Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 151 | Soarta acordului de la Istanbul, după bombardamentele Rusiei la Odesa | Ucraina anunță când îi alungă pe ruși din Herson

Război în Ucraina, ziua 151 | Soarta acordului de la Istanbul, după bombardamentele Rusiei la Odesa | Ucraina anunță când îi alungă pe ruși din Herson

Război în Ucraina, ziua 151. Armata condusă de Vladimir Putin a lansat un nou atac cu rachete în Odesa, la nici 24 de ore de la semnarea acordului între Rusia şi Ucraina cu privire la exportul de cereale prin portul Odesa, pe Marea Neagră.

Război în Ucraina, ziua 151 | Soarta acordului de la Istanbul, după bombardamentele Rusiei la Odesa | Ucraina anunță când îi alungă pe ruși din Herson
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Iul 2022   •   19:46

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Un oficial ucrainean anunță că regiunea Herson va fi eliberată de ruși până în luna septembrie
  • Soarta acordului de la Istanbul, după bombardamentele Rusiei la Odesa
  • Ce mesaj trasmite Rusia prin Belgorod, cel mai mare submarin nuclear din lume
  • Atac cu muniție incendiară în Donețk
  • Volodimir Zelenski a vorbit despre contraofensiva ucraineană în sudul Ucrainei
  • Rusia recunoaște că a bombardat portul Odesa
  • Premierul britanic s-a antrenat alături de militari ucraineni
  • Rusia caută aliați în Africa
  • Doi americani au murit în Ucraina. Informația a fost confirmată de Departamentul de Stat
  • ONU și UE condamnă Rusia pentru atacul de la Odesa
  • Viktor Orban a anunţat planul pentru pace în Ucraina
  • Ucraina: "Bombardând Odesa la nici o zi după Acordul de la Istanbul, Putin a scuipat în fața lui Guterres și a lui Erdogan!"
  • Portul Odesa a fost bombardat cu rachete Kalibrî la nici 24 de ore după semnarea acordului de la Istanbul între Rusia și Ucraina

Update 22.05. Ministerul ucrainean al Sănătății a declarat că cel puțin 18 membri ai personalului medical au fost uciși și aproape 900 de unități medicale au fost avariate sau distruse de invazia Rusiei în Ucraina, care a intrat duminică în cea de-a șasea lună, potrivit Reuters.

Într-o postare pe Facebook, Ministerul Sănătății a precizat că peste 50 de lucrători medicali au fost răniți de atacurile rusești începând cu 24 februarie, când Moscova a trimis zeci de mii de soldați în Ucraina în cel mai mare război european din 1945 încoace.

În postare se mai spune că 123 de unități medicale din Ucraina au fost distruse în totalitate de invazie, în timp ce alte 746 au avut nevoie de reparații.

Update 19.46. Ucraina a continuat astăzi eforturile de a relua exporturile de cereale din porturile de la Marea Neagră, dar a avertizat că livrările vor avea de suferit dacă un atac cu rachete rusești asupra orașului Odesa va fi un semn că vor urma altele, potrivit Reuters.

Președintele Volodimir Zelenski a denunțat atacul de sâmbătă ca fiind o „barbarie”, care a arătat că nu se poate avea încredere în Moscova pentru a pune în aplicare acordul încheiat cu doar o zi înainte prin medierea Turciei și a Națiunilor Unite.

Armata ucraineană, citată de televiziunea publică Suspilne, a declarat că rachetele rusești nu au lovit zona de depozitare a cerealelor din port și nici nu au provocat daune semnificative.

Update 17:58 Regiunea Herson din în sudul Ucrainei va fi eliberată definitiv de sub ocupația forțelor ruse până în septembrie, anul acesta.

Estimarea aparține lui Serghei Hlan, reprezentantul administrației militare ucrainene din Herson.

"Putem spune că regiunea Herson va fi definitiv eliberată până în septembrie și că toate planurile ocupanților ruși vor eșua", a declarat Hlan într-un interviu acordat televiziunii ucrainene.

