Antena 3 CNN Actualitate Locale Sicriul domnitorului Grigore Alexandru Ghica a fost mutat de la Palatul Culturii la sediul Jandarmeriei Iași. Cum s-a luat decizia

Sicriul domnitorului Grigore Alexandru Ghica a fost mutat de la Palatul Culturii la sediul Jandarmeriei Iași. Cum s-a luat decizia

G.A.
1 minut de citit Publicat la 18:12 19 Mai 2026 Modificat la 18:14 19 Mai 2026
Alexandru Ghica a fost ultimul domnitor al Moldovei. Sicriul cu rămășițele sale a fost mutat de la Palatul Culturii din Iași (foto, dreapta) la sediul Jandarmeriei județene. Sursă foto: Wikimedia Commons, Palatul Culturii din Iași via Facebook

Sicriul cu rămășițele domnitorului Grigore Alexandru Ghica a fost mutat, marți, de la Palatul Culturii la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean “Vasile Lupu” Iași, informează Agerpres.

Decizia a fost luate de familia Ghyka, cu sprijinul Jandarmeriei Române și Primăriei Iași.

Potrivit municipalității ieșene, sicriul va rămâne la sediul jandarmilor ieșeni până la organizarea funeraliilor naționale și inaugurarea monumentului dedicat domnitorului, care va fi amplasat în fața Palatului Culturii.

Sicriul cu rămășițele domnitorului Grigore Alexandru Ghica (1807 – 1857), ultimul conducător al Moldovei și unul dintre marii reformatori ai secolului al XIX-lea, a fost adus la Iași la sfârșitul anului 2025 grație efortului comun al familiei Ghyka, Jandarmeriei Române și Primăriei municipale.

Astfel, municipalitatea ieșeană anunța, într-un mesaj postat pe Facebook pe 12 noiembrie 2025, că "după aproape 170 de ani, Domnitorul Grigore Alexandru Ghica s-a întors acasă, la Iași".

Vineri, 7 noiembrie 2025, în cimitirul din localitatea Le Mée-sur-Seine (Franța), a avut loc ceremonia religioasă de deshumare a rămășițelor pământești ale domnitorului Grigore Alexandru Ghica (1807 – 1857), ultimul conducător al Moldovei și unul dintre marii reformatori ai secolului al XIX-lea.
 
Duminică, 9 noiembrie, rămășițele au fost depuse la Palatul Cotroceni, iar luni, 10 noiembrie, la Cotești, la conacul familiei Ghica, apoi la Muzeul Vrancei din Focșani, după un ceremonial militar și religios.
 
Miercuri, 12 noiembrie, cortegiul funerar a ajuns la Iași. Mașina funerară a intrat în Piața Unirii, iar sicriul a fost transferat pe un dric tras de cai și purtat pe bulevardul și pietonalul Ștefan cel Mare, până la Palatul Culturii, unde a fost depus cu onoruri", menționa mesjaul Primăriei.

De atunci și până în cursul zilei de marți, 19 mai 2026, sicriul cu rămășițele domnitorului a fost depus într-o sală a Palatului Culturii.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole