Un alt domeniu în care țara noastră este pe ultimul loc! România, codașa Europei într-un clasament esențial29 Ian
Bogdan Buta, patronul Untold, acuzat că ar fi abuzat doi minori. IPJ a deschis o anchetă | Reacţia milionarului29 Ian
Produsele care sunt interzise în alte țări, dar se regăsesc pe rafturile magazinelor din România 29 Ian
Marcel Boloș cere simplificarea procedurii e-Factura: "Trebuie să ne punem în pielea antreprenorilor"29 Ian
Glumă periculoasă într-o intersecţie. Mai mulți copii au legat o bandă între doi stâlpi în sensul giratoriu şi au aşteptat reacţiile şoferilor29 Ian
Un copil român a fost abandonat de părinţi în Suedia. L-au lăsat în condiţii mizere, singur pe străzi, şi s-au întors în România29 Ian
Traian Băsescu și-a încheiat activitatea politică | Fostul președinte al României, exclus de pe lista candidaților pentru alegerile europarlamentare 29 Ian
O femeie a fost salvată de poliţişti dintr-un apartament din București, unde fiul ei distrugea toate lucrurile. A fost cerut sprijinul unei echipe de negociatori 29 Ian
Comisia Europeană propune modernizarea gestionării traficului pe râurile și canalele din Uniunea Europeană29 Ian
A murit Yogy, cel mai în vârstă urs brun din România: ”A închis ochii pentru ultima oară și a plecat la cer”29 Ian
Cătălin Crișan a fost operat de urgență: ”Am îndurat dureri groaznice”. Starea artistului, după ce a ajuns pe patul de spital29 Ian
Nicolae și Maria Badea, românii cu marfa distrusă la protestele din Franța, fac dezvăluiri șocante: "Jandarmii luminau cu lanterna etichetele produselor" 29 Ian
Marcel Ciolacu: ”Pericolele cu care se confruntă Europa astăzi, extremismul, populismul și antisemitismul, se hrănesc din ignoranță și indiferență”29 Ian
România are ouă! INS a dezvăluit singurele categorii de alimente la care producătorii români pot acoperi cererea internă29 Ian
Horoscop 30 ianuarie 2024. Oportunități neașteptate pentru Vărsători, Berbecii încep proiecte noi29 Ian
Sub asediul fermierilor care blochează Parisul, Franța cere modificarea urgentă a legislației UE29 Ian
”Cred că este o glumă!”. Vânzarea unei case vechi de 130 de ani, din Alba, a provocat reacții vehemente pe internet29 Ian
Începe vizita delegației FMI în România | Ministrul Muncii: "Guvernul României este un guvern responsabil!"29 Ian
Franța sub asediu: protestatarii blochează drumurile către Paris | Avertismentul MAE, după ce francezii au atacat camioanele cu carne din România29 Ian
Război în Ucraina, ziua 705. Oficiali ucraineni: Rusia pare să fi început ofensiva pe mare parte din linia frontului29 Ian
Ministrul Muncii, despre majorările de salarii pentru bugetari: "Sunt multe situaţii de inechitate"28 Ian
Recalcularea pensiilor pentru toţi românii. Ministrul Muncii anunţă când vin deciziile de recalculare28 Ian
Ministrul Sănătăţii, la Antena 3 CNN: "Încercăm să găsim o soluţie şi pentru asistenţii medicali"28 Ian
Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, dezvăluiri despre tunul de un miliard de euro şi procesul cu Pfizer28 Ian
Ambulanțele din România, adevărate pericole pe patru roți. Aproape 80% dintre ele ar trebui să fie casate28 Ian
"Ajutoare de la biserică", o nouă metodă inventată de hoţi pentru a-i păcăli pe pensionarii români28 Ian
Gheorghe Flutur l-a aşteptat pe George Simion pentru o confruntare: "Ai spus că vrei Bucovina înapoi. Eu o vreau înainte, spre lumea civilizată!"28 Ian
București va beneficia de 100 de tramvaie noi, 100 de noi troleibuze și 100 de autobuze electrice28 Ian
Sondajul care răstoarnă calculele coaliţiei de guvernare. Topul partidelor şi instituţiilor în care românii au încredere28 Ian
Război în Ucraina, ziua 704. Avionul militar prăbuşit la Belgorod, doborât sau nu? Șeful ucrainean al Informațiilor: "Nu sunt dovezi despre persoanele de la bord"28 Ian
Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, anunț pentru români: "În prima jumătate a acestui an dăm drumul la primele programe de screening"27 Ian
Interlopii scăpaţi din România au făcut prăpăd pe două continente. Regi la fraude în SUA şi Mexic27 Ian
David Popovici, prima victorie în 2024. Campionul s-a impus în proba de 200 metri liber la concursul Euro Meet de la Luxemburg27 Ian
Gaură de 15 miliarde de lei la bugetul pentru pensii. Daniel Baciu: "Oamenii trebuie să-și primească pensia cuvenită"27 Ian
Trei prieteni au murit în mod misterios, în acelaşi timp, după ce s-au uitat la un meci. Medicii legişti nu au găsit nicio urmă de violenţă27 Ian
Rusia vrea negocieri cu Uniunea Europeană pentru livrările de gaze. Contractul cu Ucraina se încheie la finalul anului 202427 Ian
Razie în Bucureşti pentru şoferii care conduc cu viteză. Record de 114 km/h pe o stradă din Sectorul 627 Ian