Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Marcel Ciolacu: "România continuă să atragă investitori din Emiratele Arabe Unite" | Proiectele discutate de premier în vizita oficială din Qatar

Marcel Ciolacu: "România continuă să atragă investitori din Emiratele Arabe Unite" | Proiectele discutate de premier în vizita oficială din Qatar

Un grup de lucru va decide dacă în România vor ajunge investiţii de peste 15 miliarde de euro din Qatar. Analiza trebuie făcută în cel mult o lună, după discuţiile pe care premierul Marcel Ciolacu le-a avut în Doha cu liderii acestei ţări.

de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Apr 2024   •   20:22

Printre obiectivele care vor fi finanţate se află inclusiv autostrada Comarnic-Brașov sau o investiţie masivă în compania Tarom.

Premierul Marcel Ciolacu și omologul său, şeicul Qatarului, au căzut de acord și au stabilit ca timp de o lună să fie funcțional un grup de lucru care să analizeze proiectele de investiții care pot fi demarate în parteneriate de cele două țări. 

Vorbim despre investiții care vizează domenii de interes precum infrastructură, Cybersecurity, digitalizare, dar și industrie alimentară. 

Marcel Ciolacu: România continuă să atragă investitori din Emiratele Arabe Unite

România continuă să atragă investitori din Emiratele Arabe Unite în infrastructura aeriană, digitalizare, energie și agricultură, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El face o vizită, joi și vineri, în EAU.

"Consolidarea componentei economice, cu accent pe atragerea investițiilor emirateze, este un obiectiv important al vizitei de lucru a premierului Marcel Ciolacu în Emiratele Arabe Unite, în perioada 18-19 aprilie. Prim-ministrul are programată o întrevedere cu Alteța Sa Șeicul Mohammed bin Zayed al Nahyan, președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul Emiratului Abu Dhabi, cu alți înalți oficiali emiratezi, cu reprezentanți ai unor companii relevante din Emiratele Arabe Unite, precum și cu membri ai comunității de români", transmite Executivul.

Potrivit sursei citate, agenda vizitei include, de asemenea, o întâlnire în plen a delegațiilor, prilej cu care va avea loc un schimb de documente bilaterale în domenii de interes comun.

"Ne dorim să întărim relațiile de colaborare cu Emiratele Arabe Unite, din perspectivă politică și economică. România continuă să atragă investitori emiratezi în infrastructura aeriană, modernizarea și extinderea Aeroportului Otopeni fiind un proiect viabil al colaborării noastre.

Proiectele în domeniile digitalizării, energiei și agriculturii corespund, de asemenea, intereselor noastre", a afirmat premierul Marcel Ciolacu, referindu-se la obiectivele pe care delegația română și le-a propus pentru această vizită.

Prim-ministrul României va fi însoțit de ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, președinte ANCOM, Valeriu Zgonea, președinte ANSVSA, Alexandru Bociu, președintele Hidroelectrica, Karoly Borbely, directorul Portului Constanța, Mihai Teodorescu. Miniștrii care fac parte din delegație vor avea întrevederi oficiale cu omologii din Emiratele Arabe Unite.

Material susţinut de PSD

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu Doha Qatar premier
Parteneri
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept
x close