Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Prima reacție a fostului antrenor al Simonei Halep, după suspendarea de 4 ani: "Este enorm! Va fi foarte greu să accepte"

Prima reacție a fostului antrenor al Simonei Halep, după suspendarea de 4 ani: "Este enorm! Va fi foarte greu să accepte"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:30 12 Sep 2023 Modificat la 19:49 12 Sep 2023

Simona Halep a așteptat aproximativ un an o decizie în cazul de dopaj în care e implicată, iar acesta a venit marți și este unul cât se poate de dur.

Tribunalul Sport Resolutions a dictat o suspendare de 4 ani pentru româncă (pedeapsa maximă în astfel de cazuri), iar aceasta nu are altă soluție decât să apeleze la TAS pentru a spera la o diminuare a pedepsei.

"Mi se pare destul de ireal din cât o cunosc eu pe Simona și cât știu din perioada în care am antrenat-o și am fost cu ea.

Patru ani, la vârsta asta este enorm!

Citește șiIlie Năstase, prima reacție după suspendarea Simonei Halep: "Au fost foarte duri! Să fiu în locul ei aș cere despăgubiri"

Nu e vorba că în acest timp nu joacă, ci e vorba de competiție. Este foarte complicat.

Îmi vine greu să-mi imaginez că peste 30 de ani poți sta patru ani și să revi după aceea.

Nimic nu este imposibil, dar este foarte greu. Pentru Simona va fi foarte greu să accepte.

Și mie îmi vine foarte greu să înțeleg și să accept această situație fiindcă îmi vine foarte greu să cred că s-ar fi întâmplat ce se susține că s-a întâmplat", a spus Adrian Marcu, fost antrenor al Simonei Halep, la Antena 3 CNN.

×
x close