Antena 3 CNN Politică Scandalul „clădirii fantomă” de la Ministerul Economiei, închiriată ilegal, continuă. Radu Oprea publică un ordin de evacuare din 2024

Scandalul „clădirii fantomă” de la Ministerul Economiei, închiriată ilegal, continuă. Radu Oprea publică un ordin de evacuare din 2024

Andra Oancea
3 minute de citit Publicat la 10:56 25 Iul 2025 Modificat la 16:46 25 Iul 2025
radu oprea
Precizările lui Radu Oprea vin după ce actualul ministru al Economiei, Radu Miruță, a declarat că nu este posibil ca nimeni să nu fi știut despre această „situație aberantă”. Foto: Hepta

Fostul ministru Radu Oprea a scris pe Facebook că și el a încercat în noiembrie 2024 să evacueze clădirea Ministerului Economiei ocupată „abuziv” de 18 ani de o societate privată, care încasa și chirie de pe urma ei. Radu Oprea, care acum este secretarul general al Guvernului, a publicat un ordin de evacuare semnat de el pe când era ministrul Economiei, care viza clădirea de pe Șoseaua Olteniței. 

Precizările lui Radu Oprea vin după ce actualul ministru al Economiei, Radu Miruță, a declarat că nu este posibil ca nimeni să nu fi știut despre această „situație aberantă”. El a declarat că instituția, care a fost condusă de mai mulți miniștri de-a lungul anilor, nu a luat nicio măsură pentru evacuarea acestora, pentru întreruperea contractelor, sau pentru recuperarea chiriei care ar fi trebuit să ajungă la stat, dar care a fost încasată de privați timp de 18 ani.

Notificare de evacuare din noiembrie 2024

Fostul ministru Radu Oprea a publicat pe Facebook dovada că a încercat să oprească abuzul. 

„Citesc despre cazul clădirii din Șoseaua Olteniței unde din unele declarații publice reiese faptul că nu s-ar fi întreprins niciun demers din partea MEDAT pentru intrarea în legalitate.
Las mai jos pentru memorie istoriei recente un document care atestă că lucrurile nu stau chiar așa”, a scris fostul ministru pe Facebook. 

Postarea a fost însoțită de fotografia cu notificarea de evacuare semnată de el pe când era ministrul Economiei. 

„Vă solicităm să evacuați de urgență imbolilul în termen de 5 zile de la prezenta și să-l predați în starea în care l-ați găsit!”, scrie în notificarea datată din 25 noiembrie 2024. 

De asemenea, și Bogdan Ivan, tot un fost ministru al Economiei, a anunțat că și el a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) cu privire la „situația aberantă” a unui imobilului închiriat ilegal de o asociație unor privați. 

Tun imobiliar cu clădirea „fantomă” de la Ministerul Economiei 

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a explicat marți, în direct la Antena 3 CNN, cum a descoperit că o clădire a ministerului era închiriată ilegală de o asociație unor privați, iar ministerul nu a încasat niciun leu în ultimii 18 ani. „De 18 ani nu avea cum să nu se știe”, spune ministrul. Acesta a descoperit, luni, clădirea din Șoseaua Olteniței. 

„Clădirea fantomă” de la Ministerul Economiei a fost descoperită după ce pe masa ministrului a ajuns o solicitare pentru închirierea unor birouri pentru angajații care nu au unde să lucreze.

„A venit o solicitare să fiu de acord să se închirieze niște spații comerciale de birouri de pe piață. Eu am refuzat asta și am cerut să mi se aducă o dovadă că într-adevăr Ministerul nu mai are disponbile astfel de locuri. 

Nu au mai venit cu dovada și eu am rămas în cap cu ideea că oamenii ăia poate totuși au o problemă și nu am unde să-i duc. Și mi-a apărut în față, așa cum îmi apar mii de hârtii în fiecare zi, o adresă de pe Șoseaua Olteniței 225, despre care eu nu știam că avem un spațiu acolo.

Am chemat directorii la mine, ce e cu asta, nu știu, nu mă întrebați. Le-am zis că nu ies din birou până nu zic. Și oamenii au început să vorbească că e o clădire acolo, „cum o clădire, poate un birou”, nu, domnule ministru, trei etaje, 55 de birouri, 1.500 de metri pătrați”, a povestit Radu Miruță, cum a aflat de clădirea respectivă. 

Radu Miruță a dezvăluit în ultima lună mai multe nereguli pe care le-a descoperit la Ministerul Economiei. De pildă, faptul că statul cumpără aceleași softuri de mai multe ori, iar multe licențe IT nu sunt folosite deloc.

De asemenea, el a descoperit că angajații își încărcau mașinile electrice la prizele Ministerului fără să plătească pentru curentul folosit.

Radu Miruță a mai dezvăluit că anterior instalării Guvernului Bolojan, directorii și membrii Consiliilor de Administrație și-au majorat indemnizațiile și de cinci ori și și-au blindat contractele de muncă cu criterii de performanță derizorii

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close