Ziua mondială a salutului este un îndemn la comunicare. Această zi a fost iniţiată în 1973 de fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, statul Nebraska, SUA.
A fost sărbătorită pentru prima dată în contextul conflictului, din octombrie 1973, dintre Egipt şi Israel, ca o formă de protest nonviolent la adresa războiului, potrivit adevărul.ro .
Dacă pe vremuri, cavalerii salutau domniţele cu reverenţe şi sărutul mâinii, astăzi, strânsul mâinii este obiceiul practicat cel mai des când doi oameni se întâlnesc, chiar şi între femei.
Peste tot în lume există diferite forme de salut, având diferite semnificaţii. De exeplu, în Tibet, foarte politicos este să scoţi limba atunci când te întâlneşti cu cineva pentru prima dată.
În Franţa, pe lângă strânsul mâinii, oamenii se sărută pe ambii obraji, în Botswana îşi ating palmele uşor, iar în Cambodgia îşi lipesc palmele ţidându-le apropiate de piept.
Codul bunelor maniere ne spune că atunci când intrăm într-o încăpere salutăm primii, iar ceilalţi trebuie să ne răspundă.
Atunci când cineva cunoscut se află într-un grup, îi vom saluta pe toţi, iar aceştia trebuie să salute la rândul lor.
Întotdeauna bărbatul va fi cel care va saluta primul o femeie, iar o femeie mai tânără salută întotdeauna prima o femeie mai în vârstă.
În România, forma de salut este diferită în funcţie de zona geografică. În Bucureşti, oamenii se salută cu "Buna!", ardelenii îşi spun "Servus!", iar în Cluj, Sibiu, Banat, se foloseşte "Ciau!" sau "Ceau!".
Tinerii folosesc formule de salut precum, "Salve"!, "Salutare!", "Salut" sau "Noroc!"
Indiferent de modul de salut, acesta trebuie făcut în primul rând pentru a da dovadă de "cei şapte ani de acasă."
De Ziua mondială a salutului, sunt organizate numeroase demonstraţii la nivel mondial, pentru a sublinia importanţa comunicării în menţinerea păcii.
