Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 106 | Rusia amenință Occidentul cu un conflict militar direct

Război în Ucraina, ziua 106 | Rusia amenință Occidentul cu un conflict militar direct

Redacția Antena 3 CNN
9 minute de citit Publicat la 21:00 09 Iun 2022 Modificat la 22:29 09 Iun 2022
pjimage (66)
Sursa foto: Hepta

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Zeci de nave și avioane ruse, desfășurate în Marea Baltică, în vreme ce NATO face manevre acolo
  • ONU și președintele Ucrainei avertizează asupra foametei în lume, în urma blocadei ruse din Marea Neagră
  • Ucraina confirmă că primește ajutor militar din România
  • Volodimir Zelenski spune că soarta Donbasului se joacă la Severodonețk
  • Secretarul general al ONU, nou raport privind repercusiunile conflictului din Ucraina
  • Kievul a anunțat un nou schimb de corpuri ale unor militari ruși şi ucraineni
  • Cecenii lui Kadîrov s-au filmat în timp ce luptă în Ucraina cu inamicul invizibil
  • Purtătorul de cuvânt al președinției ruse a vorbit despre "forțe" din Republica Moldova care doresc ca această țară să fie  "absorbită" de România
  • Rusia ar fi provocat Ucrainei pierderi semnificative, însumând peste 600 de militari uciși și mai multe mijloace de luptă distruse, susține Ministerul Apărării de la Moscova
  • Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a discutat la Ankara cu omologul rus, Serghei Lavrov, despre reluarea negocierilor de pace cu Ucraina

Update 9 iunie, ora 22:00 Volodimir Zelenski va participa la summitul NATO

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa la summitul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la Madrid.

Acest lucru a fost declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Potrivit acestuia, la summitul Alianței este necesar să se ia o decizie în privința Ucrainei.

„Va exista participarea președintelui Zelenski într-un fel sau altul la summitul nostru de la Madrid”, a spus Geoană.

Update 9 iunie, ora 21:00 Pierderile Rusiei ar putea fi de 20.000 de soldaţi

Numărul soldaţilor ruşi ucişi în Ucraina ar putea ajunge la 20.000 - potrivit evaluării unui oficial occidental de rang înalt, citat de BBC.

Estimările anterioare, cu câteva săptămâni în urmă, erau de aproximativ 15.000. Această estimare oficială a crescut la "între 15.000 şi 20.000". Oficialul occidental, care nu doreşte să fie numit, nu face speculaţii cu privire la numărul ucrainenilor ucişi.

Cu toate acestea, el recunoaşte că forţele ucrainene "se confruntă cu probleme de moral" după mai mult de 100 de zile de lupte.

Update 9 iunie 19:30 Rusia ameninţă Occidentul cu un conflict militar direct

Kremlinul a avertizat, joi după-amiază, Occidentul că există riscul unor confruntări militare directe din cauza atacurilor cibernetice lansate asupra Rusiei, pe care le-a atribuit în principal Statelor Unite şi Ucrainei.

"Să fiţi siguri că Rusia nu va lăsa fără ripostă aceste acţiuni agresive. Toate acţiunile noastre vor fi moderate, punctuale, în conformitate cu legislaţia noastră şi cu dreptul internaţional", a reacţionat Ministerul de Externe de la Moscova, potrivit agenţiei Reuters, acuzând Washingtonul că "reduce deliberat nivelul de utilizare a instrumentelor cibernetice în scop ofensiv".

Update 9 iunie, ora 18:00 Kremlinul vrea să unească teritoriile ocupate într-un district federal separat al Federației Ruse

Rusia se pregătește să unească teritoriile ocupate din regiunile Herson și Zaporojie, precum și așa-numitele separatiste „DNR” și „LNR” într-un district federal separat al Federației Ruse.

Boris Rapoport, șef adjunct al departamentului administrației prezidențiale a Federației Ruse pentru asigurarea treburilor Consiliului de Stat, este implicat în crearea districtului. S-a ocupat deja de problemele Donbasului ocupat de ruși în 2014 - apoi a ocupat funcția de vicepreședinte al departamentului pentru cooperare socio-economică cu țările CSI.

Potrivit publicației, Kremlinul discută acum două date pentru pseudo „referendum”. Primul - „la mijlocul lunii iulie, dacă situația de pe front o permite”. Iar a doua, „mai reală” - pe 11 septembrie, într-o singură zi de vot în Rusia, potrivit Unian.

Update 9 iunie, ora 16:00 Doi mercenari britanici, juedcați de pro-ruși

Nu doar Ucraina a deshis procese ruşilor arestaţi pe front, ci şi filo-ruşii din regiunile ucrainene.

Doi britanici care luptă pentru Ucraina sunt judecaţi în aceste zile. Shaun Pinner, în vârstă de 48 de ani, unul dintre cei doi luptători britanici capturaţi de forţele ruse în Ucraina, riscă pedeapsa cu moartea.

El a recunoscut că a avut „antrenament pentru activităţi teroriste” şi că a încercat să „preia puterea cu forţa”. Celălalt cetăţean britanic, Aiden Aislin, în vârstă de 28 de ani, riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.

Update 9 iunie, ora 14:39 Mai multe zeci de nave ruse erau desfășurate, joi, în Marea Baltică, în contextul tensiunilor în creştere în legătură cu această zonă strategică.

Potrivit Moscovei, navele sunt angrenate în exerciții militare, în timp ce NATO desfășoară, la rândul său, manevre în aceeași zonă, relatează presa internațională.

"În cadrul exercițiilor, grupuri navale tactice ale Flotei ruse la Marea Baltică şi-au părăsit bazele şi au ocupat poziții în zone specifice", a anunțat Ministerul Apărării rus într-un comunicat.

Sursa citată arată că aproximativ 60 de nave și 40 de avioane şi elicoptere participă la aceste operațiuni, care se derulează, de asemenea, pe uscat, în centre de antrenament ale exclavei ruse Kaliningrad.

Exercițiile ruse intervin în vreme ce NATO desfășoară, de duminică, manevre navale anuale de anvergură în Marea Baltică, denumite "Baltops 22" (foto-galerie).

Acestea ar urma să dureze până pe 17 iunie.

Update 9 iunie, ora 13:27 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că milioane de oameni din toată lumea riscă să moară de foame, dacă Rusia nu va permite Ucrainei să exporte cereale prin porturile blocate în prezent de Marina militară a Moscovei. 

"Din păcate, asta înseamnă că zeci de țări se vor confrunta cu o penurie severă de alimente. Milioane de oameni ar putea muri de foame în cazul în care continuă blocada rusă în Marea Neagră", a spus el.

Liderii internaționali au condamnat blocada care durează de luni de zile și care afectează porturile ucrainene esențiale - inclusiv Mariupol, la Marea Azov, și Odesa, la Marea Neagră.

Peste 20 de milioane de tone de cereale sunt blocate în Ucraina în contextul în care, potrivit Kievului, aproximativ 30 de nave și submarine rusești blochează tranzitul vaselor comerciale prin Marea Neagră.

Riscul prelugirii crizei a fost menționat și de Secretarul General al ONU, Antonio Guterres.

Update 9 iunie, ora 11.35 O secvență cu înjurături în limba engleză, împușcături și tiruri de rachete arată cum mai mulți combatanți străini în Ucraina sunt prinși sub tirul inamic și încearcă să-și elimine adversarii.

Înregistrarea, realizată aparent cu o cameră corporală, surprinde sunetul împușcăturilor în zona unde sunt luptătorii străini.

"Doboară-l pe nenorocit", se aude pe înregistrare.

"Totul-i pregătit, ticălosule", spune cel cu camera atașată de corp, adresându-se inamicului invizibil.

Urmează proiectilul, tras cu lansatorul de rachete chiar de către cel care filmează.

"NLAW away" ("vine racheta!"), își subliniază acesta momentul de acțiune, după care îi spune "switch" ("schimbă!") unui camarad aflat în dreapta.

Drept urmare, primește un nou tub lansator, care însă pare să aibă probleme.

"Nu merge, lua-l-ar dracu", semnalează trăgătorul, în timp ce camarazii îi spun să ia alt lansator. 

Până la urmă, racheta pornește.

"F*ck you, pussies!" ("să v-o tragem, pămpălăilor"), subliniază trăgătorul momentul de reușită.

Update 9 iunie, ora 10:42 Vicepremierul ucrainean Olga Ștefanișina a precizat că "există un anumit sprijin militar furnizat de România, iar ministrul român al Apărării participă la formatul Ramstein și la formatul de coordonare".

"Pentru noi este foarte importantă continuitatea și calendarul livrărilor de armament. Sperăm că, odată cu decizia Statelor Unite de a oferi formatul "lend lease" pentru livrările de arme pentru Ucraina, acest lucru va facilita și livrările din partea altor țări, cum ar fi România, de exemplu", a arătat Ștefanișina.

Legea "lend-lease", invocată de vicepremierul ucrainean, a fost semnată de președintele american Joe Biden în urmă cu exact o lună, permite accelerarea expedierii de echipamente militare în Ucraina.

Update 9 iunie, ora 09:32 Parașutiștii ucraineni s-au luptat 14 ore cu trupele de elită ale Moscovei, în Donbas

O bătălie care a durat 14 ore s-a dat între parașutiștii ucraineni şi trupele de elită ale lui Vladimir Putin, într-o zonă a regiunii Donețk.

