Antena 3 CNN Politică Ministrul Agriculturii: “Țările din Mercosur utilizează liber pesticide interzise în UE, dar România riscă sancțiuni"

Ministrul Agriculturii: “Țările din Mercosur utilizează liber pesticide interzise în UE, dar România riscă sancțiuni"

George Forcoş
2 minute de citit Publicat la 14:45 22 Ian 2026 Modificat la 15:11 22 Ian 2026
rosii castraveti ardei varza
Ministrul Agriculturii a precizat că acordul cu Mercosur poate fi amendat cu garanții clare pentru securitatea alimentară. FOTO: Agerpres

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a precizat la Antena 3 CNN că la nivelul țărilor din Mercosur se utilizează pesticide interzise în UE, pe care laboratoarele din România nu le poate detecta în prezent: 

“Cred că la nivelul Comisiei Europene există responsabilitate și cred că este momentul, așa cum am cerut din iulie 2025, împreună cu omologul meu francez, pentru acele clauze care să protejeze foarte clar fermierii și consumatorii din România și UE.

La nivelul țărilor din Mercosur se utilizează substanțe pesticide din categoria 1 și 2, iar la nivelul UE acestea sunt interzise. Pe partea de creștere a animalelor se utilizează anumiți hormoni, interziși la nivelul UE. Fermierii români, pe partea de substanțe neonicotinoide, România are deja infringement pentru aceste substanțe. În Brazilia, aceste substanțe se utilizează”.

Florin Barbu a explicat totodată de ce România nu poate detecta pesticidele interzise în produsele alimentare importate din Mercosur:

“Avem laboratoate foarte bune. Nu avem acele chituri, acele markere care să identifice utilizarea acestor pesticide. Laboratoarele noastre sunt calibrate pe substanțele transpuse prin regulemante și directive ale UE.

Am cerut să ne asigure finanțare pentru a ne dota cu aceste chituri. Eforturile financiare sunt unele destul de mari”.

Ministrul Agriculturii a mai precizat că acordul cu Mercosur poate fi amendat cu garanții clare pentru securitatea alimentară.

“Am solicitat ca fiecare stat să poată licenția companiile care fac import din zona de Mercosur. Nu s-a luat în calcul nici acest lucru.

Am solicitat ca țările care vor să aducă produse din zona de Mercosur, care nu au grad de autosuficianță la nivel de stat să utilizeze aceste produse pe teritoriul statului care a solicitat importul, fără a mai face comerț intracomunitar”.

Parlamentul European a votat miercuri în favoarea moțiunii prin care Curtea de Justiție a UE este sesizată să analizeze acest document. Votul a fost unul strâns: 334 la 324 în favoarea sesizării CJUE.

La intrarea pe teritoriul UE, produsele din Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay trebuie să aibă un certificat care atestă respectarea standardelor europene, inclusiv limitele privind pesticidele, metalele grele și alți contaminanți. Urmează controalele la granița fiecărei țări, fie în porturi, fie în vămi.

În funcție de setul de analize, rezultatele durează până la 3 zile, iar până atunci produsele rămân în depozit.  

Se testează peste 900 de indicatori fizici, chimici și microbiologici în diferite secții ale laboratorului. Aici se stabilește dacă puiul importat prezintă boli sau viruși periculoși, iar la fructe și legume este verificat nivelul de pesticide", a explicat Georgiana Iuzic, reporter Antena 3 CNN.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: mercosur pesticide

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close