Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, la capătul unei zile cu consultări cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni.
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier de Nicușor Dan
„România are nevoie de guvern. Rectificare, buget sunt niște tehnicalități dar de ele depinde viața curentă a oamenilor.
Nu avem o majoritate conturată și în aceste condiții am ales să propun pentru funcție persoana cu cele mai multe voturi pe care le are acum la consultări, pe Siegfried Mureșan.
Sunt convins că România va rămâne pe traseul prooccindetal și își va îndeplini angajamentele, inclusiv cele care vizează traiectoria fiscală și relația noastră cu finanțatorii”, a spus Nicușor Dan.
Sigfried Mureșan a acceptat propunerea președintelui
Nicușor Dan a spus de la Cotroceni că Sigfried Mureșan i-a cerut un timp de gândire.
„Am vorbit cu domnul Mureșan și mi-a solicitat un timp de gândire pe care îl respect. Rămâne prima opțiune pentru mine și aștept să îmi confirme sau îmi infirme înainte de a publica decretul”.
Însă acesta a postat după câteva minute pe rețelele sociale un mesaj în care a spus că acceptă propunerea: „Accept propunerea făcută de Președintele României”.
Cine este Siegfried Mureșan
Eurodeputatul Siegfried Mureșan a fost propus de Președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier al României. Liberalul s-a născut în Hunedoara, dintr-o mamă germană și un tată român.
Cariera politică a lui Siegfried Mureșan este ușor atipică, construită în mare parte la Bruxelles. Înainte de 2014 a fost apropiat de Partidul Democrat Liberal (PDL), intrând în politica românească ulterior, prin Partidul Mișcarea Populară (PMP), unde a condus organizația de tineret, și tot în 2014 a candidat și a obținut un mandat de europarlamentar.
A fost membru PMP între anii 2014–2018, iar în 2018 a trecut la Partidul Național Liberal (PNL), formațiunea din care face parte și în prezent. La nivel european, totuși, a urcat rapid: a fost numit purtător de cuvânt al PPE în 2015, vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European în 2019 și, ulterior, vicepreședinte al Partidului Popular European (PPE), cea mai mare familie politică europeană.
A fost reales vicepreședinte al PPE cu peste 70% din voturile valabile la Congresul de la Valencia, în aprilie 2025.
Mureșan este la al 10-lea mandat de eurodeputat. La începutul mandatului, a fost reales vicepreședinte al Grupului PPE, obținând 151 din 170 de voturi valabil exprimate.
Mesajul postat de PNL înaintea anunțului făcut de Nicușor Dan
„Românii au văzut că țara poate fi guvernată cu responsabilitate, competență și respect pentru banul public.
În timpul guvernării conduse de Ilie Bolojan, risipa a fost oprită, finanțele publice au fost gestionate cu responsabilitate, iar interesul cetățenilor a fost pus înaintea privilegiilor și a promisiunilor fără acoperire. Țara noastră are nevoie, în continuare, de o direcție limpede, de oameni competenți și de un guvern care spune adevărul, duce proiectele până la capăt și folosește banii publici acolo unde pot schimba cu adevărat vieți: în educație, sănătate, infrastructură, comunități și investiții care creează locuri de muncă.
Responsabilitatea, competența și respectul pentru banul public trebuie să rămână standardul oricărui viitor guvern”, este mesajul publicat de PNL înaintea anunțului președintelui.
Consultări la Cotroceni cu partidele parlamentare
Nicușor Dan a anunțat miercuri că i-a chemat joi pe președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru.
Consultările au început dimineață, la ora 9:00, prima formațiune programată fiind PSD. Au urmat AUR, PNL, USR, UDMR, Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale, Partidul S.O.S. România (SOS), Partidul Oamenilor Tineri (POT), Grupul parlamentar Uniți pentru România, Grupul parlamentar PACE – Întâi România și parlamentarii neafiliați.
Fiecare formațiune a avut la dispoziție câte 30 de minute pentru a-și prezenta propunerile.
Președintele Nicușor Dan spunea luni că vrea să desemneze un candidat pentru funcția de premier înainte de plecarea sa în Statele Unite și că actualul blocaj politic nu mai poate continua mult timp. Într-un interviu acordat luni Euronews România, șeful statului a vorbit și despre varianta Alexandru Nazare, pe care l-a descris drept un profesionist care cunoaște bine bugetul și relația cu mediul financiar, dar a evitat să spună dacă îl va desemna.
Nicușor Dan a precizat că, în această perioadă, a avut „zeci de discuții” cu reprezentanții partidelor și că negocieri au existat și direct între formațiunile politice.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, spunea luni că Ilie Bolojan ar putea rămâne premier interimar „mult și bine” dacă „nu reușim să învestim un nou Guvern”. El a susținut că varianta alegerilor anticipate „trebuie luată în calcul foarte serios”.