"Mintea este cea care îmblânzeşte emoţiile, dar şi cea care coordonează emoţiile. Emoțiile ne generează comportamente, iar comportamentele ne determină percepții despre sine, ca atare sunt cogniții. Iar gândurile noastre ne influențează din nou emoțiile
De aceea este bine ca fiecare dintre noi să știm care este tiparul emoțional, care sunt listele de evenimente, de situații, de percepții cognitive, despre ce avem în viață, despre ce avem acum. Uneori, se întâmplă să avem evenimente similare, pe care să le percepem cu emoții diferite", explică psihoterapeutul Yolanda Creţescu, luni, în cadrul emisiunii Sfat de Sănătate, cu Andreea Cigolea.
Copilul hiperprotectiv poate ajunge la maturitate la anxietate
"Este un eveniment traumatizant sau un eveniment de bucurie, totul depinde de experiențele pe care le-am avut în copilărie. Un copil care crește hiperprotectiv va avea o rezistență de a face lucruri singur. Deci, emoțiile pe care el le asociază evenimentelor de tip individual, îi vor induce o stare de anxietate.
Ce se va întâmpla cu acei copii care au fost încurajaţi să aibă experienţe pozitive de unii singuri, fiind mereu susținuți de părinți prin Hai du-te la joacă singur! ; Uite cum poţi tu să mă ajuţi. Atunci, el va avea experienţe pozitive cu privire la autonomie.
Prin urmare, sunt doi copii care pleacă în viaţă şi care vor avea reacţii diferite legate de aceleaşi situaţii", spune Yolanda Creţescu.
Există o legătură unică între ce gândim şi ce simţim
"Mintea are capacitatea de a se percepe pe sine. Mintea ştie ce ştie. Însă, emoţiile sunt cele care dau de lucru minţii. Întotdeauna avem această legătură unică şi subiectivă între ce gândim şi ce simţim. De aceea, este importantă combinaţia dintre oameni.
Dacă punem la un loc oameni care sunt antagonici vis-à-vis de aceleași eveniment, atunci acolo nu va exista colaborare. Asta face diferența între relațiile dintre oameni, între motivație, relații funcționale sau nu. Atunci spunem că ne ghidăm după emoții, dar ele nu sunt un dat înăscut.
Tiparele de bază sunt date de experiențele timpurii. Ce ne sperie, ce ne bucură, ce ne face fericiți. Așa cum este și la comportamentul alimentar, care are origine încă din copilărie. Dacă am fost premiați cu ceva dulce, dacă au existat evenimente frumoase în familie în care era masa plină de bunătăți sau dacă, dimineața, mama, ne pregătea ceva bun și mirosea frumos în bucătărie. Atunci, mintea, a înregistrat că acolo este o plăcere. Prin urmare, ce ne conduce, mintea sau emoțiile. În cazul acesta, emoțiile
Emoţia este asociată evenimentului de a mânca, care este o plăcere. Cel care este pus într-o astfel de situație, întră pe acest mecanism inconștient, în care asociază acțiunea, cu emoția lui. Atunci aici, unde este cogniția? Este nevoie să intervină mintea, ca un barometru conștient. care să-i determine o altă emoție și atunci se rescrie tiparul", precizează psihoterapeutul.
Inteligenţa emoţională se învaţă sau ne naştem cu ea
"Sunt persoane care au această inteligenţă emoţională pe care şi-o accesează timpuriu. Însă, vorbim tot despre mediu și despre cei care îl șlefuiesc. Știm cu toții clasica educație masculină. Nu-i frumos să plângi! Ești băiat! ; Aşa sunt fetiţele, mai sensibile.
Nu putem afirma că ne putem naşte cu o inteligenţă emoţională, însă ştim că suntem autoreglabili şi că noi reuşim, prin experienţe, să capătăm noi abilităţi şi să ne exersăm o abilitate pe care nu am avut-o nativ.
Bineînțeles, acolo unde este o traumă, sunte situații noi de viață, la care no nu ne-am pregătit şi în care mecanismul acesta automat va activa trauma", mai spune psihologul.