Potrivit acestuia, armata ucraineană a început să câștige teren în ultimele săptămâni în regiune, cu ajutorul armamentului livrat de țările occidentale.

Update 16:59 Ucraina ar putea exporta 60 de milioane de tone de cereale în opt sau nouă luni, dacă porturile sale nu ar fi blocate.

Estimarea aparține unui consilier economic al președintelui Volodimir Zelenski, citat de presa internațională.

Astfel, potrivit lui Oleg Ustenko, Ucraina ar putea câștiga 10 miliarde de dolari dacă ar vinde 20 de milioane de tone de cereale aflate deja în silozuri și alte 40 de milioane de tone din noua sa recoltă.

Recolta din acest an se ridică la 60 de milioane de tone, din care 20 de milioane sunt destinate consumului intern, a precizat el.

"Dacă porturile ar fi deblocate acum și am spune că trebuie să transportăm 60 de milioane de tone de cereale, atunci am transporta 60 de milioane de tone de cereale în opt-nouă luni", a detaliat oficialul ucrainean.

"Dar, având în vedere ceea ce face Rusia în Marea Neagră, lovitura de ieri arată că în mod sigur nu va funcționa așa", a adăugat el.

Rachetele rusești au lovit portul Odesa la o zi după ce Rusia și Ucraina, cu medierea Națiunilor Unite și a Turciei, au semnat un acord pentru redeschiderea porturilor din Marea Neagră și reluarea exporturilor de cereale.

Moscova susține că rachetele sale au lovit infrastructura militară din portul ucrainean.

Update 15:45 Un nou submarin fabricat de Rusia indică intenția Moscovei de a pregăti un nou război rece, desfășurat mai ales în oceane.

Submarinul nuclear Belgorod a intrat în dotarea Marinei militare din Rusia la începutul acestei luni, amintește CNN într-un material de analiză publicat pe site-ul său.

Belgorod a fost lansat la apă în 2019 și trebuia livrat Marinei ruse în 2020, după numeroase teste, dar planurile inițiale au fost amânate de pandemia de coronavirus, potrivit agenției TASS.

Este cel mai lung submarin din lume: măsoară peste 184 de metri și depășește submarinele din clasa Ohio ale Marinei militare americane, care au o lungime de 171 de metri.

A fost modificat pentru a putea lansa torpile nucleare Poseidon, aflate în curs de dezvoltare și care sunt proiectate pentru a fi lansate de la sute de kilometri distanță de țintă și pentru a evita sistemele de apărare de coastă.

Datele disponibile până în prezent arată că o torpilă nucleară Poseidon are peste 20 de metri lungime și doi metri în diametru, fiind cea mai mare torpilă dezvoltată vreodată, cu dimensiuni de treizeci de ori mai mare decât o torpilă obișnuită.

Update 15.00 Un incident demn de filmele de comedie a fost surprins de internauții care monitorizează războiul din Ucraina.

Eroii scenei: un doi soldați ruși și un tanc, tot rus.

Cei doi soldați se urcă, unul după altul, pe masivul vehicul de luptă.

În timp ce primul reușește să coboare în turelă, celălalt rămâne pe tanc.

Comunicația cu interiorul este, se pare, deficitară, pentru că tancul demarează brusc, înainte ca militarul din exterior să apuce să se prindă de ceva.

Drept urmare, combatantul rămas pe dinafară s-a ales cu o căzătură zdravănă.

Nu este clar în ce regiune sau când au fost surprinse aceste imagini, filmate din dronă.

Update 14:05 Un atac cu muniție incendiară a avut loc sâmbătă noaptea în Donețk.

Muniția s-a aprins deasupra orașului, apoi a căzut pe pământ, unde a acoperit cartiere întregi și a declanșat incendii.

Nu este clar, deocamdată, cui aparține responsabilitatea atacului și nici dacă există victime și care este numărul acestora.

"Imaginile cu muniția incendiară din Donețk sunt dincolo de orice am văzut recent, fie din Ucraina, fie din Siria", a scris pe Twitter un internaut care a redistribuit videoclipul.

El a amintit că forțele Kremlinului au utilizat acest tip de muniție atât în Siria, unde sprijină regimul președintelui Bashar al-Assad, cât și în Ucraina.

Orașul Donețk este controlat de separatiștii pro-ruși dar se află la marginea unei zone disputate cu armata Kievului.

Update 13:05 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține că forțele armate ale țării avansează "pas cu pas" spre orașul sudic Herson, aflat sub ocupație rusă.

Orașul a fost preluat de trupele Moscovei în primele zile ale războiului și se află într-o locație strategică, la vest de râul Nipru.

Sâmbătă, oficiali ai Apărării din Marea Britanie au relatat despre lupte grele din apropiere de Herson.

Conform evaluării acestor oficiali, avansul ucrainean arată că liniile de aprovizionare rusești la vest de Nipru sunt din ce în ce mai expuse riscurilor.

La începutul acestei luni, vicepremierul ucrainean Irina Veresciuk i-a îndemnat pe locuitorii din Herson să evacueze orașul cât mai curând posibil, pentru a evita să rămână captivi în timpul contraofensivei Kievului.

Sâmbătă, un tir de artilerie a lovit podul Darivski peste Nipru.

Marți, ucrainenii au tras cu artilerie furnizată de SUA asupra podului Antonovski din Herson - unul dintre cele două puncte de trecere controlate de Rusia.

Update 12:05 Rachete rusești au distrus "infrastructură militară" ucraineană într-un atac "de precizie" asupra portului Odesa.

Recunoașterea a venit, duminică, de la Ministerul rus de Externe.

"Rachetele Kalibr au distrus infrastructura militară din portul Odesa cu o lovitură de înaltă precizie", a scris pe Telegram Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

Zaharova a susținut că tirurile rusești au distrus o ambarcațiune de patrulare ucraineană.

Odesa este un port crucial pentru exporturile de cereale, iar loviturile rușilor au avut loc sâmbătă, la mai puțin de o zi după ce Kievul și Moscova au semnat un acord de referință, menit să permită tranzitul grânelor ucrainene prin Marea Neagră și să îndepărteze, astfel, spectrul unei crize alimentare globale.

Sâmbătă, Ucraina l-a acuzat pe președintele rus Vladimir Putin că a "a scuipat în fața președintelui Turciei și a Secretarului General al Națiunilor Unite", mediatori ai acordului de la Istanbul privind reluarea exporturilor de cereale și îngrășăminte prin Marea Neagră.

Inițial, Rusia a negat inițial că a bombardat Odesa.

Update 10:25 Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a participat la o ședință de instruire alături de membri ai forțelor armate ale Kievului.

Îmbrăcat în haine militare, Johnson a experimentat aruncarea cu grenada, s-a familiarizat cu un lansator de rachete anti-tanc și a tras cu o mitralieră grea.

Ședința militară la care a participat șeful guvernului de la Londra s-a desfășurat  în Comitatul Yorkshire, săptămâna aceasta, și face parte din efortul la care s-a angajat Marea Britanie pentru a-i instrui pe soldați ucraineni, ca parte a unui pachet de sprijin.

Imaginile, distribuite pe rețelele sociale, sunt însoțite de mesajul: "Doresc să știți că poporul din Regatul Unit sprijină poporul Ucrainei și că suntem alături de voi în lupta pe care o duceți.  Și sunt absolut convins că puteți învinge și că veți învinge".

Johnson, care a demisionat, luna aceasta, din funcția de lider al Partidului Conservator și va pleca din fruntea guvernului odată cu alegerea noului lider, a precizat că s-a întâlnit cu aproximativ 400 de soldați ucraineni aflați la instruire în Marea Britanie.

Conform angajamentului britanic, 10.000 de militari ucraineni urmează să fie instruiți de Regatul Unit la fiecare 120 de zile.

Update 09.37. Peste 12.500 de cetățeni ucraineni au intrat sâmbătă în România, în ușoară creștere față de ziua anterioară.

Potrivit Poliției de frontieră, sâmbătă, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire aproximativ 351.100 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 87.900 mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost 184.448 de persoane, dintre care 12.536 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 0,7% faţă de ziua precedentă.

Astfel, începând din 10 februarie până sâmbătă, la nivel naţional, au intrat în România 1.671.847 cetăţeni ucraineni.

Update 09.10. Doi cetățeni americani au murit recent în regiunea Donbas din estul Ucrainei, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, potrivit Reuters.

Administrația americană a fost în contact cu familiile celor decedați și a oferit „toată asistența consulară posibilă, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Acesta a refuzat să precizeze cât de recente sunt decesele sau circumstanțele acestora.

„Din respect pentru familii în aceste momente dificile, nu avem nimic mai mult", a declarat purtătorul de cuvânt, confirmând un raport anterior al CNN.

Mai mulți americani s-au oferit voluntari pentru a lupta alături de forțele ucrainene. Un cetățean american a fost ucis în luptă în luna mai, după ce s-a alăturat miilor de străini care s-au oferit voluntari.

La nici 24 de ore de la semnarea acordului cu Ucraina privind exportul de cereale, Rusia a lansat un nou atac cu rachete în Odesa. 

Zelenski a declarat că bombardamentul demonstrează că Moscova va găsi întotdeauna o modalitate de a nu pune în aplicare acordul încheiat cu ONU, Turcia şi Ucraina.

"Acest lucru dovedeşte un singur lucru: indiferent de ceea ce spune şi promite Rusia, aceasta va găsi modalităţi de a nu o pune în aplicare”, a adăugat Volodimir Zelenski.

Potrivit informațiilor de ultimă oră, pagubele au fost minime, iar atacul nu a afectat nicio zonă de depozitare a cerealelor din oraşul din sudul ţării. Totodată, oficiali ruşi au declarat că rachetele nu au vizat vreun transport de cereale, aşa cum e stipulat în acord, ci alte ţinte care nu au legătură cu obiectivele documentului semnat.

Cu toate acestea, atât ONU, cât şi reprezentanţi ai Uniunii Europene, au condamnat atacul cu rachete de la Odesa.

În ceea ce priveşte Rusia, ministrul rus de externe Serghei Lavrov va începe, astăzi, în Egipt un turneu african, încercând să creeze alianţe non-occidentale.

În Egipt, Lavrov se va întâlni cu oficiali care încearcă să aibă relaţii strânse şi cu Rusia, dar şi cu Statele Unite, care, împreună cu alte puteri occidentale, au încercat să izoleze Moscova cu sancţiuni dure după invazia din 24 februarie a Ucrainei, scrie Reuters.

După ce se va întâlni cu membrii Ligii Arabe la Cairo, el se va deplasa în Etiopia şi Uganda, două ţări care au relaţii tensionate cu Occidentul, precum şi în Republica Congo.

Egiptul are legături strategice şi economice semnificative cu Rusia, care a fost o sursă cheie în ultimii ani de grâu, armament şi turişti.

Război în Ucraina, 23 iulie | După ce și-a trimis ministrul de externe după gaze, la Moscova, premierul maghiar Viktor Orban a aflat cum se va încheia războiul din Ucraina

Război în Ucraina, 22 iulie | Rusia și Ucraina, acord scris după cinci luni de război

Război în Ucraina, 21 iulie | Rusia plănuiește să anexeze o cincime din Ucraina în septembrie | Serviciile britanice: ruşii ar putea lua o pauză operaţională

Război în Ucraina, 20 iulie | Rusia vrea să-i ia Ucrainei mai mult decât Donbasul | Ucraina va cere înghețarea plății datoriilor externe, în condițiile războiului

Război în Ucraina, 19 iulie | Amenințată cu "Ziua Judecății", Ucraina se pregătește să-i alunge pe ruși din Crimeea | Declarația unui oficial de la Kiev

×
Subiecte în articol: Război Ucraina
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close