Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 132 | Atac aerian asupra unei piețe din Ucraina

Război în Ucraina, ziua 132 | Atac aerian asupra unei piețe din Ucraina

Război în Ucraina, ziua 132. Rusia ameninţă UE cu măsuri de retorsiune în contextul tensiunilor cu Bulgaria. Putin i-a făcut ”eroi” pe doi generali, ”pentru eliberarea Luganskului”

Război în Ucraina, ziua 132 | Atac aerian asupra unei piețe din Ucraina
Sursa foto: Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    05 Iul 2022   •   19:30

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Mircea Geoană, la ceremonia de semnare a protocoalelor de aderare la NATO de către Finlanda și Suedia: "Mi-am adus aminte de România!"
  • Odesa și Nikolaev, în vizorul rușilor, după retragerea din Insula Șerpilor
  • Finlanda și Suedia au semnat protocolul de aderare la NATO. Jens Stoltenberg: "O zi istorică"
  • Radu Tudor: Vom avea acțiuni de război clasic în apropierea granițelor României
  • Un militar israelian anticipează că războiul Rusiei în Ucraina va dura 10 ani
  • Rusia amenință UE cu măsuri de retorsiune în contextul tensiunilor cu Bulgaria
  • Putin i-a făcut „eroi” oe doi generali, „pentru eliberarea Luganskului”
  • Turcia confirmă: nava rusească încărcată cu cereale, oprită
  • Șoigu i-a raportat lui Putin la TV că regiunea Lugansk a fost cucerită
  • Moscova acuză Occidentul că a îndemnat Ucraina să atace două orașe rusești

Update 05 iulie, ora 22:30 În Mariupol u mai există medici, doar 3% dintre locuitori au acces la apă

Un politician ucrainean trage un semnal de alarmă cu privire la situația din orașul ocupat Mariupol. Nu mai există medici, doar 3% dintre locuitori au acces la apă, susține ucraineanul, potrivit Sky News.

Petro Andryushchenko, un consilier al primarului din Mariupol, a declarat că cel mult 3% din locuitorii orașului au acces la apă.

Mulți oameni sunt forțați să meargă pe jos kilometri întregi pentru a sta la coadă la punctele de colectare a apei, care includ fântâni, a spus Andryushchenko.

Avertizând asupra unei „crize", el a spus că „apa de o calitate acceptabilă nu este disponibilă în oraș".

Totodată, consilierul a arătat că nu mai există medici în Mariupol după ce lucrătorii ruși din domeniul sănătății au plecat.

Update 05 iulie, ora 21:30 În Belarus, un student a fost trimis într-o colonie timp de șase ani pentru o postare anti-război

În Belarus, o studentă Kirovsk, care a fost inclus pe lista teroriștilor de către KGB-ul Republicii Belarus, a fost trimisă într-o colonie timp de șase ani pentru o postare împotriva războiului.

Studenta de 20 de ani, Danuta Perednya,  a fost acuzată de acțiuni menite să prejudicieze interesele naționale ale Republicii Belarus și insultarea lui Lukașenko.

Update 05 iulie, ora 20:30 Expert militar: ”Luptele pentru două orașe vor fi decisive în războiul cu Rusia”

Bătăliile pentru cele două orașe din sud, ocupate acum, Herson și Melitopol, vor fi decisive în războiul cu Rusia.

"Principalele bătălii se vor dezvolta în sud, desigur, pentru Herson și Melitopol. Aceasta este cheia viitorului în acest război - câți ani va continua și așa mai departe.

Dacă Ucraina poate vinde cu competență arme, dacă există succese semnificative în Ucraina, teritorii mari vor fi eliberate, acest lucru va schimba radical atitudinea Occidentului și abordarea Rusiei și nivelul de colaborare.  Acest lucru va afecta totul, în general, " crede expertul militar, ofițer al Forțelor de Apărare Israelului, Yigal Levin

Update 05 iulie, ora 19:30 Atac aerian asupra unei piețe din Ucraina. O persoană a murit, mai multe sunt rănite

Forțele rusești au lovit marți o piață din orașul Sloviansk din estul Ucrainei, ucigând o femeie și rănind cel puțin alte trei persoane, a anunțat poliția.

Nu se știe încă ce muniție a fost folosită în atacul asupra orașului de pe linia frontului din regiunea Donețk și nici câte persoane se aflau în piață în momentul în care a fost lovită.

Poliția a declarat că piața a fost închisă pentru toată ziua.

„Împreună cu poliția documentăm bombardarea orașului", a declarat, pentru Reuters, procurorul Oleksandr Bakumenko, care se afla la piață după atac îmbrăcat cu o vestă cu mesajul „investigator de crime de război".

Primarul orașului Sloviansk, Vadym Lyakh, a anunțat pe Facebook că orașul a fost supus unui bombardament în masă și a îndemnat locuitorii să rămână în adăposturi.

Update 05 iuie, ora 18:30 Armata rusă a bombardat oraşul Sloviansk | Cel puţin doi morţi şi numeroşi răniţi

Cel puţin două persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite în urma unui bombardament masiv al armatei ruse asupra orăşelului ucrainean Sloviansk, situat în regiunea separatistă Doneţk, anunţă autorităţile ucrainene, conform cotidianului Le Monde.

"Bombardament masiv asupra oraşului Sloviansk", a declarat primarul Vadim Liah.

Guvernatorul regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, a declarat că bilanţul preliminar al bombardamentelor ruse efectuate marţi este de doi morţi şi şapte răniţi.

Potrivit Agenţiei France-Presse, rachetele au lovit o piaţă comercială din Sloviansk. "Încă o dată, ruşii atacă intenţionat locuri în care se adună civili. Este pur şi simplu terorism", a acuzat guvernatorul Pavlo Kirilenko, reluând apelurile de evacuare a orăşelului care înainte de război avea 100.000 de locuitori.

Linia frontului ucraineano-rus se află la doar câţiva kilometri de Sloviansk, după ce armata rusă a ocupat oraşele Severodoneţk şi Lisiciansk, informează Mediafax.

Update 05 iulie, ora 17:30 Parlamentul Rusiei urmează să adopte două legi care ar permite ţării să treacă la o economie de război

Guvernul rus va putea să oblige întreprinderile să furnizeze bunuri militare şi să oblige angajaţii să lucreze ore suplimentare, conform a două legi de susţinere a războiului Moscovei în Ucraina, aprobate marţi printr-un vot iniţial în parlament.

Măsurile vor plasa efectiv Rusia pe picior de economie de război, după aproape 19 săptămâni de invazie, pe care o descrie drept o "operaţiune militară specială". "Sarcina asupra industriei de apărare a crescut semnificativ. Pentru a garanta aprovizionarea cu arme şi muniţii, este necesar să se optimizeze activitatea complexului militar-industrial şi a întreprinderilor care fac parte din lanţurile de cooperare", a declarat vicepremierul Iuri Borisov.

Update 05 iulie, ora 16:30 Ministerul de Externe ucrainean: ”Rusia își exportă barbaria chiar și în spațiu”

Ministerul de Externe ucrainean cere excluderea Rusiei din toate programele spațiale internaționale existente, deoarece exportă barbarie chiar și în spațiu.

„Cosmonauții ruși au demonstrat pe Stația Spațială Internațională un steag sub care trupele ruse ucid femei și copii în Donbass și transformă orașe întregi ucrainene în cenușă.

Rusia își exportă barbaria chiar și în spațiu - o zonă de pace. Ar trebui exclus din toate programele spațiale internaționale.”

Update 05 iulie, ora 15:30 Mircea Geoană, Secretar General adjunct al NATO, a semnalat printr-un mesaj momentul semnării Protocoalelor de aderare la Alianță de către Finlanda și Suedia.

"Zi istorică la NATO! Cei 30 de aliați au semnat Protocoalele de Aderare ale Finlandei și Suediei la cea mai puternică Alianță a planetei.

Și vom fi și mai puternici, primind în familia noastră două națiuni democratice și performante, contribuind din prima zi la securitatea spațiului euroatlantic. 

Văzându-i de cei doi miniștri de Externe ai noilor noștri aliați, mi-am adus aminte cu emoție de momentul în care România, alături de alte șase națiuni, adera la NATO, în 2004.

Bun venit! Ușile NATO rămân deschise!", a scris Geoană pe contul său de Facebook.

Update 05 iulie, ora 13:30 Navele ruse de război și aviația militară a Moscovei sunt în alertă în Marea Neagră, după retragerea din Insula Șerpilor.

Trei nave şi două submarine, dotate cu peste 30 de rachete, sunt gata de luptă după ce drapelul Ucrainei a fost din nou arborat pe această bucată de stâncă situată la câteva zeci de kilometri de granița României.

Vizate de eventualele atacuri sunt regiunile Odesa şi Nikolaev, transmite Antena 3.

Pe de altă parte, un important depozit de muniții al armatei rusești din Donbas a fost distrus de ucraineni, transmit surse ale Kievului.

Exploziile s-au ținut lanț timp de aproximativ trei ore. Nu se știe până în prezent dacă sau câți soldați ruși au fost uciși sau răniți.

Update 05 iulie, ora 12:30 Reprezentanții Suediei și Finlandei au semnat, marți, Protocoalele pentru aderarea la NATO, în prezența Secretarului General, Jens Stoltenberg.

La summitul de săptămâna trecută, de la Madrid, Turcia și-a abandonat opoziția și, astfel, toate statele membre au susținut primirea celor doi noi membri.

"Este o zi istorică pentru NATO, Suedia, Finlanda și securitatea euro-atlantică. Finlanda și Suedia vor avea o contribuție puternică și extrem de importantă la NATO. Forțele lor se antrenează în permanență și au participat la exerciții comune cu membrii NATO în ultimii ani.Împărtășim aceleași valori și ne confruntăm cu aceleași provocări în Marea Baltică și nu numai.

Invazia brutală a Rusiei în Ucraina a zguduit securitatea europeană și este foarte important să rămânem uniți în acest moment periculos al istoriei noastre. Securitatea Finlandei și Suediei este importantă pentru NATO, inclusiv pe parcursul perioadei de ratificare. NATO a intensificat prezența în regiune și vom crește numărul de exerciții comune.

Le recomand tuturor aliaților să demareze procedurile pentru o aderare rapidă a Finlandei și Suediei. Finlanda și Suedia au momentan statutul de țări invitate. Abia aștept să văd încă două state arborate pe sediul NATO", a declarat Jens Stoltenberg.

Odată semnate Protocoalele de aderare, acestea vor trebui ratificate la nivel național de cei 30 de membri actuali.

Update 05 iulie, ora 11:30 Realizatorul și analistul militar Radu Tudor estimează că războiul Rusiei în Ucraina va fi unul de durată dar că Ucraina poate rezista, grație sprijinului occidental.

"Până în momentul de față, Statele Unite au furnizat ajutor militar de peste 20 de miliarde de dolari. Multe alte state UE și NATO furnizează același tip de ajutor. Cumulat, de la începutul războiului, Ucraina a primit ajutor de peste 30 de miliarde de dolari, şi dacă acest ajutor va continua și dacă vor avea în continuare resursă umană care să folosească acest armament occidental, da, Ucraina poate să țină piept invadatorilor ruși și conflictul acesta evident că va fi pe termen lung, câtă vreme Ucraina rezistă militar și economic în fața invadatorilor.

Sunt convins că planurile lor vizează în continuare lovirea Odesei, vizează în continuare blocarea accesului pe rutele comerciale ale Ucrainei către strâmtori.

Și ne vom confrunta noi, românii, și NATO, cu acest război perpetuat în bazinul Mării Negre.

Cred că ranforsarea sistemului de apărare pe flancul de est al NATO trebuie să accelereze și trebuie ca în până la finalul anului să vedem cele două brigăzi NATO operaționalizate pe teritoriul României", a spus Radu Tudor la Antena 3.

Update 05 iulie, ora 09:30 Războiul dintre Ucraina şi Rusia ar putea dura 10 ani, crede ofițerul israelian şi analistul militar Yigal Levin.

Acesta îi avertizează pe ucraineni să se pregătească moral pentru "un război de ani de zile, de lungă durată".

Ofițerul a dat drept exemplu ultimului război din Afganistan, purtat de coaliția antiteroristă condusă de SUA, care a durat 20 de ani.

Levin a declarat că este posibil ca o înfrângere a Rusiei în sudul Ucrainei şi amenințarea Crimeei anexate să afecteze moralul militarilor lui Putin.

Update 05 iulie, ora 08:30 Președintele rus Vladimir Putin a felicitat trupele ruse şi separatiste pentru așa-zisa "eliberare" a regiunii Lugansk.

El a anunțat, totodată, mobilizarea altor unități ruse în estul Ucrainei.

Trupele Moscovei controlează acum 75 la sută din teritoriul Donbasului, după retragerea ucrainenilor din Lîsîceansk.

Cel mai probabil, luptele se vor concentra acum pe orașele regiunii Doneţk, spun experții occidentali.

Pe de altă parte, Volodimir Zelenski anunță că luptele continuă şi că teritoriile ocupate vor fi recucerite.

Update 05 iulie, ora 00:00 Slaviansk: orașul care a devenit prima linie a războiului. ”Rușii sunt la 7-10 kilometri de noi”

Primarul din Slaviansk, Vadim Liakh, a anunțat că că orașul regiunii Donețk a devenit prima linie a frontului războiului condus de Rusia în Ucraina.

„Orașul a devenit deja o linie de front. Acum este foarte important să evacuăm cât mai mulți oameni. Oamenii vor începe să părăsească orașul mai activ după evenimentul de ieri. Ieri 70 de oameni au plecat, 200 de persoane s-au înscris deja să părăsească orașul mâine și apoi evacuarea continuă", a spus el într-un interviu pentru Espresso.

Potrivit acestuia, linia frontului din apropierea orașului nu s-a schimbat de mult.

"Orașul a ajutat încă din primele zile de la izbucnirea ostilităților, iar acest proces este nesfârșit. Ei sosesc în fiecare zi. De exemplu,ieri, 40 de case au fost distruse. O clădire cu nouă etaje a fost parțial distrusă. Este întotdeauna păcat cînd se pierd vieți omenești, așa că îndemn mereu oamenii să evacueze”, a adăugat Liakh.

Război în Ucraina, 4 iulie | Zelenski vrea 750 de miliarde de dolari pentru reconstrucţie: "Este o sarcină comună" a ţărilor democratice

Război în Ucraina, 3 iulie | Ucrainenii s-au retras din Lysychansk, ultimul bastion din regiunea Luhansk: "Ne vom întoarce"

Război în Ucraina, 2 iulie | Explozii puternice zguduie orașul ucrainean Nikolaev, la o zi după ce rușii au bombardat Insula Șerpilor folosind bombe cu fosfor

Război în Ucraina, 1 iulie | Rușii au bombardat un centru de copii din Sergheevca, care aparține Republicii Moldova

Război în Ucraina, 30 iunie | Franța va livra Ucrainei șase obuziere CAESAR | Ucraina rupe legăturile diplomatice cu Siria

×
Subiecte în articol: Război Ucraina
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close