Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 329. Mircea Geoană: NATO trebuie să se pregătească pentru un efort "îndelungat" în contextul conflictului militar din Ucraina

Război în Ucraina, ziua 329. Mircea Geoană: NATO trebuie să se pregătească pentru un efort "îndelungat" în contextul conflictului militar din Ucraina

Război în Ucraina, ziua 329. Alianţa Nord-Atlantică trebuie să se pregătească pentru un efort "îndelungat" în contextul conflictului militar din Ucraina, a afirmat miercuri Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, cerând acţiuni suplimentare pentru consolidarea apărării.

Război în Ucraina, ziua 329. Mircea Geoană: NATO trebuie să se pregătească pentru un efort "îndelungat" în contextul conflictului militar din Ucraina
Sursa foto: Profimedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Ian 2023   •   21:10

Cele mai importante evenimente din ultimele ore: 

  • Geoană: NATO trebuie să se pregătească pentru un efort "îndelungat" şi să consolideze apărarea
  • O misiune permanentă a AIEA va fi prezentă la fosta centrală nucleară de la Cernobîl
  • Oameni arestați la Moscova, după ce au depus flori în memoria ucrainenilor uciși la Dnipro de o rachetă rusească
  • SUA transferă în Ucraina muniție de artilerie stocată în Israel
  • Lavrov: "Occidentul vrea să aplice Rusiei 'soluția finală' după modelul naziștilor"
  • Elicopterul prăbușit la Brovary se îndrepta spre linia frontului
  • Papa Francisc, apel la pace după atacul din Dnipro, soldat cu 45 de morți
  • Un elicopter s-a prăbușit lângă o creșă din regiunea Kiev
  • Ucraina, mai aproape de a primi tancuri de luptă occidentale moderne și mai multe Patriot
  • Olaf Scholz așteaptă o decizie coordonată privind tancurile şi cere evitarea unui război NATO-Rusia
  • Premierul olandez anunță intenția de a furniza un sistem antiaerian Ucrainei
  • CNN: Europa dă fuga să-și facă plinul cu motorină din Rusia
  • Ministrul britanic de Externe: Transferul de armament greu Ucrainei transmite un mesaj clar Rusiei
  • Uniunea Europeană face stocuri în caz de război nuclear în Finlanda

Update 21:10 Alianţa Nord-Atlantică trebuie să se pregătească pentru un efort "îndelungat" în contextul conflictului militar din Ucraina, a afirmat miercuri Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, cerând acţiuni suplimentare pentru consolidarea apărării.

În cursul reuniunii Comitetului militar al NATO, Mircea Geoană a afirmat, potrivit postului de televiziune CNN, că statele membre trebuie să investească mai mult în apărare, să accelereze producţia de armament şi să se pregătească de "viitoare războaie".

Mircea Geoană a atras atenţia că "subestimarea Rusiei este periculoasă", notând că preşedintele Vladimir Putin a mobilizat deja peste 200.000 de militari rezervişti.

"Nu avem niciun indiciu că obiectivele lui Putin s-au schimbat. De aceea, trebuie să ne pregătim pentru acţiuni pe termen lung. Anul 2023 va fi unul dificil. Şi trebuie să susţinem Ucraina cât va fi necesar", a subliniat Mircea Geoană.

Update 20:00 Experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) vor menţine o prezenţă permanentă la fosta centrală nucleară de la Cernobîl în nord-estul Ucrainei, pentru a preveni orice nou atac asupra acestei zone puternic contaminate după accidentul nuclear din 1986, a anunţat miercuri directorul general al AIEA, Rafael Grossi, relatează agenţia DPA.

Observatorii AIEA şi-au început deja activitatea la faţa locului. Zona de excludere a fostei centrale a fost ocupată de trupele ruse în debutul invaziei asupra Ucrainei lansate pe 24 februarie.

Cât timp fosta centrală şi zona adiacentă s-au aflat sub controlul trupelor ruse, autorităţile ucrainene au semnalat creşteri ale nivelului radioactivităţii, despre care experţii cred că au fost provocate de împrăştierea de pe sol a prafului contaminat în urma deplasărilor prin zonă. După cinci săptămâni, trupele ruse au părăsit zona odată cu retragerea lor din partea de nord a Ucrainei.

