Antena 3 CNN Opinii Dan Voiculescu, despre averi ilicite: "De mai bine de 17 ani mă lupt pentru un proiect care ar schimba profund România"

Dan Voiculescu, despre averi ilicite: "De mai bine de 17 ani mă lupt pentru un proiect care ar schimba profund România"

Profesorul Dan Voiculescu dezvăluie care este proiectul de lege care ar fi schimbat profund România și care îi viza pe cei care dețineau averi de peste 1 milion de euro

Dan Voiculescu, despre averi ilicite: "De mai bine de 17 ani mă lupt pentru un proiect care ar schimba profund România"
Sursa foto: Dan Voiculescu
de Dan Voiculescu    |    24 Iun 2022   •   13:50

"De mai bine de 17 ani mă lupt pentru un proiect care ar schimba profund România", scrie Profesorul Dan Voiculescu, pe blogul său.

În iunie 2005, am depus în calitate de senator al României, un proiect de Lege privind controlul provenienței averilor care nu pot fi justificate din venituri legale. Ceream atunci, în expunerea de motive, „adoptarea în regim de urgență a unei legi speciale care să stopeze fenomenul corupției și să sancționeze modalitățile ilicite de dobândire a averilor”.

Proiectul a fost îngropat în Parlament.

În 2006, am depus în Senat un nou proiect de lege, denumit Legea lustrației fiscale, care îmbunătățea și clarifica proiectul din 2005. Am explicat în Expunerea de motive că proiectul se referea la acele averi care „nu au nici o legătură cu izvoarele cunoscute și recunoscute ale proprietății private, nu sunt rezultatul competiției reale și cinstite, al efortului investițional sau creativ real, ci provin din abuz, neglijență, favoritism, falsuri”.

Ca unul care, atâta timp cât mă ocupasem de afaceri, fusesem unul dintre cei mai mari contribuitori la bugetul statului român, atrăgeam atenția că „simplul fapt al acumulării de bogății, fără corecta lor impozitare, constituie încălcarea unei îndatoriri constituționale fundamentale”.

Proiectul de lege identifica limpede categoriile de persoane ale căror averi ar fi trebuit controlate. Nu era vorba nici de o „vânătoare de vrăjitoare”, nici de reînvierea Legii ilicitului de pe vremea comunismului.

Proiectul se referea strict la cei care dețineau averi care depășeau 1 milion de euro. La aceștia, se adăugau o serie de categorii de persoane bine definite: foștii manageri ai întreprinderilor de stat, decidenții și consultanții din contractele de privatizare, administratorii băncilor și a fondurilor de investiții falimentate, beneficiarii de achiziții publice care nu își îndepliniseră obligațiile contractuale.

×
Subiecte în articol: averi ilicite Dan Voiculescu
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close