În România, aproximativ jumătate dintre persoanele cu diabet zaharat de tip 2 ar putea fi nediagnosticate și, implicit, în afara sistemului medical. Pentru a schimba această situație, Asociația Caravana cu Medici desfășoară campania „Fără diabet – Conectăm România rurală la sănătate”, prin care încearcă să aducă serviciile medicale mai aproape de oamenii din comunitățile rurale.
Până în luna septembrie a acestui an, echipele asociației au ajuns în peste 90 de localități și au evaluat mai mult de 8.400 de pacienți din întreaga țară. Pe lângă caravanele medicale propriu-zise, campania urmărește să creeze o colaborare între autoritățile locale și profesioniștii din sănătate, astfel încât persoanele diagnosticate cu diabet sau aflate la risc să poată ajunge mai ușor la servicii medicale.
Despre întâlnirile organizate în cadrul proiectului, problemele identificate în comunități și soluțiile pregătite de asociație a vorbit Ana-Maria Rențea, Project Assistant Caravana cu Medici și sociolog, la rubrica „Sfat de Sănătate” de la Antena 3 CNN.
„Pe lângă caravanele medicale mobile dedicate diabetului zaharat, organizăm și o serie de conferințe sau mese rotunde prin care aducem laolaltă actorii-cheie din circuitul local al diabetului.
Concret, vorbim despre medici diabetologi, medici de familie și asistenți medicali comunitari, pe care îi invităm la aceste evenimente, dar și despre instituții publice, organizații profesionale și reprezentanți ai mediului academic.
Aceste evenimente sunt regionale, ceea ce înseamnă că o dată pe lună ne deplasăm într-un oraș din România, unde mobilizăm experți în sănătate atât din județul respectiv, cât și din județele învecinate. Fiecare masă rotundă are o temă diferită, specifică regiunii în care ne aflăm. De asemenea, fiecare întâlnire are atât o componentă de prelegeri, cu date despre situația locală a diabetului, cât și una interactivă, prin care participanții lucrează împreună pentru a găsi soluții la problemele regionale legate de această boală”, a explicat Ana-Maria Rențea.
Pe lângă întâlnirile regionale, asociația a organizat și cursuri online destinate asistenților medicali comunitari, care au un rol important în identificarea persoanelor cu risc de diabet, mai ales în localitățile în care accesul la medic este limitat.
„Odată cu mesele rotunde, am organizat și o serie de traininguri online pentru formarea asistenților medicali comunitari și, până în prezent, am format peste 500 de asistenți medicali comunitari din sate și comune din aproape toată țara, care sunt acum și mai bine pregătiți pentru a depista semnele diabetului și prediabetului.
În ceea ce privește mesele rotunde, am organizat până acum șapte din cele 11 evenimente asumate. Am ajuns atât în orașe mari, cât și în orașe mai mici, unde am fost primiți cu foarte mult entuziasm.
De asemenea, urmează alte mese rotunde în Oradea și Brașov, pentru a acoperi în felul acesta toate regiunile României”, a completat ea.
Lipsa medicilor și neîncrederea în sistem, printre problemele identificate
Discuțiile cu specialiștii din teritoriu au scos la iveală nu doar dificultățile legate de diagnosticarea și tratarea diabetului, ci și nevoia de colaborare între cei implicați în îngrijirea pacienților. Reprezentanta asociației spune că mulți dintre participanți au apreciat organizarea acestor întâlniri, mai ales că specialiștii din localitățile mici și din mediul rural au puține ocazii să își împărtășească experiența și să găsească împreună soluții.
„Am observat, în primul rând, o nevoie foarte mare de a crea spații în care experții în sănătate să se întâlnească pentru a-și expune viziunile, pentru a colabora și a dialoga. De altfel, foarte mulți ne-au mulțumit că ne-am gândit să organizăm aceste evenimente, pentru că uneori se simt uitați, mai ales în mediul rural și în orașele mici.
În ceea ce privește diabetul zaharat, am identificat mai multe probleme care îngreunează accesul la diagnostic și tratament, cum ar fi lipsa încrederii în sistemul de sănătate sau numărul insuficient de medici distribuiți în teritoriu. Există multe probleme, dar prin ceea ce facem în cadrul Asociației Caravana cu Medici urmărim să oferim un răspuns la toate acestea”, susține sociologul.
Un rol esențial în depistarea și monitorizarea pacienților îl au medicii de familie. În multe comunități, însă, oamenii nu au acces nici măcar la acest prim nivel de asistență medicală. Reprezentanții asociației spun că problema lipsei medicilor din unele localități trebuie abordată și prin măsuri la nivelul politicilor publice.
„Medicii de familie sunt o componentă foarte importantă în tot acest proces al pacientului diabetic și, într-adevăr, există o problemă în sensul acesta, pentru că nu în toate orașele și comunele din România există medici de familie, din păcate.
Avem, de asemenea, niște planuri importante pe partea de politici publice, pentru că la finalul acestei campanii vom veni cu propuneri de politici publice prin care ne dorim să schimbăm cu adevărat ceva în România în privința felului în care pacientul cu diabet are acces la servicii medicale”, a concluzionat Ana-Maria Rențea.
Campania „Fără diabet – Conectăm România rurală la sănătate” se desfășoară până în luna decembrie, în localități din întreaga țară. Prin acest proiect, Asociația Caravana cu Medici urmărește să contribuie la formarea unor rețele locale de sprijin, care să încurajeze persoanele cu diabet să meargă la medic, să urmeze tratamentul recomandat și, mai ales, să nu piardă legătura cu sistemul de sănătate.