Antena 3 CNN Politică Primele măsuri după scandalul de corupție în care apare numele lui Bolojan: Guvernul va înregistra și publica întâlnirile oficiale

Primele măsuri după scandalul de corupție în care apare numele lui Bolojan: Guvernul va înregistra și publica întâlnirile oficiale

George Forcoş
2 minute de citit Publicat la 23:38 12 Noi 2025 Modificat la 23:38 12 Noi 2025
ilie bolojan
Măsura a fost luată după ce s-a aflat că omul de afaceri Fănel Bogos a ajuns în biroul premierului. FOTO: Hepta

Guvernul a anunțat primele măsuri în urma scandalului de corupție în care a apărut numele premierului Ilie Bolojan. Secretariatul General al Guvernului a anunţat, miercuri, că a lansat Registrul Unic al Transparenţei Intereselor (RUTI), platformă obligatorie la nivelul Executivului.

Măsura a fost luată după ce s-a aflat că omul de afaceri Fănel Bogos, acuzat de șantaj și trafic de influență, a ajuns în biroul premierului, încercând să obțină schimbarea unui director care descoperise nereguli grave la fermele lui.

Potrivit unui anunț pe Facebook, registrul a fost realizat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi cu ajutorul lui se vor înregistra întâlniri oficiale, date despre participanţi şi istoricul interacţiunilor.

”Secretariatul General al Guvernului lansează noua platformă RUTI – Registrul Unic al Transparenţei Intereselor! Prin demersurile Secretariatului General al Guvernului (SGG), în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), a fost lansată noua platformă RUTI, iar utilizarea acesteia devine obligatorie la nivelul Guvernului, în conformitate cu Legea nr. 49/2025”, anunţă, miercuri, Secretariatul General al Guvernului, într-o postare pe Facebook.

Concret, registrul va înregistra şi publica întâlniri oficiale, va accesa infromaţii despre participanţi, va vizualiza istoricul interacţiunilor, va genera rapoarte şi statistici.

”Lansarea face parte din implementarea Jalonului 432 din PNRR, privind consolidarea eticii şi integrităţii în administraţie”, a mai transmis instituţia citată.

Amintim că Fănel Bogos a fost reținut de DNA într-un dosar de cumpărare de influență și șantaj. În același dosar este vizat și Mihai Barbu, fost președinte al PNL Vaslui, cel care l-a adus pe Bogos la discuția cu prim-ministrul.

Ce a spus premierul despre întâlnirea cu omul de afaceri

Ilie Bolojan a explicat într-un interviu că s-a întâlnit cu omul de afaceri după ce președintele PNL Vaslui i-a solicitat o audiență:

“Mi-a spus că vrea să îmi prezinte un domn într-o chestiune politică, el fiind un om care ar putea să candideze în județul Vaslui (…). Având întâlniri, vă dați seama, în permanență cu reprezentanții autorităților, cu președinți de organizații, oameni care au probleme, am tratat această întâlnire într-o cheie obișnuită, a fost o programare, care cred că s-a făcut prin cabinet, nu mai știu exact”, a declarat Ilie Bolojan.

Potrivit acestuia, „a fost o întâlnire, probabil, în jur de 15 minute”, în care „nu s-a întâmplat absolut nimic”: „Ne-am dat mâna, și a plecat mai departe”.

Întrebat ce i-a spus omul de afaceri, premierul a afirmat: „Nu mai rețin, vă dați seama, exact, dar îmi spunea că nu este tratat corespunzător de către autoritățile publice din zona respectivă”.

Șeful Guvernului a spus că, după aproape două decenii petrecute în funcții publice, a fost obișnuit să primească zilnic oameni în audiență.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close