Europarlamentarul Rareş Bogdan a vorbit, în direct la Antena 3, despre momentul în care Traian Băsescu a aflat că a fost declarat oficial turnător al Securităţii.
Traian Băsescu a fost externat din spitalul din Bruxelles, după ce a fost stabilizat de doctori. Fostul președintele a fost internat din cauza unor probleme la inimă.
”Nu începe un război, pentru că la război mă pricep”, este avertismentul tăios al lui Nicolae Ciucă pentru liderul PNL, Florin Cîțu, în scandalul schimbării anumitor miniștri.
Concluzia autorităţilor este că ţara noastră a fost victima unui atac hibrid. Totul a pornit de la o benzinarie mică din Beiuş, al carei proprietar a declarat că a fost obligat de benzinaria Mol din Ungaria sa cumpere la acel pret sau sa nu cumepere deloc. Şi de aici a început nebunia. Iată ce este un razboi hibrid şi când s-au mai folosit astfel de lovituri.
Jurnaliștii Antena 3 i-au întrebat pe parlamentari cât plătesc pentru un plin, cât plătesc pentru un coș de cumpărături și dacă au simțit scumpirile din ultima perioadă.
Discuţiile privind majorarea pensiilor au ajuns şi la preşedintele Klaus Iohannis care a acceptat propunerea PSD referitoare la renegocierea PNRR pentru pensii, potrivit unor surse.
Imagini din camera de arme a Parlamentului, unde a pătruns prin efracţie irlandezul băut la sfârşitul anului trecut, au fost difuzate în exclusivitate, miercuri, la Antena 3.
PLUS, partidul lui Dacian Cioloș, dizolvat acum în USR, a încălcat Legea Finanțării Partidelor Politice și ar putea primi amenzi de până la 50.000 de lei.
Este anul schimbărilor la Curtea Constituțională. Mandatul de 9 ani a trei judecători, printre care și președintele CCR, Valer Dorneanu, ajunge la final, iar în locul său ar putea veni nimeni altul decât social-democratul Robert Cazanciuc, susțin surse politice. Să vedem ce alte nume sunt în joc și cine le impune.
Apar noi detalii incredibile despre spargerea Parlamentului României de către un irlandez beat care a trecut cu brio de trei structuri de securitate. A fost găsit în dreptul camerei de arme şi se afla sub influenţa cocainei. Oricum, magistraţii au decis să fie cercetat înstare de libertate!
Vestea că Palatul Parlamentului a fost spart pentru a doua oară în decurs de o săptămână a suscitat interesul şi mirarea românilor în cea de a treia zi de Crăciun. Cum a fost posibil ca un petrecăreţ beat să nu poată fi oprit înainte de a escalada gardul Parlamentului şi a intra pe fereastră?
Parlamentul a fost spart noaptea trecută de hoţi, infracţiunea fiind descoperită în urmă cu puţin timp. Oamenii legii sunt chiar acum la sediul Legislativului românesc, pentru a preleva probe şi a stabili condiţiile în care a avut loc infracţiunea.
Certificatul verde este subiect de dispută în coaliție. În timp ce PSD și-ar dori ca angajații să se poată testa gratuit de 11 ori pe lună pentru a obține certificatul obligatoriu pentru toți angajații din România, fostul premier Florin Cîțu nu este de acord cu această măsură, pe motiv că nu sunt bani la buget.
Nicolae Ciucă, propunerea PNL pentru funcția de premier în viitorul guvern, a anunțat, în urma negocierilor de astăzi dintre partidele care vor forma coaliția de guvernare, că 99,99% din programul de guvernare a fost finalizat.
Florin Cîțu este absent astăzi la negocierile cu PSD și UDMR, cu două zile înainte de consultările cu președintele Klaus Iohannis, după cearta și blocajul de vineri pe împărțirea ministerelor.
A fost scandal noaptea trecută în interiorul PNL. S-au făcut schimbări de ultim moment în ceea ce privește lista miniștrilor, chiar cu o zi înainte să meargă în Parlament, imediat după discuția cu președintele Klaus Iohannis.