Antena 3 CNN Economic Bogdan Ivan: România are stocuri suficiente de petrol până la finalul lunii mai. Consumăm mai mult decât producem în cazul motorinei

Bogdan Ivan: România are stocuri suficiente de petrol până la finalul lunii mai. Consumăm mai mult decât producem în cazul motorinei

R.M.
3 minute de citit Publicat la 23:35 07 Apr 2026 Modificat la 23:49 07 Apr 2026
Bogdan Ivan anunţă că rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea. Foto: Gettyimages | Anton Petrus

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat marți seara, la Antena 3 CNN, că România dispune în prezent de stocuri suficiente de petrol, care pot acoperi necesarul până la finalul lunii mai. El a mai adăugat că motorina rămâne însă punctul sensibil al pieței, deoarece România consumă mai mult decât produce.

Bogdan Ivan a mai precizat că România are aproximativ două milioane de tone echivalent petrol și că „suntem în proces de creștere a acestor depozite”.

„În momentul de față, noi avem aproximativ două milioane de tone echivalent petrol, carburant și petrol în rezerva strategică a statului român. Nu ne-am atins de nici o moleculă până în momentul de față.

Suntem în proces de creștere a acestor depozite, mai ales pe teritoriul României, pentru a ne asigura în fața unei eventuale crize de aprovizionare care poate să aibă loc peste câteva luni de zile. Nu avem de unde să știm cum evoluează.

În momentul de față, România cu siguranță are stocuri, are fluxuri de aprovizionare care nu ne pun în pericol, cel puțin până la finalul lunii mai, adică suntem asigurați de acest lucru.

Am fost perturbați de atacurile de duminică noaptea ale Ucrainei asupra terminalelor petroliere din Novorossiisk și din cele din Golful Finlandei. În momentul de față nu putem să estimăm impactul, pentru că cei de la KazMunayGas, de unde noi aducem petrolul și îl rafinăm la Petromidia, estimează un delay de aproximativ 2-3 săptămâni pentru aprovizionarea de acolo, dar noi ne-am orientat în același timp împreună cu ei spre Golful Finlandei și aducem de acolo. Dar este evident, una e să aduci din Marea Neagră, una e să vii din Golful Finlandei, să ocolești întreaga Europă și să ajungi înapoi în Constanța.

Cred că am fost prima țară care a plafonat prețul la gaze naturale pentru consumatorii casnici la 0.31 lei kWh, într-o formă în care să nu crească prețul pentru 3 milioane și jumătate de gospodării din țara noastră.

Am blocat specula, am blocat adaosul comercial al companiilor, lucru care automat a făcut ca în momentul de față noi să avem cu aproximativ 1 leu mai puțin decât dacă n-am fi luat aceste măsuri”, a declarat Bogdan Ivan.

Ivan: „În cazul motorinei, avem o producție de aproximativ 5 milioane și jumătate de tone pe an”

Ministrul Energiei a mai explicat de ce motorina este elementul cu cea mai mare presiune în perioada aceasta.

„Pentru că, în general, în Europa avem o zonă de consum axată pe motorină. În momentul de față, din tot ceea ce producem noi, rafinăriile din România, de exemplu, undeva la dublu față de cât producem benzină, noi exportăm. În schimb, în cazul motorinei, avem o producție de aproximativ 5 milioane și jumătate de tone pe an, dar consumăm de aproape 7 milioane. Prin urmare, ajungem să importăm. Exportăm un milion în rețeaua proprie Rompetrol în Republica Moldova, de exemplu, dar avem nevoie încă de importuri.

Consumăm mai mult decât producem în cazul motorinei. Noi suntem sub media europeană cu aproximativ 5%. Dacă acele măsuri pe care le-am propus încă de acum o lună și jumătate, care au fost adoptate târziu din punctul meu de vedere, dar dacă nu ar fi fost adoptate deloc acele măsuri, astăzi nu ar fi fost 10 lei motorina, ar fi fost 11 lei motorina”, a explicat Bogdan Ivan.

De asemenea, întrebat dacă este posibil ca barilul de petrol să depășească 150 de dolari, Bogdan Ivan a răspuns că:

„Depinde foarte mult ce se va întâmpla în această noapte, pentru că am văzut cu toții declarațiile președintelui american Donald Trump. Depinde de cum va arăta dinamica în perioada următoare și depinde foarte mult de modul în care statele vor reuși să își găsească noi rute de aprovizionare. Dar la nivel global, este evident că 25% din producție nu mai poate să aibă astăzi loc.

Iar ceea ce doare cel mai tare este cauzat de prețul motorinei”, a mai declarat Bogdan Ivan, ministrul Energiei.

 

 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole