Antena 3 CNN Politică Ivan, despre închiderea centralelor pe cărbune: „Unii cu trotinete electrice şi care se plimbă prin sandale au făcut mult rău României”

Ivan, despre închiderea centralelor pe cărbune: „Unii cu trotinete electrice şi care se plimbă prin sandale au făcut mult rău României”

R.M.
3 minute de citit Publicat la 15:05 04 Feb 2026 Modificat la 15:06 04 Feb 2026
bogdan ivan
Bogdan Ivan spune că „acum avem o ofertă la una dintre cele două termocentrale, dar durează patru ani să le punem în funcţiune”. Foto: Agerpres

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat miercuri, despre decizia de închidere a centralelor pe cărbune, introdusă în PNRR, că „ar trebui întrebați oamenii care au decis lucrul ăsta”, în perioada 2020-2021, când era negocierea PNRR-ului. El a mai adăugat că „unii cu trotinete electrice şi care se plimbă prin sandale au făcut atât de mult rău României şi atunci şi acum, că nu-şi pot imagina, şi am ajuns la o situaţie aproape imposibilă”, a spus acesta, potrivit news.ro.

Bogdan Ivan a mai adăugat că România a încasat 1,8 miliarde de euro bani pentru a face centralele noi, însă „au fost folosiţi la tot felul de lucruri, iar proiectele energetice au rămas pe hârtie”.

„România şi-a asumat în 2020-2021, când era negocierea PNRR-ului, cea mai agresivă ţintă de decarbonizare din toată Uniunea Europeană. Ar trebui întrebaţi oamenii care au decis lucrul ăsta. Şi funcţionarii au spus că aşa au zis cei de la MIPE, aşa a zis ministrul. 

Eu am spus-o direct şi răspicat, unii cu trotinete electrice şi care se plimbă prin sandale au făcut atât de mult rău României şi atunci şi acum, că nu-şi pot imagina, şi am ajuns la o situaţie aproape imposibilă, anul trecut, la Ministerul Energiei, când trebuiau închise centralele pe cărbune până în 31 decembrie, pentru că România a încasat 1,8 miliarde de euro bani pentru a face centralele noi, gas to power, fotovoltaic cu stocare, pentru a înlocui centralele pe cărbune. 

Am luat banii, au intrat în conturile Ministerul de Finanţe, au fost folosiţi la tot felul de lucruri, iar proiectele energetice au rămas pe hârtie” a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la DCNews.

Ivan: „Acum avem o ofertă la una dintre cele două termocentrale, dar durează patru ani să le punem în funcţiune”

El a precizat că a reuşit la finalul anului trecut să înceapă construcţia cu unui parc fotovoltaic şi unui parc de stocare.
 
„Acum avem o ofertă la una dintre cele două termocentrale, dar durează patru ani să le punem în funcţiune, pentru că până în 2029-2030 ne ducem cu ele. Şi am ajuns în situaţia în care Comisia să ne spună, da, păstraţi centralele pe cărbune, dar plătiţi penalitatea de 1,8 miliarde de euro înapoi, pentru că nu aţi folosit acei bani ca să înlocuiţi centralele”, a mai afirmat Ivan. 
 
Potrivit ministrului Energiei, „a fost o decizie politică a României să stabilească această ţintă pentru anul 2025, comparativ cu Polonia, care a făcut-o până în 2049, Germania până în 2039Eram într-o emisiune, când pe criza generată de războiul din Ucraina şi pe embargoul cu importurile de gaz de la Ruşi, în Germania se petrecea următorul fenomen.

„O să intrăm în piaţă cu minim 2.000 de MW noi”

Ministrul a menţionat că „total împotriva interesului economic a României a fost făcut acest lucru”. 
 
„Dacă mă întrebaţi pe mine, să scoţi 7.000 de megawatt capacitate de producţie în bandă a României în ultimii 15 ani, până în 2023, că din 2023 nu s-a mai scos, adică jumătate din capacitatea ta de producţie a ţării, să o scoţi şi să nu pui nimic în loc, da, este fix acest lucru. Şi să faci România dependentă de importuri foarte scumpe, este fix acest lucru.

Eu am două ţinte foarte clare în mandatul ăsta. Am spus-o de la început, România să fie independentă energetic, să se transforme din importator net în exportator net. Nu e un vis, e o realitate pe care o proiectăm serios şi sănătos. Nu o să spun că de mâine, eu sunt de şase luni la Ministerul Energiei, şi nu o să spun că de mâine o să fie încă 10.000 de MW în piaţă. Aş minţi să spun lucrul ăsta.

În schimb, am luat fiecare proiect până la finalul acestui an, o să intrăm în piaţă cu minim 2.000 de MW noi, capacitatea de producţie energetică şi 2.000 de MW stocare”, a mai declarat Bogdan Ivan. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close