Antena 3 CNN Be EU „Să punem capăt erei cuştii”. Eliminarea cuștilor pentru animalele de fermă este aproape de realitate, după o propunere a Comisiei Europene

„Să punem capăt erei cuştii”. Eliminarea cuștilor pentru animalele de fermă este aproape de realitate, după o propunere a Comisiei Europene

Comisia Europeană va propune eliminarea treptată a cuştilor pentru animalele de fermă.

„Să punem capăt erei cuştii”. Eliminarea cuștilor pentru animalele de fermă este aproape de realitate, după o propunere a Comisiei Europene
de Alexandru Negrici    |    30 Iun 2021   •   18:42

Propunerea vine în contextul iniţiativei cetăţeneşti europene (ICE) „Să punem capăt erei cuştii”, susţinută de peste 1 milion de cetăţeni din întreaga UE.

În răspunsul său la iniţiativă, Comisia prezintă planuri pentru o propunere legislativă până în 2023, prin care se urmăreşte interzicerea cuştilor pentru o serie de animale de fermă.

Propunerea va face parte din procesul de revizuire a legislaţiei privind bunăstarea animalelor în cadrul strategiei „De la fermă la consumator”, proces care se află în desfăşurare.

„Această iniţiativă cetăţenească reflectă cererea de tranziţie către sisteme agricole mai etice şi mai durabile, ceea ce presupune o revizuire a normelor UE existente în materie de bunăstare a animalelor. Răspunsul la această cerere din partea societăţii reprezintă o prioritate majoră pentru Comisie, în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul Strategiei şi al Pactului verde european”, se arată într-un comunicat al CE.

Conform acestuia, deşi toate animalele de fermă beneficiază de legislaţia actuală privind protecţia animalelor, numai găinile ouătoare, puii de carne, scroafele şi viţeii fac obiectul normelor privind plasarea în cuşti.

Propunerea Comisiei va viza în mod deosebit animalele care fac deja obiectul legislaţiei (găinile ouătoare, scroafele şi viţeii) şi alte animale menţionate în ICE: iepuri, puicuţe, găini ouătoare pentru reproducere, pui de reproducţie pentru puii de carne, prepeliţe, raţe şi gâşte.

Pentru aceste animale, Comisia a solicitat deja Autorităţii Europene pentru Siguranţă Alimentară să completeze dovezile ştiinţifice existente în vederea stabilirii condiţiilor necesare pentru interzicerea cuştilor.

În cadrul strategiei sale „De la fermă la consumator”, Comisia s-a angajat deja să propună o revizuire a legislaţiei privind bunăstarea animalelor, inclusiv în ceea ce priveşte transportul şi creşterea, legislaţie care face în prezent obiectul unei verificări a adecvării care urmează să se încheie în vara anului 2022.

Concomitent cu revizuirea legislaţiei şi în scopul înlesnirii unei tranziţii către o agricultură fără cuşti, care să fie echilibrată şi viabilă din punct de vedere economic, Comisia va încerca să identifice măsuri de sprijin specifice în domenii de politică conexe considerate esenţiale, cum ar fi comerţul şi cercetarea şi inovarea.

În special, noua politică agricolă comună va oferi sprijin financiar şi stimulente – cum ar fi noul instrument de programe ecologice – pentru a-i ajuta pe fermieri să-şi modernizeze unităţile, astfel încât acestea să ţină mai mult seama de bunăstarea animalelor şi să corespundă noilor standarde.

În plus, potrivit CE, statele membre pot recurge la Fondul pentru o tranziţie justă şi la Mecanismul de redresare şi rezilienţă pentru a oferi sprijin fermierilor în procesul de adaptare la sistemele fără cuşti.

„Întrucât încetarea utilizării cuştilor va necesita modificări ale sistemelor agricole actuale, Comisia va analiza implicaţiile socioeconomice şi de mediu ale măsurilor ce urmează a fi adoptate, precum şi beneficiile aduse în ceea ce priveşte bunăstarea animalelor în cadrul unei evaluări a impactului prevăzută a fi încheiată înainte de sfârşitul anului 2022. În acest context, cel târziu până la începutul anului 2022 va fi organizată o consultare publică. Comisia va evalua în ce măsură eforturile menite să ducă la intrarea în vigoare a legislaţiei propuse începând cu 2027 au sorţi de izbândă”, se mai arată în comunicat.

„Animalele sunt fiinţe sensibile şi ne revine răspunderea de ordin moral şi cetăţenesc de a ne asigura că acest lucru se reflectă la nivelul condiţiilor existente la ferme. Răspunsul de astăzi reprezintă un pas important către o revizuire ambiţioasă a legislaţiei privind bunăstarea animalelor în cursul anului 2023, ceea ce a reprezentat o prioritate de când mi-am preluat mandatul. Angajamentul nostru este limpede: eliminarea treptată a cuştilor pentru animalele de fermă va face parte din măsurile pe care le vom întreprinde în cadrul strategiei şi va conduce la sisteme agricole şi alimentare mai durabile. Sunt hotărâtă să mă asigur că UE îşi păstrează rolul de pionier în materie de bunăstare a animalelor pe plan mondial şi că ne ridicăm la nivelul aşteptărilor societăţii”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară.

 

 

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close