Charlie Ottley a făcut un anunț important, joi, despre unul dintre proiectele sale din România și a publicat fotografii cu lucrările de construcție, dar și o imagine care arată cum speră să arate clădirea după transformare. Britanicul restaurează vechiul centru pentru vizitatori din Șirnea, despre care spune că se afla la doar câteva săptămâni de prăbușirea totală atunci când l-a cumpărat.
Un nou proiect al lui Charlie Ottley prinde contur în Șirnea, satul din județul Brașov cunoscut pentru legătura sa cu începuturile turismului rural românesc.
Britanicul a anunțat că restaurează, folosind materiale tradiționale, clădirea originalului centru pentru vizitatori din localitate. Este vorba despre imobilul care a funcționat în perioada în care Șirnea era considerat primul sat turistic din România.
Potrivit lui Ottley, situația clădirii era una extrem de gravă atunci când a fost cumpărată. Imobilul era, în propriile sale cuvinte, la doar câteva săptămâni de o prăbușire totală.
Acum, însă, lucrurile s-au schimbat radical. Clădirea a fost pusă în siguranță, iar lucrările de restaurare continuă. Planul este ca aceasta să fie transformată într-un pub englezesc și o pensiune, o premieră pentru un sat din România.
Noul loc se va numi „The Kings Arms”, iar Ottley explică faptul că numele este un omagiu adus Regelui Charles al III-lea.
Britanicul spune că localul poartă acest nume în onoarea Regelui pentru „toată dragostea, dedicarea și sprijinul” pe care acesta le-a oferit României.
Cum va arăta „The Kings Arms”
Pe lângă fotografiile care surprind stadiul actual al lucrărilor, Charlie Ottley a inclus în postarea sa și o imagine cu felul în care speră să arate clădirea după finalizarea restaurării.
Astfel, urmăritorii săi pot vedea atât transformarea care are loc în prezent, cât și viziunea pentru rezultatul final al proiectului.
Ottley spune că speră să poată primi oaspeții în noul pub și guest house în primăvară și își dorește ca oamenii să vină să vadă locul în 2027.
Anunțul integral al lui Charlie Ottley, tradus în română
În mesajul publicat astăzi, Charlie Ottley a prezentat proiectul și planurile pentru clădire:
„Avem vești importante. Restaurăm, folosind materiale tradiționale, centrul original pentru vizitatori din Șirnea, din perioada în care aceasta era primul sat turistic din România. Când l-am cumpărat, mai erau doar câteva săptămâni până la prăbușirea totală. Acum este în siguranță și se ridică din ruine pentru a deveni primul pub englezesc și guest house dintr-un sat românesc.
Se va numi The Kings Arms, nume ales în onoarea Majestății Sale Regele Charles al III-lea, pentru toată dragostea, dedicarea și sprijinul pe care le-a oferit minunatei noastre țări.
(...) Așteptăm cu nerăbdare să putem primi oaspeți în primăvară. Am inclus și o fotografie cu felul în care sperăm să arate clădirea atunci când lucrările vor fi finalizate. Sper să ne vedem cu toții acolo în 2027.”
Prin acest proiect, Ottley continuă demersurile sale de promovare și conservare a patrimoniului rural românesc. Restaurarea cu materiale tradiționale este parte importantă din viziunea sa pentru clădire, care, potrivit britanicului, a fost salvată în ultimul moment.
Numele ales pentru noul pub este, de asemenea, unul cu o puternică încărcătură simbolică. Regele Charles al III-lea este cunoscut pentru afecțiunea sa față de România și pentru sprijinul acordat de-a lungul anilor promovării patrimoniului natural și arhitectural al țării.
Cine este Charlie Ottley, britanicul îndrăgostit de România
Charlie Ottley este jurnalist, prezentator, producător și scriitor britanic, devenit cunoscut în România în special datorită documentarelor prin care a promovat natura, tradițiile, gastronomia și comunitățile rurale ale țării.
El este creatorul seriei documentare „Wild Carpathia”, proiect prin care a prezentat publicului internațional peisajele și patrimoniul României. Ulterior, a realizat și seria „Flavours of Romania”, dedicată gastronomiei, culturii și regiunilor țării.
Legătura lui Ottley cu România a devenit între timp una mult mai profundă decât cea a unui jurnalist care filmează aici. Britanicul s-a stabilit în Șirnea, județul Brașov, și s-a implicat în proiecte locale de restaurare și conservare, iar în noiembrie 2025 a devenit cetățean român.
A devenit astfel unul dintre cei mai cunoscuți străini care promovează România prin intermediul producțiilor sale video, punând accent pe zonele rurale, pe tradiții și pe frumusețea naturală a țării.
„Wild Carpathia” a contribuit la promovarea României în numeroase țări, iar proiectele sale ulterioare au continuat aceeași misiune. Ottley a vorbit în repetate rânduri despre legătura sa cu România și despre dorința de a păstra și pune în valoare ceea ce consideră că este autentic și valoros în această țară.
Chiar săptămâna trecută, Lia Olguța Vasilescu a anunțat că Charlie Ottley filmează la Craiova „unul dintre cele mai mari evenimente europene de marionete”
În Șirnea, britanicul s-a implicat inclusiv în restaurarea unor construcții tradiționale. Noul proiect, The Kings Arms, se înscrie în aceeași direcție: salvarea unei clădiri care era în pragul dispariției și transformarea ei într-un spațiu destinat turiștilor.
Dacă planurile sale vor fi duse la capăt, în 2027 Șirnea va avea un nou punct de atracție: un pub cu specific englezesc și o pensiune amenajate într-o clădire istorică recuperată și restaurată cu materiale tradiționale.