UPDATE: Casa Albă a confirmat vineri seară că noua purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Katie Zacharia, va părăsi funcția, la doar câteva zile după ce a preluat-o. Potrivit CNN, Zacharia a fost dată afară de președintele Donald Trump.
Administrația nu a precizat când va avea loc plecarea efectivă. Confirmarea vine la câteva ore după ce Donald Trump i-a sugerat public să se gândească dacă mai vrea să rămână în post.
Zacharia va fi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe cu cel mai scurt mandat din istoria modernă. Singura ei săptămână în funcție a fost marcată de întrebări legate de calificările sale juridice și de criticile apărute după prima conferință de presă.
Știrea inițială
Donald Trump îi cere public lui Katie Zacharia să se gândească serios dacă mai vrea să rămână purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, la numai o săptămână după ce a preluat funcția, scrie CNN. Președintele american a vorbit vineri despre discuția pe care a avut-o cu ea și a lăsat de înțeles că scurta ei perioadă în acest post s-ar putea apropia deja de final.
„Sincer, dacă aș fi în locul tău, m-aș mai gândi”, a spus Trump că i-a transmis lui Zacharia vineri dimineață.
Președintele a precizat că va vorbi din nou cu ea după ce se întoarce la Casa Albă dintr-o deplasare în Georgia și că, în cele din urmă, decizia îi va aparține. Tonul său nu a lăsat însă impresia că și-ar dori foarte mult ca aceasta să continue.
„Katie, chiar ai nevoie de asta?”, a spus Trump că a întrebat-o. „Nu cred că ai nevoie de asta”.
Declarațiile reprezintă un semnal clar de neîncredere din partea președintelui în noua sa purtătoare de cuvânt, care a intrat în funcție în urmă cu doar o săptămână.
Zacharia s-a aflat sub o presiune tot mai mare după prima sa conferință de presă, de marți, dar și după apariția unor întrebări legate de trecutul și calificările sale profesionale.
Trump a făcut declarațiile în timp ce părăsea Casa Albă pentru un miting politic în Georgia. El a spus că Zacharia a fost tratată nedrept de presă și a descris-o drept o susținătoare loială.
În același timp, președintele a recunoscut că rolul de principal purtător de cuvânt al administrației sale s-ar putea să nu i se potrivească: „Poate că postul ăsta nu e pentru ea”.
Prima conferință de presă a lui Zacharia a stârnit critici la Casa Albă
Katie Zacharia și-a început oficial activitatea la Casa Albă pe 12 octombrie, iar o zi mai târziu a susținut prima conferință de presă. Aceasta a durat aproximativ 15 minute, mult mai puțin decât conferințele susținute de predecesoarea sa, Karoline Leavitt. Zacharia a răspuns întrebărilor a doar trei jurnaliști, timp de aproximativ cinci minute și jumătate.
Mai mulți oficiali ai Casei Albe au descris ulterior prestația ei pentru CNN drept „stânjenitoare, rigidă și, pe alocuri, incomodă”. Unul dintre ei a spus chiar: „Nu există nicio îndoială că ne este dor de Karoline”.
La aceeași conferință, Zacharia a făcut și o gafă în timp ce vorbea despre familia sa, spunând „președintele meu” în loc de „soțul meu”, înainte să se corecteze.
Controverse și în jurul trecutului său profesional
Problemele nu s-au oprit însă la prima apariție în sala de briefing. Zacharia a fost pusă sub semnul întrebării și în legătură cu modul în care și-a prezentat cariera juridică.
Trump o prezentase drept „avocată”, iar Zacharia folosise și ea această titulatură în mai multe apariții publice. Joi, însă, a recunoscut într-un interviu la Fox News că nu a promovat examenul de admitere în Barou și că nu l-a mai susținut a doua oară.
Controversa izbucnise deja după ce, întrebată în ce stat american a promovat examenul de Barou, Zacharia a răspuns că s-a mutat în China. Verificările făcute ulterior nu au găsit-o în registrele avocaților din mai multe state americane, iar Baroul din California a confirmat că nu are în evidențe o licență de avocat pe numele ei.
Zacharia a explicat ulterior că, după absolvirea Facultății de Drept de la Universitatea Pepperdine, i s-a spus că poate folosi termenul „lawyer”, dar nu „attorney” sau „esquire”, care indică un statut profesional mai precis în sistemul juridic american.
Numirea sa provocase controverse încă de la început și din cauza unor postări mai vechi de pe rețelele sociale. O analiză CNN a identificat mesaje în care Zacharia distribuise teorii ale conspirației și acuzații nefondate la adresa unor politicieni și personalități din industria de divertisment. Unele dintre postări au fost șterse între timp.