Antena 3 CNN Actualitate Locale Noi informaţii în cazul crimei din Vâlcea. Ce au descoperit poliţiştii în casa suspectului. Surse: El ar fi ajuns deja în Ungaria

Noi informaţii în cazul crimei din Vâlcea. Ce au descoperit poliţiştii în casa suspectului. Surse: El ar fi ajuns deja în Ungaria

A.E.D.
3 minute de citit Publicat la 18:54 23 Sep 2026 Modificat la 19:02 23 Sep 2026
Vlad și Valentina au format un cuplu timp de mai mulți ani, însă relația lor a fost marcată de mai multe despărțiri și împăcări. Sursa colaj foto: capturi video Antena 3 CNN

Au apărut noi informaţii din ancheta deschisă în urma crimei din Vâlcea: la percheziţiile din casa principalului suspect, poliţiştii au găsit urme de sânge pe saltea. Vlad ar fi fugit din România şi ar fi ajuns în Ungaria, potrivit surselor Antena 3 CNN. Bărbatul este iubitul Valentinei, tânăra de 28 de ani, găsită moartă într-o valiză care plutea pe apele râului Olt. Conform unor surse din anchetă, acesta ar fi fost ajutat să treacă frontiera de un cunoscut, care susţine că nu ştia că este căutat de poliţişti.

UPDATE 19:00 – Vlad, tânărul suspectat în cauză, a fost inculpat pentru infracţiunea de omor, procurorii sesizând instanţa cu propunere de arestare preventivă în lipsă.

"Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană de sex masculin, în vârstă de 30 de ani, din judeţul Vâlcea, aceasta dobândind astfel calitatea de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de «omor», faptă prev. de art. 188 alin.1 C.p. Totodată, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea cu propunere de luare a măsurii arestului preventiv în lipsă", a declarat Adrian Vrăbete, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, potrivit Agerpres.

Ştire iniţială: Valentina avea doar 28 de ani. Cu doar câteva ore înainte să fie ucisă, vorbea cu tatăl ei și îl ruga să nu se amestece în relația cu iubitul ei. Bărbatul îi spusese tatălui că este foarte supărat, pentru că aceasta l-ar fi înşelat. Valentina a negat însă acuzațiile. Tatăl era îngrijorat, mai ales că iubitul fetei era băut și foarte nervos. El a povestit că a vorbit de mai multe ori cu iubitul fiicei sale şi că a avut o presimţire că ceva rău s-a întâmplat.

"Tot zicea căl-a înşelat, că l-a înşelat. Fata mi-a zis că nu l-a înșelat, că nu a avut nicio treabă cu nimeni de când e cu el. Am vorbit cu fata și mi-a spus: «Tati lasă-l în pace acum, că e beat și nu știe ce face, că vorbim mâine, că eu îl iubesc»", a declarat Petre Tănăsie, tatăl Valentinei, pentru Antena 3 CNN.

"Lasă-l în pace că nu ştie ce face, eu îl iubesc oricum" – au fost ultimele cuvinte pe care părintele le-a auzit de la fiica sa. A doua zi, Valentina dispăruse. Tatăl a mers la locuința în care fata trăia împreună cu iubitul ei.

"Bunică-sa nu știa de ei. M-a mai băgat într-o cameră și acolo am văzut haine aruncate prin pat, pe jos. Și am zis: «Doamnă, unde e nenorocitul ăsta? Că ăsta mi-a omorât fata!». Am sunat când am văzut că fata mea lipsește și de acolo de acasă de la ea, mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva cu ea", a mai povestit Petre Tănăsie, tatăl Valentinei, pentru Antena 3 CNN.

În timp ce familia o căuta, câțiva pescari au văzut o valiză aruncată în râul Olt, în zona barajului de la Ionești şi au alertat autorităţile. Înăuntru era trupul neînsufleţit al Valentinei.

Tânăra fusese înghesuită în valiză, iar criminaliștii au stabilit că moartea a fost violentă. Valentina avea două lovituri în zona capului și cinci coaste rupte.

Principalul suspect este chiar iubitul ei, un bărbat de 30 de ani. Cei doi aveau o relație de mai mulți ani, cu despărțiri și împăcări, spun apropiaţii celor doi. Înainte de dispariția Valentinei, între cei ei ar fi izbucnit un conflict.

"De duminică, nu l-am văzut. Duminică seara au avut aici o mică petrecere", a spus unul dintre vecinii principalului suspect în cazul morţii Valentinei. Întrebat dacă individul a mai fost plecat din ţară, bărbatul a spus: "Da, în Belgia, acum câţiva ani, după – la Bucureşti; a lucrat ca frizer. Momentan, era acasă, făcea o renovare pe la casă, la interioare. Şi pe la Horezu am auzit că mai tundea la o frizerie, dar nu pot să ştiu sigur că a fost sau nu a fost".

Acum, bărbatul este căutat peste graniță. Anchetatorii au informații că ar fi fugit din România înainte ca trupul neînsufleţit al Valentinei să fie găsit.

"La acest moment, cercetările se efectuează impersoana în față de o persoană de sex masculin, în vârstă de 30 de ani, din județul Vâlcea, care are calitatea de suspect și cu privire la care există informații că ar fi părăsit teritoriul țării anterior descoperirii faptei", a declarat Adrian Vrăbete, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Valcea, într-o intervenţie telefonică la Antena 3 CNN. 

Potrivit unor surse din anchetă, suspectul ar fi ajuns în Ungaria cu ajutorul unui cunoscut, pe care l-ar fi convins că are probleme cu mașina și trebuie să plece urgent din România.

Polițiștii încearcă acum să refacă ultimele ore din viața Valentinei și să afle ce s-a întâmplat în locuința în care ea credea că este în siguranță.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole