Antena 3 CNN Politică Surpriza PSD pentru Bolojan: Premierul a fost „obligat” să urmărească imagini cu Grindeanu și realizările lui, la Suceava

Surpriza PSD pentru Bolojan: Premierul a fost „obligat” să urmărească imagini cu Grindeanu și realizările lui, la Suceava

Ioana Coman
<1 minut de citit Publicat la 15:35 01 Mai 2026 Modificat la 15:39 01 Mai 2026
Ilie Bolojan, „forțat” să privească realizările lui Sorin Grindeanu chiar la semnarea contractelor pentru A7. Foto: Antena 3 CNN

Vizita premierului Ilie Bolojan la Suceava a avut parte de un moment neașteptat și destul de stânjenitor. Deși scopul principal a fost unul festiv - semnarea contractelor de 6 miliarde de lei pentru autostrada A7 Pașcani-Suceava - gazda evenimentului, social-democratul Gheorghe Șoldan, i-a pregătit premierului o surpriză cu substrat politic.

În timp ce se pregăteau documentele în Sala Unirii, pe ecranele din fața premierului au început să ruleze imagini cu șantierele și realizările din mandatul lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor. Ba chiar și fotografii cu liderul PSD cu ochelari de soare, alături de Marcel Ciolacu.

Practic, Ilie Bolojan a fost „obligat” să asiste la o prezentare a succeselor adversarului său politic, chiar în momentul în care se pregătea să își pună semnătura pe continuarea proiectului.

Mesajul social-democraților a fost unul cât se poate de transparent: deși Bolojan este cel care semnează astăzi actele, proiectul este, de fapt, „moștenirea” lăsată de Sorin Grindeanu, care, peste doar patru zile, va vota în Parlament moțiunea pentru demiterea premierului.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole