Un jaf spectaculos la Muzeul Luvru, în plină zi, s-a încheiat cu dispariția unor bijuterii de o valoare inestimabilă. Acum, unii specialiști susțin că o problemă de geometrie veche de 50 de ani ar putea ajuta muzeele să-și întărească securitatea, relatează BBC.
Totul a durat doar opt minute. În cele 480 de secunde, hoții au urcat pe o platformă mecanică până la un balcon de la primul etaj al muzeului, au tăiat un geam și au intrat în clădire. Odată ajunși în interior, au spart două vitrine de sticlă și au fugit cu opt bijuterii din perioada napoleoniană, evaluate la zeci de milioane de euro. A fost un „jaf îndrăzneț” care a șocat întreaga Franță.
Până acum, șapte suspecți au fost arestați, însă ancheta ridică încă o întrebare esențială: de ce nu au fost hoții observați mai devreme?
Într-o audiere în fața Senatului francez, la scurt timp după jaf, directoarea muzeului, Laurence des Cars, a recunoscut că Luvrul „nu a reușit să protejeze” bijuteriile regale. Ea a explicat că singura cameră de supraveghere care acoperea balconul folosit de hoți era orientată în direcția greșită, iar un raport preliminar a arătat că o treime dintre sălile din aripa Denon, acolo unde a avut loc spargerea, nu aveau deloc camere.
Des Cars a admis că reducerile de personal din zona de pază și supraveghere au lăsat muzeul vulnerabil și a cerut întărirea sistemului de securitate pentru a putea „vedea peste tot”.
Potrivit Ministerului Culturii, alarmele au funcționat corect. Totuși, acesta este al treilea furt important dintr-un muzeu francez în ultimele două luni, fapt care a determinat autoritățile să revizuiască planurile de securitate la nivel național.
Un vechi exercițiu de geometrie care ar putea salva muzee
Deși sistemele moderne de securitate sunt costisitoare și complicate, există o problemă matematică formulată în urmă cu jumătate de secol care tratează exact această situație.
Întrebarea este simplă: care este numărul minim de paznici - sau, prin extensie, de camere video cu unghi de 360 de grade - necesar pentru a supraveghea complet un muzeu? Problema este cunoscută drept „problema muzeului” sau „problema galeriei de artă”. Iar soluția este elegantă.
Să ne imaginăm că pereții muzeului sunt drepți, astfel încât planul său de podea formează un poligon, o figură cu linii și colțuri. Camerele sunt fixe, dar pot vedea în toate direcțiile. Pentru ca tot spațiul să fie acoperit, orice punct din muzeu trebuie să fie vizibil din cel puțin o cameră.
Dacă sala este, de exemplu, un hexagon, o singură cameră amplasată corect poate vedea totul. Dar în cazul unei încăperi în formă de L sau de Z, e nevoie de mai multe camere, pentru că apar zone oarbe.
Pentru forme mai complicate, lucrurile se complică și mai mult. Din fericire, în 1973, matematicianul Václav Chvátal a găsit o formulă generală: numărul minim de camere necesare este egal cu numărul de colțuri (numite „vârfuri”) împărțit la trei. Așadar, pentru o sală cu 15 colțuri, sunt suficiente cinci camere. Pentru una cu 20, ar fi nevoie de cel mult șase.
În 1978, profesorul Steve Fisk, de la Bowdoin College din SUA, a venit cu o demonstrație considerată una dintre cele mai elegante din matematică. El a împărțit spațiul muzeului în triunghiuri și a arătat că, prin „colorarea” fiecărui colț în trei culori diferite (de exemplu roșu, galben și albastru), e suficient să alegi doar una dintre culori pentru a amplasa camerele, iar întreg spațiul va fi acoperit vizual.
Pe scurt: poți alege culoarea cu cele mai puține puncte și tot vei acoperi întreaga galerie. În unele cazuri, pot fi necesare chiar mai puține camere decât arată formula, mai ales cu tehnologia modernă, unde camerele pot filma panoramic, fără unghiuri moarte.
Muzeele tradiționale, precum Luvrul, au însă în mare parte camere dreptunghiulare - iar pentru acestea, varianta simplificată a problemei arată că o singură cameră poate fi suficientă pentru supravegherea completă.
Lecțiile pentru Luvru
În fața Senatului, Laurence des Cars a recunoscut că nici camerele exterioare nu acopereau toate zidurile muzeului: „Nu am observat la timp sosirea hoților... știm că protecția perimetrală este deficitară”, a spus ea.
Există însă o extensie a problemei geometrice, cunoscută ca „problema fortăreței” sau „problema închisorii”, care tratează supravegherea exterioară a clădirilor și poate fi aplicată și în acest caz.
Ceea ce arată ambele variante este că alegerea corectă a punctelor de observație este esențială. Dar muzeele se confruntă și cu alte riscuri: furturi interne, vandalism, incendii sau distrugeri.
În 2011, de exemplu, de la British Museum din Londra a dispărut un inel Cartier în valoare de 950.000 de dolari, iar în 2020, pietre prețioase furate din colecția muzeului au apărut la vânzare pe eBay - hoțul fiind chiar un curator.
Problema „galeriei de artă” nu e utilă doar muzeelor. Ea are aplicații practice în robotică, urbanism, telecomunicații sau gestionarea dezastrelor, unde acoperirea completă a unei zone este vitală - de la poziționarea dronelor până la amplasarea stațiilor de comunicații ori a senzorilor de poluare.
Luvrul nu a răspuns întrebărilor BBC legate de posibila aplicare a acestei teorii matematice, probabil preocupat de probleme mai urgente. Dar, pe măsură ce muzeele din întreaga lume își revizuiesc măsurile de securitate după jaful de la Paris, lecția acestei probleme vechi de 50 de ani rămâne mai actuală ca oricând: uneori, matematica poate fi cel mai bun sistem de protecție.
Ştiri video recomandate
