Președintele Nicușor Dan va convoca, joi, ședința CSAT privind situația de securitate a Mării Negre, în contextul ultimelor atacuri asupra mai multor nave. Ședința va avea loc cu noii miniștri, au declarat surse pentru Antena 3 CNN.
Dacă Guvernul Niculescu trece, la CSAT vor participa Luca Niculescu, premier, Radu Oprea, ministrul Apărării, Marian Neacșu, ministrul de Interne, Dan Neculăescu, ministru de Externe, Daniel Zamfir, ministrul Economiei, Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Radu Marinescu, ministrul Justiției
Velislava Petrova-Chamova, ministru de Externe al Bulgariei, a anunțat miercuri, la Berlin, că țara sa va lucra împreună cu România și Turcia pentru un "moratoriu" asupra atacurilor ce vizează navele comerciale din Marea Neagră. Anunțul vine după ce patru nave civile au fost scufundate sau avariate în ultimele două săptămâni, suspectul fiind Rusia.
La rândul său, președintele Nicușor Dan a precizat într-o postare pe X că a vorbit pe aceeași temă că președinta bulgară Iliana Iotova.
"Am avut o discuție telefonică foarte bună cu președintele Bulgariei, Iliana Iotova, referitoare la recentul atac cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră, în largul coastelor bulgare, precum și la celelalte incidente care au afectat navigația și infrastructura în apele românești. Aceste atacuri cu drone sunt consecințe directe ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și pun în pericol nu doar navigația în regiunea noastră, ci și livrările vitale de produse agricole către alte continente. Am convenit ca România și Bulgaria să colaboreze strâns pentru a promova măsuri mai ferme de contracarare a dronelor în cadrul UE și NATO, în scopul asigurării unei navigații comerciale sigure în Marea Neagră", a comunicat Nicușor Dan.
Ministrul bulgar a subliniat că aceste atacuri, care au avut loc în apropierea apelor teritoriale bulgare, pun în pericol stabilitatea întregii regiuni, libertatea de navigație și infrastructura maritimă critică. Întrebată despre o posibilă invocare a articolului 4 al NATO, Petrova-Chamova a spus că guvernul său a folosit deja acest mecanism, informându-și aliații și cerând sprijin.
Săptămâna trecută, a fost avariat un cargou sub pavilion ucrainean și a fost scufundat un vas comercial sub pavilionul St Vincent și Grenadine. Cinci marinari au fost salvați, iar alți 11 sunt încă dați dispăruți.
Anterior, a fost scufundat un cargou turcesc și altul a fost avariat, iar doi membri ai echipajului au murit.
Prim-ministrul bulgar Rumen Radev a afirmat că nu există "dovezi solide și clare" pentru a stabili responsabilul atacului, dar a precizat că logica "indica spre Federația Rusă".