UPDATE 14.15 - Camera Deputaţilor şi Senatul au aprobat marţi, în şedinţa plenurilor reunite, Strategia naţională de apărare a ţării, cu 282 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere.
La vot nu au participat parlamentarii ALDE, după ce co-preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte al Senatului, a anunţat că va propune grupurilor parlamentare ale acestei formaţiuni să voteze împotriva textului actual al Strategiei na?ionale de apărare, trimisă de preşedintele Klaus Iohannis.
UPDATE 12.05- Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a amânat votul final pe Strategia Naţională de Apărare, document propus de preşedintele Klaus Iohannis.
PSD cere amânarea şedinţei de plen în care ar trebui dezbătută şi votată strategia de apărare propusă de Klaus Iohannis.
La comisia juridică unde ar trebui votat documentul nu este cvorum.
În faţa parlamentarilor, şeful statului a declarat ieri că strategia cuprinde mai multe probleme importante ale României, care trebuie rezolvate în următorii patru ani.
Klaus Iohannis, în Parlament: Strategia Naţională este o declaraţie pe care România o faceConsolidarea parteneriatelor cu NATO şi Uniunea Europeană, precum şi dezvoltarea cooperării instituţionale sunt doar câteva dintre elementele ce trebuie vizate pentru ca România să intre în normal şi să răspundă nevoilor societăţii, spune preşedintele.
Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu respinge însă documentul Strategiei naţionale de apărare şi spune că textul propus este greşit şi nu vizează strict securitatea.
Documentul privind strategia de apărare a ţării numit "O Românie puternică în Europa şi în lume" a fost prezentat de Klaus Iohannis la 6 luni de la preluarea mandatului său de preşedinte.
Citeşte şi:
Klaus Iohannis: Marele păcat al ultimilor 25 de ani a fost confuzia între persoane şi funcţii