Antena 3 CNN Actualitate Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a fost distins cu titlul de "Doctor Honoris Causa" de Universitatea "Dimitrie Cantemir" din Capitală

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a fost distins cu titlul de "Doctor Honoris Causa" de Universitatea "Dimitrie Cantemir" din Capitală

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 20:14 25 Oct 2025 Modificat la 20:22 25 Oct 2025
Ceremonia a avut loc sâmbătă în Aula Magna a Universității Creștine "Dimitrie Cantemir", București. Sursa foto: captură video Antena 3 CNN

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, liderul spiritual al ortodoxiei mondiale, a primit titlul de "Doctor Honoris Causa" din partea Universității Creștine "Dimitrie Cantemir" din București. Este un semn de apreciere pentru contribuția sa excepțională la dialogul interreligios, promovarea păcii și protejarea valorilor creștine în lume. 

În cuvântul de mulțumire, Sanctitatea Sa Bartolomeu I a subliniat faptul că distincția primită reprezintă cinstirea Patriarhiei Ecumenică, nu a persoanei sale. Totul s-a întâmplat la o zi după ce Sanctitatea Sa a sosit la Bucureşti, iar duminică va participa la slujba sfințirii picturii în mozaic a Catedralei Naționale, cunoscută drept Catedrala Mântuirii Neamului.

"Suntem profund recunoscători pentru recunoştinţă şi acceptăm această distincţie acordată de Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir. O acceptăm nu ca pe o onoare în nume personal, ci ca pe o recunoaştere a întregii Biserici Ortodoxe în general şi o cinstire a Patriarhei Ecumenice", a declarat Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I după ce i-a fost acordat titlul de "Doctor Honoris Causa" din partea Universității Creștine "Dimitrie Cantemir" din Capitală.

Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului i-a felicitat pe cei care au pus numele Universitatăţii Creștine Dimitrie Cantemir şi le-a transmis că va chema Harul Duhului Sfânt asupra acestei instituții.

"Am trăit, poate, cea mai fericită zi din istoria de 35 de ani a universităţii noastre. Nu puteam să avem un sentiment mai profund de onoare, de bucurie, de dragoste creştină decât să aflăm că, într-o bună zi, visul nostru de a-l avea aici pe sanctitatea noastră se va împlini", a spus Corina Adriana Dumitrescu, președinte la Universitatea Creștină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I s-a declarat profund recunoscător pentru invitaţia de a veni din nou în România.

"Suntem bucuroşi şi recunoscători să fim încă o dată în România, la invitaţia fratelui nostru, Patriarhul Daniel, pentru a celebra 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române", a mai afirmat Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I. 

Sanctitatea Sa a încheiat cu o urare adresată tuturor studenților Universității Creștine "Dimtrie Cantemir" din București.

"Le doresc studenților care urmează cursuri aici, în această universitate, să-i ajute Bunul Dumnezeu să-și termine cu bine aceste cursuri, să devină buni creștini, buni reprezentanți ai familiei creștine, oameni aleși ai Bisericii, ai țării și ai societății din care fac parte. Vă mulțumesc tuturor pentru primirea deosebită pe care mi-ați făcut-o", a mai precizat Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului în timpul declaraţiilor. 

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu se află la București pentru a participa la Sfințirea picturii Catedralei Naționale.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole