Ilie Bolojan a postat pe Facebook, cu puțin timp înainte de întâlnirea cu Nicușor Dan, un mesaj „pentru liberali” în care a comparat PNL din anul 2021, când era condus de Florin Cîțu, și deciziile erau luate „în alte birouri” cu cel din prezent. Premierul demis a amintit de momentul în care liberalii au decis să facă alianță cu PSD. Cinci ani mai târziu, Bolojan a spus că apele s-au „separat” și s-au „limpezit” în PNL și prin decizia de marți de a nu mai colabora cu PSD și-a recâștigat respectul de sine. Președintele PNL i-a avertizat pe liberali că nu va urma o perioadă ușoară pentru partid.
Postarea lui Ilie Bolojan vine cu puțin timp înainte de întâlnirea cu președintele Nicușor Dan, care și-ar dori ca vechea coaliție PSD-PNL-USR-UDMR să fie refăcută și să continue să guverneze împreună.
De asemenea, este un mesaj care vine și după ce prim-vicepreședintele PNL a făcut apel la PNL să nu „abandoneze responsabilitatea guvernării” și să propună un nou premier.
„Sunt în PNL de peste 30 de ani. Am trecut prin bune și rele. M-am bucurat de victoriile obținute și de reușitele primarilor noștri. M-au întristat eșecurile și deciziile greșite.
Am cunoscut oameni de caracter. Prin prieteniile legate, PNL a fost pentru mine a doua familie.
În cei peste 20 de ani în administrație, am căpătat convingerea că nu poți moderniza o comunitate sau o țară fără o bună guvernare și o amprentă liberală. Am probat asta la Oradea și în multe locuri din țară. Am încercat și la București”, a scris premierul demis.
„Am separat apele. S-au limpezit”
În continuare, Ilie Bolojan a amintit o ședință de la PNL, pe când partidul era condus de Florin Cîțu, și liberalii au decis să intre într-o alianță cu PSD.
„În ultimii ani, am asistat la multe dintre deciziile complicate ale PNL. Două dintre ele, la care am participat, au fost relevante.
Prima: anul 2021, ședința conducerii PNL, la Vila Lac. Sunt mai mulți absenți. Președintele de atunci al PNL, Florin Cîțu, după ce fusese „ales” pe un discurs anti-PSD, supune votului formarea alianței cu PSD.
Cine este pentru? Puțini ridică mâna, rușinați. Nu se numără voturile. Cine este împotrivă?
Puțini ridică mâna. Se numără aceste voturi.
Deși majoritatea nu ridică mâna la nicio întrebare, Cîțu trage concluzia că diferența dintre cei prezenți și cei care au votat împotrivă înseamnă un vot pentru alianța cu PSD.
Deciziile se luaseră în alte birouri, biroul de conducere al PNL doar le formaliza. Apele s-au amestecat și s-au tulburat. Ceea ce a urmat și unde ne-au dus aceste decizii, la sfârșitul anului 2024, se știe. Ne-a trecut glonțul pe la ureche...”, a scris Bolojan.
Președintele PNL a explicat apoi cum s-au desfășurat lucrurile la ședința Biroului Politic Național al PNL de marți, după votul moțiunii de cenzură prin care Guvernul pe care îl conducea a fost demis.
„A doua: 2026, ședința extinsă a conducerii PNL, alaltăieri. După avertizarea dată PSD că duce țara într-o criză și că nu vom mai colabora cu ei dacă fac asta, în calitate de președinte al PNL supun votului să nu mai facem coaliție cu ei și intrarea în opoziție.
După o dezbatere cu replici și argumente, cine este pentru? 50 de colegi ridică mâna. Am văzut în ochii multora demnitatea recâștigată. Cine este împotrivă? Nicio mână ridicată. 4 nu au votat.
Am separat apele. S-au limpezit. Decizia a fost luată în biroul de conducere al PNL, nu în alte birouri.
PNL și-a recâștigat cu această decizie ceea ce nicio funcție și niciun sondaj nu pot cumpăra: respectul de sine. E prima condiție să recâștigăm încrederea românilor”, a scris premierul demis.
Mesajul premierului pentru liberali
Ilie Bolojan și-a avertizat colegii că nu va urma o perioadă ușoară, dar a adăugat că este convins că partidul „a ales drumul bun”.
„Știu că nu va urma o perioadă ușoară și că nu există rezultate fără efort, fără echipă și fără depășirea unor greutăți. Dar am convingerea că PNL a ales drumul bun.
Voi lucra, împreună cu toți colegii, pentru ca PNL să redevină un partid în care își pun speranța mai mulți români și care poate contribui cu adevărat la modernizarea României.
Un partid care poate greși, dar care nu își abandonează niciodată țara. Un partid care nu fuge în fața responsabilității. Un partid care înțelege că politica nu înseamnă doar putere, ci obligația de a ajuta România să stea în picioare pe termen lung.
Cu seriozitate. Cu decență. Cu credință. Cu respect pentru muncă, pentru libertate și pentru demnitatea oamenilor. Iar Partidul Național Liberal va rămâne acolo unde a fost mereu în momentele grele ale istoriei: de partea României. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a conchis Bolojan.
Guvernul Bolojan a fost demis, marți, după ce Parlamentul a votat pentru moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR.
Imediat după, Sorin Grindeanu i-a cerut lui Ilie Bolojan să demisioneze și a anunțat că PSD își dorește să rămână la guvernare, iar fosta coaliție să fie refăcută, „poate ajustată”, inclusiv cu un alt premier de la PNL.
Însă, liberalii s-au reunit în ședință și au decis că nu mai vor să intre într-o nouă alianță cu PSD și au anunțat chiar că vor trece în opoziție.
Președintele Nicușor Dan a început discuțiile informale la Palatul Cotroceni cu liderii politici pentru a găsi o soluție de ieșire din criză. În acest moment, România nu are un guvern cu puteri depline, Guvernul Bolojan poate rămâne interimar maximum 45 de zile, timp în care poate adopta doar decizii strict administrative, care țin de funcționarea statului.