Barajele construite de oameni au modificat pozițiile polilor geografici cu aproximativ un metru în ultimele două secole, arată un studiu al Universității Harvard, scrie earth.com.
Barajele joacă un rol imens pe Pământ, transformă energia apei în energie electrică, ajută la irigații și stochează apa potabilă. Totul pare foarte practic și sustenabil. Dar apa stocată în spatele barajelor schimbă lucrurile la nivel macro.
Deoarece Pământul se rotește în jurul axei sale, rearanjarea apei în spatele barajelor de beton ajunge să creeze o problemă. Deplasarea poziției masei pe o planetă care se rotește este similară cu mișcarea brațelor în timp ce te rotești pe un scaun: mișcarea se schimbă câte puțin, dar măsurabil.
Într-un studiu recent al Universității Harvard , oamenii de știință arată că construirea a mii de baraje a modificat pozițiile polilor geografici cu aproximativ un metru în ultimele două secole. Efectul este minuscul în termeni cotidieni, dar arată cât de strâns legată este rotația Pământului de modul în care remodelăm apa de pe planeta noastră.
Pământul se rotește o dată la 24 de ore. Obiectele care se rotesc tind să-și păstreze o mai mare parte din masă în jurul mijlocului, sau Ecuatorului, deoarece această configurație face rotația mai stabilă. Dacă aduni multă masă într-o singură zonă, schimbi acel echilibru, iar planeta răspunde lent prin ajustarea straturilor sale exterioare.
Când întregul înveliș exterior al Pământului se rotește ușor față de axa de rotație în spațiu, oamenii de știință numesc acest fenomen adevărata deviere polară.
Axa în jurul căreia se rotește Pământul indică în continuare aceeași direcție în spațiu, dar suprafața solidă se mișcă puțin în jurul ei. Așadar, pozițiile fizice ale polilor Nord și Sud se modifică pe suprafața Pământului în timp.
Această mișcare este diferită de deplasarea polilor magnetici și de alunecarea plăcilor din cauza tectonicii plăcilor.
Pământul, ca o minge care se rotește
Pentru a afla ce efect are apa blocată asupra întregii planete, echipa a trebuit să facă mai mult decât să numere barajele. De asemenea, trebuiau să știe cum reacționează Pământul. Pentru aceasta, au folosit un model standard al interiorului Pământului care descrie cât de dense și cât de rigide sunt straturile planetei la diferite adâncimi. Cu acest model, au tratat Pământul ca pe o minge elastică, în rotație. Când pui o cantitate mare de apă într-un singur loc, scoarța se flexează ușor, gravitația se schimbă puțin, iar întregul strat exterior se poate reorienta cu o cantitate infimă.
Un alt aspect important este modul în care reacționează oceanul. Când se extrage apă din oceane pentru a umple barajele, nivelul mării scade puțin și apoi se reajustează.
Suprafața oceanului încearcă întotdeauna să urmeze atracția combinată a gravitației și rotației, astfel încât nu se scufundă uniform peste tot. Apa se mișcă în jur până când oceanul găsește un nou echilibru.
Oamenii de știință au inclus în calculele lor atât sarcina directă a barajelor, cât și această reajustare a oceanelor. Au separat chiar și aceste două componente și au arătat că ambele joacă un rol semnificativ în efectul final asupra polilor.
După ce au aplicat modelul lor din 1835 până în 2011, au descoperit că construirea barajelor a cauzat deplasarea polului geografic cu aproximativ 1,13 metri, cât lungimea unei bâte de baseball. Cea mai mare parte a acestei mișcări a avut loc în secolul al XX-lea, când construcția de baraje a crescut rapid în întreaga lume, așa că impactul principal se aliniază cu epoca marilor proiecte hidroelectrice și de stocare a apei.
Direcția mișcării polilor s-a schimbat în timp, deoarece principalele regiuni de construcție a barajelor s-au deplasat. În perioada anterioară, de la mijlocul anilor 1800 până la mijlocul anilor 1900, multe dintre cele mai mari baraje au fost construite în America de Nord și Europa.
Ştiri video recomandate