''Sperăm, desigur, că nu va mai exista nicio altă ocupaţie sau vreun atac asupra centralei. Acesta este scopul eforturilor mele'', iar prin instalarea unor observatori permanenţi AIEA acolo ''facem un pas foarte concret în această direcţie'', a spus Rafael Grossi.

El a venit în Ucraina la începutul săptămânii pentru desfăşurarea unor mici echipe ale AIEA la Cernobîl şi de asemenea la trei centrale nucleare ucrainene aflate în funcţiune, misiunea acestor echipe fiind de a oferi asistenţă tehnică şi de a monitoriza siguranţa reactoarelor.

La o a patra centrală aflată în funcţiune, Zaporojie, care se află sub controlul trupelor ruse dar este operată de personal ucrainean, o echipă a AIEA a fost detaşată acolo încă de anul trecut. Însă nu a putut fi implementat planul lui Grossi de creare a unei zone de siguranţă în jurul acestei centrale, unde trupele ruse şi ucrainene s-au acuzat reciproc de bombardamente repetate asupra ei.

Update 18:00 Poliția din Moscova a reținut patru persoane după ce acestea au depus flori la un memorial improvizat din centrul Moscovei pentru victimele loviturii de sâmbătă din orașul ucrainean Dnipro, în urma căreia au fost uciși 45 de oameni.Informația este transmisă de un ONG rus pentru Drepturile Omului, OVD-Info, citat de CNN.

"Forțele de securitate au reținut două persoane care depuneau flori. Ceilalți doi cetățeni reținuți se aflau în apropiere. Toți patru au fost băgați în mașina poliției", a precizat OVD-Info pe canalul său Telegram.

Sursa citată a precizat că numele celor reținuți nu erau cunoscute de organizație la nivelul zilei de marți.

Aceștia au fost duși la secția de poliție Dorogomilovo din Moscova.

O avocată de la OVD-Info, Anastasia Kostova, a s-a deplasat la secția de poliție pentru a le oferi asistență, a menționat ONG-ul.

CNN, care precizează că nu a putut verifica aceste informații în mod independent, mai notează că statuia scriitoarei ucrainence Lesia Ukrainka, situată în centrul capitalei ruse, s-a transformat într-un memorial spontan pentru victimele masacrului de la Dnipro.

Update 16:00 Statele Unite au transferat muniții americane stocate în Israel pentru a fi folosite în Ucraina și intenționează să trimită mai multe în curând.

Informația a fost confirmată de oficiali americani și israelieni pentru CNN.

Un oficial american a spus că SUA au transferat o parte dintre cele 300.000 de obuze de 155 de milimetri în legătură cu care SUA și Israelul au convenit să fie scoase din țară.

Restul de muniție ar putea fi transferată săptămânile următoare.

Update 14:00  La conferința de bilanț diplomatic pe 2022 de la Moscova, Serghei Lavrov și-a reluat, miercuri, acuzațiile la adresa statelor occidentale, despre care afirmă că doresc să aplice Rusiei "soluția finală", după modelul din Germania condusă de Adolf Hitler.

"Soluția finală" a fost operațiunea de eliminare a populației de evrei din Germania și din statele ocupate de Germania în cel de-al Doilea Război Mondial.

Aplicarea ei a dus la uciderea sistematică a milioane de evrei, precum și a membrilor altor minorități.

Ministrul rus de Externe a reluat și teza conform căreia statele occidentale duc un război prin interpuși împotriva Rusiei.

El a mai spus că nu a văzut deocamdată "propuneri serioase" pentru pace din partea Ucrainei și că NATO trebuie să-și retragă infrastructura militară din estul Europei.

Update 13:00 Elicopterul prăbușit, miercuri, în apropiere de Kiev și în care se afla ministrul ucrainean de interne Denis Monastirski se îndrepta spre linia frontului.

Confirmarea vine de la președinția ucraineană.

''Scopul zborului era acela de a merge într-unul dintre punctele fierbinți din țara noastră, unde au loc lupte", se arată în comunicatul citat de presa internațională.

''Ministrul de interne se ducea acolo'', a precizat Kirilo Timoşenko, adjunctul șefului biroului prezidențial de la Kiev.

