Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Deficitul de proteine poate duce la apariţia insomniei şi a stărilor depresive

Deficitul de proteine poate duce la apariţia insomniei şi a stărilor depresive

O dietă echilibrată înseamnă să nu privăm organismul de nicio grupa alimentara.

Deficitul de proteine poate duce la apariţia insomniei şi a stărilor depresive
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Mar 2023   •   13:30

Proteinele, spre exemplu, sunt macronutrienti cu rol esențial în buna funcționare a corpului. În plus, în cantități și asocieri corecte, pot chiar să întărească sistemul imunitar și să ne ajute să pierdem kilogramele în plus mai ușor. 

Proteinele se regăsesc în structura tuturor țesuturilor- au rol funcțional, fiindcă sprijină procesele energetice din organism, dar au și rol fiziologic și chimic.

"Proteinele formează imunitatea, pentru că din lanţurile acestea proteice, se formează de fapt sistemul imunitar. Sunt nişte lanţuri de aminoacizi, care se descompun în alte molecule din acele molecule se formează nişte imunomodulatori, adică se formează nişte soldăţei care luptă cu viruşi, germeni şi asa mai departe", a spus Aurelian Vasile, naturopat.

Conform studiilor medicale și de nutriție, un adult trebuie să aiba în dieta zilnică un aport de proteine de minimum 10% și maximum 35% din caloriile zilnice consumate.  Am putea să consumăm între 0.8 – 1 gram de proteină per kilogram corp, aşa în general spun că ar trebui să avem proteine la fiecare masă.

Asta înseamnă că unui adult de 70 de kilograme i se recomandă să consume cel puțin 58 de grame de proteine în fiecare zi, adică aproximativ 200 de grame de piept de pui sau 240 de grame de mix de nuci.

Deficitul de proteine poate favoriza apariția anemiei, a oboselii și a senzației de slăbiciune.

"Am putea să consumăm între 0.8 – 1 gram de proteină per kilogram corp, aşa în general spun că ar trebui să avem proteine la fiecare masă.", a mai spus acesta.

Mai ales în perioada postului, oamenii sunt predispuși riscului de a avea pentru perioade lungi o dietă săracă în proteine. Există, însă, variante sănătoase pentru mesele fără carne:

Trebuie să avem în vedere faptul că niciun exces nu este benefic organismului, oricât de sănătos ar fi alimentul pe care îl consumăm. Farfuria trebuie să conțină și  legume și carbohidrați în proporții corecte, pentru a nu apărea, în timp, carențe de vitamine și minerale. Specialiștii recomandă să nu uităm nici de fructele servite drept gustări. 

"Într-adevăr sunt multe studii care ne arată că un consum puternic de proteină poate dezvolta celule tumorale în organism. Trebuie să fim un pic atenţi la câtă proteină, dar mai ales la ce tip de proteină consumăm. e mult mai important că proteinele de origine vegetală se absorb in corp, sunt mult mai bune din punct de vedere calitativ, iar proteina din carne roşie este mai putin sanatoasa corpului uman.", a mai spus acesta.

Proteine vegetale se regăsesc și in miezul de nucă, în fulgii de ovăz și în linte.Rolul plantelor este cu totul şi cu totul altul, din câte ştim noi, ne ajută să eliminăm anumite substanţe din corp. Ele pot fi calmogene, ajută sistemul imunitar să se relaxeze, oferă un somn mai bun, pot fi detoxifiante şi captează diferite molecule toxice şi materii dense si metale grele din corp şi le putem evacua într-un mod natural. Dar rolul lor nu este chiar de a construi un sistem imunitar puternic.

Conform specialiștilor, proteinele sunt aliați de nădejde în lupta împotriva kiligramelor în plus, pentru ca induc starea de sațietate.  Sunt studii care au demonstrat ca proteinele pot reduce nivelul grelinei, cunoscută si drept hormonul foamei, care stimulează apetitul și favorizează menținerea depozitelor de grăsime.

×
Subiecte în articol: Numai de bine insomnie proteine
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close