Antena 3 CNN Life Lumea animalelor Romulus şi Remus, lupii preistorici înviaţi în laborator, şi-au cunoscut sora mai mică. Imagini de la prima întâlnire cu Khaleesi

Romulus şi Remus, lupii preistorici înviaţi în laborator, şi-au cunoscut sora mai mică. Imagini de la prima întâlnire cu Khaleesi

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 13:46 13 Aug 2025 Modificat la 13:46 13 Aug 2025
Romulus, Remus și Khaleesi sunt lupi cenușii modificați genetic, cu 20 de modificări făcute în 14 gene diferite. Sursa foto: captură video YouTube/Colossal Biosciences

La mai bine de şapte luni după ce au fost înviaţi în laborator, lupii preistorici Romulus şi Remus şi-au cunoscut sora mai mică. Prima întâlnire cu Khaleesi a fost înregistrată, iar filmarea a fost făcută publică de oficialii companiei americane de biotehnologie care lucrează la proiecte avansate de editare genetică și conservare a speciilor. Cele trei exemplare fac parte dintr-o specie de lupi dispărută în urmă cu peste 10.000 de ani, în perioada ultimei ere glaciare.

Jurnaliştii publicaţiei People au scris că, până de curând, oficialii de la Colossal Biosciences au ținut separați cei trei lupi teribili readuși la viață: cei doi masculi, Romulus și Remus, într-un habitat, iar femela, Khaleesi, în altul.

Însă, marţi, 12 august, reprezentanţii companiei de biotehnologie și inginerie genetică au postat un videoclip actualizat despre cei trei animale readuse la viață, incluzând imagini cu toți lupii teribili întâlnindu-se față în față pentru prima dată. În clip, Khaleesi își cunoaște frații individual, începând cu Romulus, înainte ca toți trei să aibă ocazia să se joace împreună.

Dresoarele au observat că, în timpul interacțiunii dintre Romulus și Khaleesi, aceasta a fugit către o grămadă de bușteni din habitat și s-a ascuns sub ei atunci când fratele ei a început să o urmărească. Cel mai probabil, aceasta a fost o măsură de siguranță pe care Khaleesi a luat-o pentru a se simți mai confortabil și mai în control în preajma fratelui ei mai mare, potrivit sursei citate.

Remus a fost mai blând cu sora lui, Khaleesi, decât Romulus

"Este o lupoaică foarte deșteaptă. Este suficient de mică, încât, ea poate trece pe sub unii dintre bușteni, pe când Romulus nu putea, așa că... acest aspect a ajutat-o să controleze interacțiunile", a spus una dintre dresoare. 

După ce a petrecut ceva timp sub bușteni, Khaleesi a ieşit din nou pentru a continua să se joace cu fratele ei, revenind ocazional la bușteni atunci când îşi doreşte un spațiu sigur. 

În timpul declaraţiilor, îngrijitoarea a vorbit și faptul că urechile lupilor au fost "ridicate pe tot parcursul" sesiunii de joacă, un semn bun care indică confort și fericire.

Odată ce Khaleesi l-a cunoscut pe Romulus, simpatica lupoaică a fost prezentată lui Remus. Dresoarea a mai menţionat că ambii lupi erau entuziasmați să se întâlnească și că Remus a fost mai blând cu sora lui decât Romulus.

Citește mai multe din Lumea animalelor
» Citește mai multe din Lumea animalelor
TOP articole