Într-un mesaj postat pe contul său de Telegram şi preluat de agențiile internaționale de presă, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a calificat drept o "tragedie cumplită" moartea ministrului său de interne.

El a confirmat 15 decese, dar a precizat că numărul exact al victimelor este în curs de a fi stabilit.

În jurul orei 13, autoritățile ucrainene au actualizat în jos numărul morților, confirmând 16 decese, după ce anterior au anunțat 18 morți. Nouă dintre victime se aflau în elicopter iar celelalte, la sol.

Numărul răniților este de 29, dintre care 15 copii.

Update 12:00 Papa Francisc a condamnat miercuri atacul asupra blocului de apartamente din orașul ucrainean Dnipro, în urma căruia au murit zeci de persoane, inclusiv copii mici.

Francisc și-a reînnoit apelul la pace în cadrul audienței sale generale săptămânale de la Vatican.

 "Sâmbăta trecută, un alt atac cu rachete a provocat numeroase victime civile, printre care și copii. Împărtășesc durerea sfâșietoare a membrilor familiilor. Imaginile și relatările acestui episod tragic sunt un apel puternic către toți oamenii de conștiință. Nu se poate să rămânem indiferenți", a spus el.

45 de persoane au murit după ce o rachetă lansată de ruși a lovit un bloc cu nouă etaje din Dnipro, în estul Ucrainei.

Kievul susține că tragedia a fost provocată de o rachetă anti-navă Kh-22 lansată de armata rusă.

Rușii neagă acuzațiile și spun că atacurile lor nu au vizat clădiri rezidențiale.

Update 11:00 La bordul elicopterului prăbușit se aflau ministrul Afacerilor Interne al Ucrainei, Denis Monastyrsky, și adjunctul său, Evgheni Enin, potrivit presei din Ucraina. Ambii au murit în urma accidentului aviatic.

Potrivit informațiilor preliminare, transmise de fortele operative UA, până în prezent, 17 persoane au murit, dintre care 2 copii. Sunt 22 de persoane internate în spitale, dintre care 10 sunt copii.

În elicopter se aflau nouă oameni.

Update 10:20 Un elicopter s-a prăbușit lângă o creșă din apropierea capitalei ucrainene. Kiev. În interiorul instituției se aflau numeroși copii. Autoritățile ucrainene încearcă să afle câte victime sunt în urma incidentului.

Elicopterul s-a prăbușit lângă o creșă din orașul ucrainean Brovary, în apropiere de Kiev, potrivit Sky News.

Guvernatorul Kievului a anunțat că există victime la fața locului, iar copiii se aflau la creșă în momentul prăbușirii. 

Consilierul prezidențial Kyrylo Tymoshenko a declarat că echipele de intervenție se află la fața locului și că se fac verificări cu privire la victime.

„Aflăm informații despre victime și despre circumstanțe", a scris Timoșenko pe Telegram.

Update 09:30 Occidentul este unit în ideea că o victorie a Rusiei în războiul cu Ucraina trebuie evitată. Mai puţin Austria, care spune însă că Moscova nu trebuie să fie umilită.

Ministrul de Externe austriac a declarat într-un discurs ţinut în Franţa că nu trebuie exagerat cu sancţiunile aplicate Rusiei, iar asta pentru că Europa mai are nevoie de Moscova.

Update 09:00 Ucraina este cu un pas mai aproape de a obține aprobarea pentru tancuri de luptă moderne de fabricație germană și a obținut o promisiune pentru mai multe rachete de apărare Patriot, în timp ce aliații săi par pregătiți să se mobilizeze pentru următoarea fază a războiului, scrie Reuters.

Tancul german Leopard 2, utilizat de armatele din aproximativ 20 de țări, este considerat unul dintre cele mai bune din Occident. Tancul cântărește peste 60 de tone, are un tun de 120 mm și poate lovi ținte la o distanță de până la cinci km.

Ucraina, care s-a bazat în principal pe variantele de tancuri T-72 din epoca sovietică, spune că noile tancuri ar oferi trupelor sale terestre mai multă mobilitate și protecție înaintea unei noi ofensive rusești așteptate în general, precum și pentru a ajuta la recucerirea unei părți din teritoriul său.

