Antena 3 CNN Externe Mapamond Meta a dat jos reclamele firmelor de avocatură care caută clienți pentru procese împotriva rețelelor sociale

Meta a dat jos reclamele firmelor de avocatură care caută clienți pentru procese împotriva rețelelor sociale

A.O.
2 minute de citit Publicat la 22:39 10 Apr 2026 Modificat la 22:39 10 Apr 2026
Mii de familii acuză platformele că au fost concepute intenționat pentru a crea dependență în rândul copiilor. Foto: Profimedia Images

Reclamele publicate de firmele de avocată pe platformele Meta, prin care căutau clienți pentru viitoare procese legate împotriva rețelelor sociale, au fost eliminate, a anunțat compania fondată de Mark Zuckerberg. Gigantul tehnologic a transmis că nu poate permite acestor firme să „profite” de rețelele sale sociale în timp ce susțin că sunt dăunătoare. Firmele de avocatură afectate susțin însă că Meta încearcă să evite să își asume responsabilitatea pentru algoritmii periculoși, relatează BBC. 

Meta, care deține Facebook, a pierdut recent două procese de amploare, inclusiv un caz de referință în California, în care o tânără a câștigat procesul împotriva Meta și YouTube pentru dependența sa din copilărie de social media.

În comunicatul în care a anunțat decizia de a retrage aceste reclame, Meta a transmis: „Nu vom permite avocaților specializați în litigii să profite de platformele noastre, în timp ce susțin simultan că acestea sunt dăunătoare.”

Emily Jeffcott, avocată a Morgan & Morgan, una dintre firmele care au publicat astfel de reclame, a catalogat însă decizia drept „un alt exemplu de încercare a Meta de a controla narațiunea și de a evita responsabilitatea”.

„Resursele pe care Meta le alocă pentru blocarea acestor reclame ar fi mai bine folosite pentru îmbunătățirea siguranței utilizatorilor, prin instrumente funcționale care să reducă utilizarea problematică și să detecteze și elimine utilizatorii sub 13 ani. Blocarea reclamelor nu face ca problemele să dispară. Doar le îngreunează situația victimelor.”, a adăugat ea.

Potrivit site-ului de știri Axios, companii precum Morgan & Morgan și Sokolove Law au avut „zeci” de reclame dezactivate, care vizau clienți afectați de dependența de rețelele sociale.

Reclamele rulau pe Facebook și Instagram, unele apărând și pe Threads și în Audience Network al Meta, o extensie a platformei de publicitate care permite derularea campaniilor și pe platforme terțe, precum aplicații mobile.

Până vineri, mai multe reclame păreau încă active în biblioteca de reclame a Meta.

De exemplu, una dintre reclamele Morgan & Morgan enumera posibilele efecte negative ale utilizării rețelelor sociale și susținea că luptă în numele utilizatorilor.

Standardele de publicitate ale Meta precizează că își rezervă dreptul de a elimina reclame care „afectează negativ relația noastră cu utilizatorii sau care promovează conținut, servicii ori activități contrare poziției noastre competitive, intereselor sau filozofiei noastre de publicitate”.

Cele două cazuri recente din SUA în care a fost implicată Meta au evidențiat posibilitatea ca și alte procese similare să ajungă în instanțele americane.

În martie 2026, o instanță din New Mexico a obligat Meta să plătească 375 de milioane de dolari pentru că a indus în eroare utilizatorii în privința siguranței platformelor sale pentru copii.

Un juriu a stabilit că Meta este responsabilă pentru modul în care platformele sale au pus în pericol copiii și i-au expus la materiale cu conținut sexual explicit și la contacte cu prădători sexuali.

Între timp, în cazul din California privind dependența de social media, o femeie a primit despăgubiri de 6 milioane de dolari, Meta urmând să plătească 70%, iar Google restul de 30%.

Snap și TikTok au fost inițial pârâte, dar au ajuns la înțelegeri confidențiale înainte de proces.

Meta a declarat anterior că intenționează să conteste verdictul în ambele cazuri și că nu este de acord cu deciziile.

 

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole