Antena 3 CNN Formula 1 Andrea De Adamich, fostul pilot italian de Formula 1, a murit la vârsta de 84 de ani

Andrea De Adamich, fostul pilot italian de Formula 1, a murit la vârsta de 84 de ani

R.M.
<1 minut de citit Publicat la 15:02 05 Noi 2025 Modificat la 15:02 05 Noi 2025
Andrea De Adamich
După ce şi-a încheiat cariera sportivă, el a început o carieră de comentator de televiziune / foto: Profimedia Images

Pilotul italian Andrea De Adamich, fost pilot de Formula 1 care a concurat timp de cinci ani pentru Ferrari şi McLaren, printre alte echipe, a decedat miercuri, la vârsta de 84 de ani, informează EFE, potrivit Agerpres.

De Adamich (născut la Trieste, în 1941) şi-a făcut debutul în cursele auto în 1962, iar doar trei ani mai târziu, în 1965, a câştigat campionatul de Formula 3.

În 1968, el a făcut saltul în Formula 1, unde a pilotat monoposturi timp de cinci sezoane consecutive. A concurat pentru echipe importante precum Ferrari şi McLaren, precum şi pentru March, Surtees şi Brabham.

În 1973, Andrea De Adamich a suferit un accident în timpul unei curse la Silverstone, care i-a pus capăt carierei profesionale în Formula 1. A rămas blocat timp de o oră în Brabham-ul său după o coliziune în care au fost implicate alte zece maşini şi a suferit fracturi la ambele picioare, precum şi leziuni musculare.

După ce şi-a încheiat cariera sportivă, el a început o carieră de comentator de televiziune, ceea ce i-a adus faimă naţională.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close