Germania s-a împotrivit până acum să ofere tancuri, dar un ministru a declarat marți că această problemă va fi prima care va fi decisă de noul ministru al apărării Boris Pistorius. El îl va primi joi pe secretarul american al apărării, Lloyd Austin, înainte de o reuniune de vineri a zeci de miniștri ai apărării la baza aeriană Ramstein din Germania.

Pregătirea ofițerilor ucraineni pentru operarea sistemului avansat de apărare aeriană cu rază lungă de acțiune Patriot va dura 10 săptămâni, a declarat ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov.

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, i-a îndemnat marți pe delegații de la Forumul Economic Mondial să facă mai mult pentru a ajuta la încheierea războiului, adăugând că va înmâna delegației chineze o scrisoare din partea soțului său în care va prezenta formula de pace propusă de Ucraina.

Președintele Volodimir Zelenski urmează să vorbească miercuri la forumul de la Davos, în Elveția.

Țările occidentale au furnizat în mod constant arme Ucrainei de când Rusia a invadat-o la 24 februarie anul trecut.

Update 08:00 Germania aşteaptă o decizie coordonată cu aliaţii în privinţa furnizării de tancuri occidentale moderne Ucrainei, afirmă cancelarul Olaf Scholz, insistând însă pentru o abordare care să permită evitarea unui conflict militar direct între NATO şi Rusia.

Polonia, Lituania şi Finlanda cer Germaniei să permită furnizarea de tancuri Leopard, de fabricaţie germană, Ucrainei. Guvernul de la Berlin evită să furnizeze Ucrainei capabilităţi militare ofensive occidentale, pentru a nu amplifica războiul cu Rusia. Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a afirmat marţi, conform site-ului Tagesspiegel.de, că Guvernul de la Varşovia vrea să furnizeze Ucrainei 14 tancuri Leopard. Varşovia are nevoie de aprobarea Germaniei, întrucât tancurile sunt de fabricaţie germană. La rândul său, preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, cere Germaniei să decidă rapid să ofere sprijin militar suplimentar Ucrainei.

Guvernul Olaf Scholz trebuie să ia o decizie în această problemă înaintea reuniunii Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei, programată vineri la Baza militară germană Ramstein.

Olaf Scholz a afirmat, într-un interviu acordat agenţiei Bloomberg, că Berlinul va lua decizia în coordonare cu aliaţii. "Nu luăm niciodată decizii singuri, acest lucru este necesar într-o situaţie dificilă ca aceasta. Susţinem Ucraina cât este necesar, cu toate mijloacele pe care le putem utiliza", a declarat Scholz.

Totuşi, cancelarul Germaniei a reafirmat poziţia privind menţinerea unei abordări care să permită evitarea declanşării unui conflict militar direct între Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia. "Trebuie să evităm ca acest conflict să devină un război între Rusia şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord", a insistat Scholz.

Update 00:00 Ministrul britanic de Externe, James Cleverly, a afirmat că Marea Britanie intenţionează să ofere sprijin militar Ucrainei cât va fi necesar, pentru respingerea invaziei militare ruse.

"Mesajul pe care îl transmitem preşedintelui Vladimir Putin este că suntem implicaţi în apărarea ucrainenilor până la victorie", a declarat James Clervely, potrivit postului de televiziune CNN şi cotidianului Le Monde, în cursul unui discurs rostit la Centrul pentru Studii Strategice Internaţionale de la Washington.

"Intenţionăm să furnizăm armament greu modern şi muniţie pentru a le permite ucrainenilor să se apere", a subliniat Cleverly.

Război în Ucraina, 17 ianuarie | Europa dă fuga să-și facă plinul cu motorină din Rusia înainte de introducerea noilor interdicții

Război în Ucraina, 16 ianuarie | ONU a comunicat un nou bilanț al victimelor civile în Ucraina

Război în Ucraina, 15 ianuarie | Creşte bilanţul atacului cu rachetă din Dnipro: 29 de morţi şi 73 de răniţi

Război în Ucraina, 14 ianuarie | Resturile unei rachete ruseşti, descoperite la Briceni, în Republica Moldova

Război în Ucraina, 13 ianuarie | "Ochii din cer" ai NATO ajung în România și monitorizează războiul Rusiei în Ucraina

×
Subiecte în articol: Război Ucraina
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close