Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Noi detalii din dosarul lui Bogdan Buta, patronul Untold, acuzat că ar fi abuzat doi minori. Unul dintre tineri a depus plângere pentru amenințare

Noi detalii din dosarul lui Bogdan Buta, patronul Untold, acuzat că ar fi abuzat doi minori. Unul dintre tineri a depus plângere pentru amenințare

Au fost noi audieri în dosarul sexului cu minori în care este cercetat fondatorul Untold, Bogdan Buta.

de Andreea Borboros    |    31 Ian 2024   •   18:44

Polițiștii clujeni au deschis o anchetă după ce în presa locală au apărut informații potrivit cărora fondatorul Untold și Neversea, Bogdan Buta, ar fi întreținut relații sexuale cu doi adolescenți de 15 și 16 ani, în urmă cu trei ani.

Încă de la începutul săptămânii, polițiștii din Cluj Napoca au anunțat faptul că s-au autosesizat în acest dosar și au făcut cercetări cu privire la infracțiunea de agresare sexuală.

După ce trei dintre tinerii care au participat la actele descrise în presa locală, petrecute în urmă cu trei ani, în casa fondatorului Untold, polițiștii au schimbat încadrarea, astfel că în aceste momente se fac cercetări într-un dosar în rem de act sexual cu minori.

Cei doi tineri care susțin că au întreținut raporturi sexuale cu Bogdan Buta, nu au depus până acum vreo declarație, însă nu se poate spune același lucru și despre un al treilea tânăr, cel care marți a ajuns în fața anchetatorilor și a dat declarații, depunând și o plângere pentru amenințare.

Citește și: Mărturiile tinerilor care îl acuză pe patronul UNTOLD de agresiune: "I-am spus lui Adi să creăm o diversiune!" | Parchetul a schimbat încadrarea penală în cazul lui Bogdan Buta

Cei trei tineri au încercat să ia legătura cu mai mulți avocați care să-i reprezinte, pentru că, spun ei, nu se vor opri aici și vor ca anchetatorii să descopere ceea ce ei au povestit.

Bogdan Buta nu a fost chemat la audieri momentan

El susține că este victima unor persoane care încearcă să-l șantajeze.

"Adevărul este următorul și foarte simplu. Scenariul SF complotat și prezentat în material este doar rezultatul unor minți bolnave, a unor șantajiști și infractori de cea mai joasă speță.

Dacă cineva vrea să se coboare la nivelul acestei mizerii este alegerea fiecăruia.

Eu nu voi coborî în această mocirlă, ci voi alege calea justiției ca singura formă de interacțiune cu acești infractori. Nu va mai exista nicio altă poziție sau interacțiune pe subiect, decât procese sau plângeri penale”, a declarat Bogdan Buta.

×
Subiecte în articol: Bogdan Buta Untold minori abuzati
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close