană a avertizat, într-un răspuns în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, că legea în cauză a stat la baza evaluării pozitive a jalonului 114, iar un regres în implementarea reformelor poate atrage consecințe financiare.