Rușii din Regimentului 104 de Gardă au încercat să preia controlul asupra unei autostrăzi care traversează regiunea.

Acest regiment face parte din Divizia a 76-a a armatei ruse, este considerat o unitate de elită iar membrii săi sunt cunoscuți drept "beretele albastre".

Conflictul a izbucnit după ce un grup de sabotaj al rușilor a încercat să se strecoare către pozițiile ucrainene.

Parașutiștii i-au observat și i-au respins cu focuri de mitralieră.

A urmat un atac general cu blindate al trupelor ruse, la care ucrainenii au ripostat cu lansatoarele de rachete primite din Marea Britanie.

Peste 50 de luptători de elită ai armatei ruse au fost uciși iar atacatorii au fost puși pe fugă, indică un bilanț preliminar al Kievului.

Update 9 iunie, ora 09:00 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că luptele din Severodonețk ar putea decide soarta războiului în estul țării.

"În multe privințe, soarta Donbasului este decisă aici", a arătat el, în condițiile în care Severodonețk este aprig disputat de forțele ruse și ucrainene, cu câștiguri și retrageri temporare de ambele părți.

Miercuri, Moscova a anunțat că a "curățat" zonele rezidențiale din oraș și că face eforturi pentru a prelua controlul și în zonele industriale ale orașului.

Totodată, autoritățile ruse au pretins că au provocat armatei ucrainene care luptă în Donbas "pierderi semnificative", de sute de militari uciși și numeroase mijloace de luptă distruse.
Însă președintele ucrainean a transmis, la rândul său, că armata Kievului a reușit să provoace inamicului pierderi importante.

Ultimele informații provenind de la oficiali locali indică faptul că forțele ucrainene de apărare au fost împinse de ruși în suburbiile orașului.

Update 9 iunie, 00:00 Consecințele negative în lume ale invaziei ruse în Ucraina se agravează, afectând 1,6 miliarde de persoane, a afirmat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care a prezentat, miercuri, un al doilea raport al Organizației despre repercusiunile internaționale ale războiului, potrivit France Presse.

"Impactul războiului asupra securității alimentare, energiei şi finanțelor este sistemic, grav şi se accelerează", a atenționat el. "Pentru populațiile din lumea întreaga războiul amenință să declanșeze un val fără precedent de foamete și mizerie, lăsând în siajul său haosul social şi economic", a avertizat șeful ONU.

"Nu există decât un singur mijloc de a opri această furtună care se prefigurează: invazia rusă în Ucraina trebuie să înceteze", a estimat Antonio Guterres, evocând negocierile în curs asupra unui "acord global care ar permite exportul securizat al alimentelor produse în Ucraina prin Marea Neagră şi un acces fără obstacole pe piețele mondiale pentru alimentele şi îngrășămintele rusești".

"Acest acord este esențial pentru sute de milioane de persoane în țările emergente, inclusiv în Africa subsahariană", a subliniat secretarul general al Națiunilor Unite, refuzând să ofere detalii despre aceste negocieri desfășurate de ONU de mai multe săptămâni şi fără vreun rezultat până în prezent.

Potrivit celui de-al doilea raport al ONU, supervizat de Rebeca Grynspan, co-negociatoare a ONU a acordului evocat de Antonio Guterres, "94 de ţări, cu 1,6 miliarde de locuitori, sunt grav expuse la cel puțin o dimensiune a crizei - financiară, alimentară, energetică - fiind incapabile să-i facă faţă".

"Din aceste 1,6 miliarde de persoane, 1,2 miliarde sau trei sferturi trăiesc în țări grav expuse şi vulnerabile simultan celor trei dimensiuni", precizează raportul.

Război în Ucraina, 8 iunie Kievul anunţă un nou schimb de corpuri ale unor militari ruşi şi ucraneni, după formula "50 în schimbul a 50"

Război în Ucraina, 7 iunie Rusia susţine că deţine controlul asupra a 97% din teritoriul regiunii Lugansk | Cel puțin două spitale au fost lovite în Severodonețk și Rubijne

Război în Ucraina, 6 iunie Vladimir Putin a vorbit despre România în interviul pentru televiziunea rusă de stat | Volodimir Zelenski: "Severodonețk și Lîsîceansk sunt moarte!"

Război în Ucraina, 5 iunie Bombardamente la Kiev| Vladimir Putin trece la ameninţări făţişe

Război în Ucraina, 4 iunie Ucraina nu vrea negocieri cu Rusia, până când trupele lui Putin nu sunt împinse spre graniță

×
Etichete: Război Ucraina
x close